Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

suprastructură, cu adevărat protocroniste faŃă de baza jalnic agricolă în curs de
industrializare.
Două au fost, pentru Intelectuali, momentele autodemascării
criptobolşevismului emanaŃiei lui Iliescu: acest proces stalinist Kitsch Vîşinski pe
cifre fanteziste şi cu Crăciun afumat, de m-am temut că RevoluŃia însăşi fusese
ciuruită la Târgovişte şi faimoasa desfiinŃare de Revelion, la cererea... studenŃimii, a
pedepsei cu moartea, ceea ce elibera, pe principiul că mai trebuie şi altă dată, cele
două specii de terorişti, care derivau cu o logică de vidia din confruntarea armatei
securităŃii cu securitatea armatei, „care se urau de moarte“, pe lângă graŃierea explicită
a tuturor fiarelor miliŃiei care au schingiuit românii arestaŃi în RevoluŃie.
Singura circumstanŃă atenuantă pentru vinovăŃia autorului şi a complicilor săi
mari mythmakers rămânând comoditatea de a nu se documenta, mai ales că pe unde
dormea pe la Metrou, Mircea încă de pe atunci le cam surzise faŃă de popor, n-a
reŃinut chemările cu portavocea la primul miting anticomunist anti-Iliescu, din 26
decembrie 1989, la CC, unde se cerea întoarcerea la ConstituŃia din 1923, şi nici
contrareacŃia Radioului, nu vă duceŃi, că vă atacă teroriştii, bună pistă de investigare
într-un O4 a mecanismului de asigurarea puterii pe viaŃă pentru Noul Stăpân, în baza
căruia cincizecistul Silviu Brucan, sub genericul „Fără isme şi fără partid“, anunŃa
deja la 31 decembrie 1989 că feseneul păşeşte în bătălia electorală!
* Vom muri şi vom fi liberi! Erau gata strânse de mult sloganurile RevoluŃiei, de
firi idealiste, Irina Nicolau dându-ne apoi şi PiaŃa UniversităŃii, şi Povestea Elisabetei
Rizea din Nucşoara, cari adunat-au frânturile de discurs cu pietatea înlăcrimată a
îngrijitoarelor de morminte. N-aveai decât să mergi la fişierul galben şi să ceri
bibliotecarei ciufulite şi rău salarizate un album pios, ca Memorialele lui Pârvan. Sau
să rogi un ucenic să Ńi-l procure, să xeroxeze paginile prelucrabile. Mira-m-aş să nu-l
ai chiar în casă, ca obiect multifoliar sub vreo vază cu asphodele.
Deci nu e vorba de comoditate, ci de refuzul ferm de a pomeni pe Eroii Români.
La 11 iulie 2007 se încheie o epocă.
Nu mai avem nimic de aşteptat nu numai de la generaŃia în lichidare de stoc.
Ci înşişi optzeciştii sunt deja generaŃie expirată.
SCHIMBAREA în RO va veni de la tineretul idealist, ne va salva încă o dată o
generaŃie ca a RevoluŃiei din Decembrie şi a ManifestaŃiei din PiaŃa UniversităŃii
pentru ProclamaŃia de la Timişoara.
Precum a paşoptiştilor, generaŃia mântuitoare va veni din afară, de la zecile de
mii de studenŃi de-ai noştri care se formează, inclusiv patriotic, folosindu-se de
Infrastructura Intelectuală a altora şi sprijinindu-se ici-colo pe interesul profesorimii
occidentale pentru o Enigmă şi un miracol istoric – Neamul Românesc, minoritatea
majoritară din RO.
* Chiar nu se putea lua Nobelul fără derapaje?
Nu, nu e lucru curat să ai într-un text mic şi meschin atâtea atacuri la Istorie,
după ce Intelectualitatea numai bine că tocmai Istorie n-a făcut. A ratat prin nechezolii
ei faimoşi – formaŃi unii pe semi-cărŃi, alŃii pe semi-românism – toate ocaziunile de a
reuşi Unirea, Monarhia (chiar dacă prezenta riscul să lucreze cu Academia, nu cu
Autoelita ca PreşedinŃia), Dezbolşevizarea, Idealizarea Misiei Culturale, Emanciparea
Cadrelor Didactice şi, în fond, ceea ce gândeai să fie chiar începutul, Luminarea
Poporului, care atâta aştepta.
Iată de ce, pentru ce, din perspectiva atacurilor semi-române la istorie, cu
vizibile efecte geografice, postmodernismul românesc se configurează tot mai mult ca
407