Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

parte de recunoştinŃa lor şi chiar de pornirea dinspre Kiev a unei iniŃiative de creştere
a României până la Nistru, pentru a contrabalansa cu o mare putere ortodoxă
descompunerea Iugoslaviei, împotriva cărui deznodământ n-a protestat nici măcar
bine informatul istoric Lucian Boia, promovat de Humanitas în oligopedagogia
noastră să ne mai civilizeze.
Dar ai noştri universitari politicieni la putere atuncea, învinşi de şefii de
promoŃie, nu prea voiau să se complice. Ei aveau pe moment alte două sarcini mari şi
late de la CleptocraŃie: să-i plătească datoriile fără să se prăbuşească moneda naŃională
şi să o integreze euroatlantic pe RO în UE, fofilând-o fără nici o lustraŃie.
Demolarea mitului Eminescian a jucat astfel, în subminarea curentului unionist,
în martie 1998, când ne pregăteam să prăznuim 80 de ani de la recuperarea Regală a
Basarabiei, acelaşi rol dizolvant pe care l-a avut şi aparent iraŃionala mineriadă din
iunie 1990, când iarăşi se puteau coagula şi conjuga masele apropo de jumătatea de
veac de la declaraŃia de război ultimativă a lui Molotov, din 26 iunie 1940, căreia nu i-
am putut răspunde, din lipsă de aliaŃi fiabili, decât la 22 iunie 1941 prin Războiul
Sfânt în contra Bolşevismului şi Fascismului (1941-1945), al cărui eroism centrat
iniŃial pe ideea apărării CivilizaŃiei Europene în contra bolşevismului dărâmător de
biserici n-are nici o legătură, dar absolut nici una, cu crimele lui Antonescu.
Şi nu poŃi să nu te mâhneşti retrospectiv când constaŃi că emanaŃia Intelectuală a
RevoluŃiei a imitat-o pe cea fesenistă nu numai prin structurarea ei ca nomenclatură
închisă într-o soŃietate deşchisă, ci şi în ce priveşte respectarea cu cea mai păcătoasă
sfinŃenie a Pactului Ribbentrop-Molotov, cine consultă periodicele de elită în
bibliotecile judeŃene, şcolare sau parohiale, negăsind nice o pagină de implorare a
burgheziei de merit să-şi aducă obolul la achiziŃionarea casei lui Aron Pumnul de la
proprietari, întru a se organiza de sufletul lui Noica un mic muzeu Eminescian, a cărui
valoare turistică pentru barocul CernăuŃi ar fi apreciat-o ulterior chiar şi extremiştii
ucraineni.
* Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956 în Bucureşti, posibilă opŃiune pentru Noua
Zi NaŃională) este un poet, prozator, profesor şi publicist român. El a încercat în 3O şi,
de fapt, în toată texistenŃa de până acum, arheologia fiinŃei până-n scutece, dar nu a
decriptat încă semnificaŃia compensatorie a minunii că i s-a dat viaŃă de către Ştiutorii
Ştiutorilor Ştiutorilor exact cam când i se lua viaŃa genialului prin destin Nicolae
Labiş – puiul nu al oraşului ci al pădurii, întâiul nostru poet postmodern, astăzi ajuns
doar un moldovean necanonic, „mic, peltic şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat“,
dar cu mare viitor mâine, când îl vor descoperi, ca şi pe Eminescu, criticii cu adevărat
profesionişti, cei euroatlantici.
Fiu ficŃional de mic nomenclaturist cu Volgă, şofer şi secretară, ziarist al
colectivizării forŃate de securişti a agriculturii, cu portbagajul plin şi capabil a-şi Ńine
consoarta casnică, cum rezultă din trilogia Orbitor, etern încremenitul în copilărie
Mircişor nu avea cum să trăiască acea mizerie proletară Gorki-Barbusse ce ne stoarce
atâtea lacrimi prelinse pe 1500 pagini, copilărie re-construită cu cinism comercial
postmodern doar pentru binevoitorul faŃă de marxism, public occidental.
În plus, riscăm ipoteza că locuind multă vreme pe Ştefan cel Mare, Intelectualul
Mircea Cărtărescu a căpătat inconştiente complexe de superioritate faŃă de toŃi
voievozii şi poeŃii lor, de unde şi entuziasmul cuman cu care s-a angajat în
demitizările Istoriei Românilor începute de profesorul Lucian Boia în 1997,
neobservând nimeni calculul SecurităŃii că dacă vom pierde, precum Serbia Kosovo,
regiuni ca Transnistria, Vrancea sau Ardealul, vinovată va fi atunci preafericita
Autoelită, nu naŃional-comunismul de la Partidul România Mare, care a semnalat
21