Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

publicului manelar şi spre deliciul publicului euroatlantic criptorasist, făcută poştă
însă nu în somn, nici la ceceu, ci-n Zona Maha, leşinată departe spre Prerie, la Morga
Vitan-Bârzeşti, în celebrul decor al cadavrelor în curs de ridicare, lângă stiva de
coşciuge din placaj ea fiind o RevoluŃie Împuşcată, cum cu simŃul exact al Limbii
Române şi cu o cunoaştere a PCR-ului superioară aristocratului Tismăneanu, pe vecie
a botezat-o aşa istoricul Victor Frunză.
Este poate cazul cel mai fericit în care kitschul, nefiind de prost gust, a devenit
printr-un viol nici voievodal şi nici bucureştean artă, artă onest vandabilă în Epoca
Mooye, ca o doză de spermă cu destinaŃie didactică.
* Eminescu însuşi trebuie că a trecut pe la Bellagio în 1873, descinzând de la
Berlin, cu Veronica şi Schopenhauerul, pe banii junimiştilor, poate presimŃind că ei îl
vor asasina cu zile, aşa cum a acceptat Autoelita elucubraŃiile antimaiorescienilor
republicani de azi. Saloanele Villei Serbelloni, candelabrele, transperantele, marmura,
mascaroanele de sub acoperiş, tişlaifărele, tapiseriile, caviarul şi caracuda,
promontoriul (ca insulă a lui Euthanasius), clarul apelor, liniştea de spaŃiu depărtat de
orice divizie blindată T-34 cu desant postmodern de cominternişti, totul, dar absolut
totul are un profund caracter oniric Eminescian, pare scos din Cezara cu zale
gasteropodale cu tot, sau este însuşi salonul ideal pentru aur, mărire, amor şi
întrunirile Junimii. Nu este exclus ca Eminescu în persoană să fi dat până şi unele
indicaŃii de salon privind decoraŃiunile interioare şi, aproape sigur, a lăsat tradiŃia
celor 40 de pogoane de grădini fără statui şi fără bănci, spre a sili bursierul
Rockefeller la preumblare, neîngăduindu-i peripatetic decât cel mult popasuri de tip
belvedere, gazebo sau fontana.
Oglinzile, perniŃele cu şerveŃele umede, azotatul de argint, baldachinele, sofaua,
salata de fructe matinală printre vipuri, dejunul englezesc, aur, mărire, amor.
Inubliabil suvenir şerbetul de la Villa Serbelloni, specialitatea casei, o
delicatesă a gastronomiei moleculare, preparat din dude albe, negre şi liliachii,
cristalizate în azot lichid spre a-şi conserva intacte toate aromele simŃului vomeronazal,
ceea ce-Ńi declanşează hipotalamic un comportament zavaidoc de copil
libidinos, de parcă s-ar bate vandalii cu goŃii la guriŃa ta.
VegetaŃia mediteraneană cu agrume, azalee, caprifoi, camelii, rozmarin, cefalee,
forsithya, verbină, clinceni şi cactuşi impresionează nu prin palmierii hotelieri de
hârdău, tot atât de neverosimil străjuind piscina precum cei ai cazinourilor şi băncilor
de pe lacul Lucerna, ci prin funeralitatea chiparoşilor, acompaniată de murmurul peste
măsură de bătrân al măslinilor, ceea ce nu te poate împiedica să te gândeşti că
aspiraŃia sufletului creştin spre verticalitatea divină e mai bine ilustrată totuşi de plopii
drumurilor noastre de łară, iar sălcioara satelor noastre Regale are aceeaşi frunză
albastru-argintie ca a măslinului, numai că prin feminitatea pletelor şi a blondului
înmiresmat al ghirlandelor florale este infinit mai romantică în acest târziu de
nanocivilizaŃie, când dacă n-ai avut la Bellagio, pe lungul de maluri al lacului care
cutremura o barcă, revelaŃia geniului Eminescian, n-o vei avea niciodată!
* Un club Bellagio. Il Lago di Como fiind glaciar, deci foarte adânc, vântul bate
aici ca la Petersburg, din toate părŃile odată.
Ninge peste Lucerna, peste Podul de Flori pictat public ca Suceava pe vremea
lui Ştefan cel Mare, ninge peste Alpi şi peste polata neagră a imensului mall cultural,
ninge ecologic peste dârjaua ciobanului cât catargele largelor vase de lemn, vezi totul
în alb-negru şi ai vise colorate cu congresişti recitând din Eminescu şi aplaudând pe
Alifantis cel bacovian şi intim din Decembre.
178