Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

oile, molii cât codul zburător al lui da Vinci, cafarzi cât pitbullii sau, de foame pe la
Canalul filobulgarului Petru Dumitriu, fluturi uriaşi congelaŃi în Dunăre ca salata sau
ca tritonii Kolîmei lui Şalamov, cum începe SoljeniŃîn Arhipelagul Gulag.
Iată de ce această carte imprescriptibilă, Kitsch orbitor şi geniu înaripat: Nobelul
românului Cărtărescu, nedorită de nimeni, ca un copil dintr-un viol, nu este o
abordare critică întrolocată a unor aspecte ale operei cărtăresciene, ci mai degrabă un
mod de a lămuri cum vedem universul cărtărescian.
De aceea, sintagma analiză oftalmologică este aici cu mult mai îndrituită decât
aceea, perimată, de analiză literară, care îşi are sensul scufundat odată cu naufragiul
titanic al modernităŃii obsoloscente, somnoroase ca fluturele originar cel de frumuseŃe
maximă.
* Ca marxist disident euroatlantic, cum au fost Panait Istrati şi mai ales Nicolae
Labiş, deci ca postmodernist, nu poŃi să nu meditezi la nenumăratele teze conŃinute în
cartea Kitschul – fenomen al pseudoartei, a esteticianului marxist Hermann István,
scoasă în 1973 la Editura Politică, adică la editura publicului cultivat de dinainte de
RevoluŃie.
Deşi aceste teze îŃi sar în ochi încă de la primele pagini, totuşi, ca nechezol de
speŃa I format pe apucate mai mult pe unde scurte în RO sau de speŃa II instruit în UE
să-şi dispreŃuiască originea tribală, fredonând ditirambi pentru Occident, cea mai
importantă teză din punct de vedere al PriorităŃii NaŃionale, care e Luminarea
Poporului, o descoperi abia la p.104, unde afli că „de fapt, Kitschul este un mecanism
de stăvilire a fluxului culturii autentice către mase“
Şi într-adevăr, traseul de lectură prin TO, înflorit, roz, dulceag, lejer, drăgălaş,
galeş, idilic, însorit, mişto, ieftin, zgonhen, superficial, sexualist, surprinzătorsurprinzător,
tuns chilug, tatuat şi cu faŃă comercială, nu te îndeamnă la lecturi
suplimentare de fitze cum ar fi Proust, Joyce, Musil, Mann, Kafka, Broch, Orwell,
SoljeniŃîn, Şalamov, Eminescu, Eliade, Goma, Marin Preda, Bulgakov, Woolf,
Camus, Borges, deoarece Mircea ăsta, în 3 tomuri nu citeşte mai nimic, nu se
documentează deloc despre RevoluŃia de la Timişoara futută la Bucureşti, care îşi are
de mult cronicarii ei de demult (Milin, Suciu, Balint, Iancu, neobositul Mioc şi
numeroşi alŃii, nu mai puŃin importanŃi decât Ureche, Costin sau Neculce) nu face
decât să-şi scrie cartea, producŃia, producŃia să nu stea, încurajat de nişte Ştiutori,
îndeosebi de un om simplu, Herman, suspect a fi şef de promoŃie acoperit, un securist
ca toŃi ceilalŃi din blocul dinamovist Banalitatea Răului de pe aleea circului din Ştefan
cel Mare, fiind greu de crezut că un alcoolic se poate întreŃine doar din pensia lu’ măsa,
bucureştean erudit, care îl călăuzeşte pe mai micul colocatar, în lungi plimbări pe
patriarhala stradă Kepler, nu numai prin gândirea sapienŃială a Bibliei ca kitsch
ştiinŃific sacru ozenist, ci şi spre Cenaclul de Luni, încât dacă el are ceva din marele
personaj formator de scriitori filolo Crohu, atunci hm! pruncul cu p mare eclozat la
Casa Poporului din craniul cât un ou de struŃ al Omului Durerii, ar putea fi însuşi
autorul Orbitorului în autoapoteoză înălŃându-se la Domnul preevanghelic şi
binecuvântând exterminarea literară întru Judecata de Apoi a populaŃiei creştine a
Capitalei, avându-se în vedere, desigur, şi perspectivele conurbaŃiei Giurgiu-Russe de
a prinde din urmă şi depăşi Belgradul, Budapesta, Bratislava şi Viena, dacă nechezolii
de ambe speŃe vor avea luciditatea minimă necesară să idealizeze Misia Culturală
înainte de tranziŃia de la Mooye Age la Epoca Wash a spălării memoriei, băgând în
ConstituŃie că RO este un Stat NaŃional Unitar şi Cultural, ceea ce ar permite
finanŃarea de la buget a Luminării Poporului în hale pentru citit nu numai întreŃinerea
Autoelitei expirate!
155