Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Antonescu asupra lui Hitler şi mutarea mult spre Sud a efortului de război, ceea ce a
răsturnat apărarea sovietică şi ne-a permis epopeea Stalingradului.
Altminteri, încă din 1942 inepuizabila Armată Roşie, Căgăbăul şi Desantul de
activişti ar fi fost la Berlin, în 1943 la Paris şi în august 1944 la Madrid şi la Londra.
* Marea suspiciune. Oricine ai fi, dinaintea unuia care nu respectă pe
Eminescu, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, odată format reflexul de a încasa
lovituri, tresari şi te fereşti, chiar unde-ar putea fi o simplă întâmplare înălŃarea vânei
de bou a vechilului. De pildă, multcitata uimire a spionului Antonie Bonfiniu, copil al
Romei pierdut în pustiul, veşnic înnoit, al barbarilor, care raporta Papei că în toată
istoria lor Românii s-au războit mai mult pentru limbă decât pentru viaŃă – brusc Ńi se
pare deliberat pulverizată de Lepidoptera postromânismului, demitizată pe banii
neprietenilor noştri, când i se atribuie pelticului Ceauşescu un interes deosebit pentru
limbă (O3,276) – „în locul organului care-a dus faima ciobanilor noştri pe toate
meridianele lumii («Este pula ciobănească tipul pulii româneşti», recită Dumnezeu, cu
patos, începutul singurei noastre epopei naŃionale terminate vreodată), Tovarăşul a
indicat, drept organ central al doctrinei sale, limba. (...) De-acum înainte, tovarăşi,
limba va fi, în patria noastră socialistă, măsura tuturor lucrurilor“ – acelaşi călător
neuitând a-l informa pe papă că nici una dintre distinsele doamne ale CărŃii Anului
2007, cumpărând şi Codul manierelor elegante feseniste cu papion, nu s-a declarat
ofensată-ntre sâni, ŃâŃe şi mamele sau mai adânc de enorma doză de lexic licenŃios şi
excremenŃial impusă de agenŃii literari reŃetei produsului postmodern achiziŃionat în
lipsa oricărui avertisment despre nocivitatea conŃinutului.
* Odată căzut în damblaua suspiciunii, nu te mai opreşti, citeşti totul în aceeaşi
cheie devastatoare. łi se pare că aşa-i porunca de la Stăpânul cel Nou, să fie
batjocorită cu orice preŃ RevoluŃia Română! Se urneşte puŃin la p. 225 relatarea după
ureche a capitulării CC-ului şi dezertorul din Arhipelagul Şcolar deviază ca o cârtiŃă
spre pseudoistoria Bucureştilor, nu spre a feri pe Suelin de confuzii cu Budapesta sau
cu Sofia, ci clic! dai de un pasaj rezonant exact cu orizontul de aşteptare predefinit, al
barbariei estice, neexistând într-o descriere a FIRESCULUI entuziasm popular de
după elicopterizarea Tiranului nici o necesitate retorică sau narativă de a macula
tocmai cu asemenea prilej de fiestă neamul nostru de Ńărani preŃăluindu-l, de pe
spurcate poziŃii Intelectualiste bucureştene, drept incapabil să zică Hohenzollern (ci
Hop în łol) sau Napoleon (adică Nea Pulă Ion), urmând previzibil cu strică-cheful la
a fi scuipată de la înălŃimea noptierei însăşi Biserica Ortodoxă (cununând-o pe
înŃelesul Stăpânului cel Nou nu cu Ştefan cel Mare multziditorul, ci cu mediatizatul
vampir Dracula), şi în genere, pe câteva pagini dense, toată Istoria Patriei,
provocându-mă pe mine să reacŃionez şi să-i fac pe spezele mele publicitate, deci
vânzare: „târgul Bucureştilor se lăŃise, între pădurile colcăind de fiare sălbatice, şi sempodobise
cu frumoase biserici, înălŃate ca mulŃumire pentru victoria-n bătălii a
prinŃului cu ochi uriaşi, strălucitori, şi mustaŃă peste o enormă şi umedă buză
inferioară. După fiecare bătălie, prizonierii turci, tătari sau Români dintr-o altă
Ńărişoară, erau supuşi unei extrem de delicate operaŃii.“ etc. etc., cu o fascinaŃie demnă
de Bataille sau Artaud fiind recapitulate, înscenate şi umflate cruzimile lui Vlad
łepeş, ca şi cum contemporanii săi ruşi sau euroatlantici erau nişte îngeri, căzându-se
iarăşi peste acea infamă asociere a Estului cu triburile canibalice, practic repetând
literar bănoasa difuzare tv în toată lumea a imaginilor artefactelor din Cimitirul
Săracilor din Timişoara, prezentate insistent drept atrocităŃi comise de Români, fie ei
şi securişti!
428