Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Românesc în situaŃia de a proiecta un text cu traducere asigurată pe cele mai
importante pieŃe mondiale!
Cititorul pentru O3 este altul sau alta decât pentru O2+O1!
De aceea, Mircea a trecut minulescian cu privirea peste tine, pironind-o în zare.
* Din această perspectivă, are dreptate pensionara care de caniculă şi de foame
l-a văzut pe Eminescu al Ateneului apropiindu-se cu paşi de vată de bronz şi l-a auzit
mormăind nu ştiu ce despre acei medici care cuvântă ca şi cum n-ar avea alt bolnav
decât pe cel de faŃă, urmându-şi însă cărarea ca o făclie, înşelat de porticul Kitsch fără
trăsurile muscalilor al fostului Teatru NaŃional Regal, acum hotel Kitsch dar
postmodern de lângă palatul telefonistelor de altădată, cam unde l-au împuşcat pe
actorul Horia Căciulescu, şi îndreptându-se spre Lipscani şi redacŃie, printre rebelii
Legiunii de la MiliŃia Capitalei, mustăcind că nu poŃi scrie la mişto despre o RevoluŃie
ale cărei victime sunt de zece ori mai multe decât ale Rebeliunii zdrobite de
nefelicitatul Antonescu, delir despre care a curs atâta cerneală şi peliculă.
* O strategie retorică eronată, în era bănuielii. Se scrie despre Mircea
Cărtărescu că este conferenŃiar universitar, că este cel mai bine vândut autor român,
cel mai tradus, candidatul Nobel cel mai bine plasat, care a reuşit Levantul, singura
noastră caterincă de epopee terminată după łiganiada, ceea ce este doar vina
intelectualităŃii neserioase, dominându-şi generaŃia ca poet, prozator, critic, istoric
literar, diarist, alergător de cursă lungă şi publicist. În acelaşi timp, unii cititori cred în
autoficŃiunea că a locuit cu familia – compusă dintr-un mic nomenclaturist ziarist şi
dintr-o soŃie suspectă, originară din Rodopi şi covorăreasă plecată de la fabrică să fie
casnică permiŃând acest lux veniturile exorbitante ale activistului de partid agricol –
mai întâi la Obor, apoi în Floreasca şi în fine la Dinamo, în bloc de securişti, care nu e
chiar zona Zoster pe Şoseaua Ştefan cel Mare dar e mai scump ca la Viena, capitală
familiară, care te incită la nostalgia de a avea succes de nivel eminescian în materie de
tiraje.
Iată de ce devine o strategie retorică eronată, în era bănuielii, să expui pe pielea
la propria familie, nomenclaturistă, şi în cele mai bune relaŃii cu securitatea,
suferinŃele alimentare ale sfârşitului de epocă Cea, impuse în scopul de a face un sit
adecvat ca decor urban pentru noua Bibliotecă NaŃională templu suprem de
documentare, neplăceri pătimite doar de urgisitul de popor, care oricum nu s-a
lamentat ca Intelectualii, nefiind de altfel comparaŃie cu seceta artificială, impusă în
1946 de ocupantul de la Răsărit, sau cu sacrificiile Românilor Regali ai Ligii
Culturale de la 1916-1919, care au făcut România Regală Mare să aibă ce risipi azi
Autoelita implementând postromânismul Epocii Wash în aplauzele grele ale criticii
euroatlantice.
* Mult mai bine era, prieteneşte vorbind, ca să se exprime aceste suferinŃe din
adevăratul popor cu alŃi actanŃi, nu imitând iubirea de părinŃi a Păunescului, sau dacă
autorul povestitor nu ar fi trădat învăŃământul preuniversitar, atras de mirajul
superiorităŃii autoevaluate a celui superior, şi ar fi mişunat prin carte în continuare ca
onorabil prof navetist făcând observaŃie romanescă adevărată de tranziŃie Mooye din
tramvaiul 21 sau din maxi-taxi şi învăŃând a se dedica luminării celor mulŃi şi umili,
punând Şcoala Generală nr. 41 de pe strada Nicolae Apostol în folosul comunităŃii
cartierului Ion Creangă, alt învăŃător, pe deasupra şi tipic popă BOR., amic totuşi lui
protolegionarul de Eminescu.
273