Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Cu putreziciunea trufaşă ce-n toamnă se-ngraşă,
Cu tot alcoolul pe care îl picură-n nervi.
Dar din plămâni, din gâtlej, i-au Ńâşnit stropi de sânge-nchegat,
Şi-njurătura ori blestemul ăsta scâncind s-a tăiat.
Atunci, rând pe rând, toŃi ceilalŃi din sobor
Începură să-njure-n multiplele limbi ale lor,
Pumni rămuroşi se-ncleştau de văzduh scuturându-l,
Ca-ntr-un rit de revoltă teribil şi vechi ca pământul (...).
Cel care această revoltă umană-ncepuse,
Dar şi-o curmase pe roşii petale de tuse,
Buzele negre-şi mişca şi acum, ca şi cum
Ar fi strigat cu ceilalŃi împreună şi-acum,
Dar nici un cuvânt nu-i ieşea din gâtlejul surpat
Doar un suspin modulându-se, doar un oftat,
Neputincios, pregătindu-se parcă s-adoarmă
Acoperit de melodica larmă.
500