Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

timp ce versurile lunediste se pretează mai mult analizei de catedră) şi nu în ultimul
rând prin naiva, comuna, credinŃă că marxismul e fezabil şi perfectibil.
Dar dacă Labiş este măcar trecut sub tăcere, vai şi amar ce de-a rău îi de
labişieni!
Toată acea resurecŃie a lirismului adusă de Nichita Stănescu, Ana Blandiana,
Ioan Alexandru, Marin Sorescu şi atâŃia alŃii din anii cât România literară era de citit,
este executată cu o singură rafală şi expediată în interbelic drept învechită poezie
modernistă, cum nu se mai scria nicăieri pe mapamond!
Atunci se face întuneric şi nu se poate să nu remarci cum răsare orbitor
principalul beneficiar, Alergătorul de cursă lungă, medaliat atât pentru poezie de
Nichi, cât şi pentru proză de Crohu.
* Rău de tot este aici nu curajul de a macula concurenŃa, deşi între intelectuali,
procedura e de esenŃă marxist-leninistă şi chiar goebbelsiană – când te gândeşti că
miştoul parodic postmodern, cucerind masele, re-scrie Entartete Kunst, inclusiv
asasinarea expresionismului german, ci supunerea necondiŃionată, vechi obicei, a
Autoelitei faŃă de Noul Stăpân. Modul cum se scrie pe mapamond, luat ca valoare
obligatorie, e un mod opresiv, el exprimă dominaŃia imperialistă asupra lagărului
popoarelor asuprite, cărora li se interzice exprimarea a ceea ce n-a fost să fie. Or,
exact contrariul – dreptul la ratrapagiu – e plăcut Domnului!
A împodobi satele, târgurile, oraşele şi municipiile noastre doar cu ce artă sucită
se făcea pe mapamond după 22 decembrie 1989 ora 12.08, e de permis doar prin
sponsorizări particulare, pe când banii de la stat trebuie direcŃionaŃi, potrivit legii, doar
spre opere perfecte, adică perfect sau aproape clasice, ca Mihai Viteazul şi Mihai
Eminescu, dreptul la ratrapagiu impunând până şi construcŃia unui mall cultural pe
Insula de pe Lacul Morii, unde să fie reproduse în mărime naturală capodoperele
umanităŃii, de la Altamira la Capela Sixtină şi la Ansamblul Pentru Pomenirea Eroilor
de la Târgu Jiu.
Asta înseamnă Luminarea Poporului.
* Precum scoaterea lui Nicolae Labiş din manuale, ca şi minimalizarea lui
Marin Preda par orchestrate de DirecŃia a VII-a Literatură, dacă nu chiar de DirecŃia a
XII-a Paranormale, în scopul NUP pentru ca scriitorii să nu reînceapă săpăturile
privind lichidările, neintimidaŃi că ar putea astfel desfiinŃa instituŃia postmodernă, deci
chici, a CNSAS-ului de chirpici, şi, de aceea, totul se face în cea mai desăvârşită
linişte mediatică academică, tot cam aşa, dar din cine ştie ce alte motive, nava centrală
O2 aproape că a trecut neobservată în 2002 prin strâmtori, deşi injurierea cortegiului
istoric Regal ar fi trebuit să genereze un scandal monstru critic, măcar pentru
nesimŃirea care o deosebeşte de cum simte . Mai ales în secvenŃa provocatoare
meritând foarfecele cenzurii, când, din popor, i se strigă ficŃional, deci de către însuşi
conferenŃiarul Mircea Cărtărescu, curvarule! – celui mai iubit domnitor, Alexandru
Ioan-Cuza, ale cărui memorii intitulabile De ce iubim femeile, s-au pierdut la
Heidelberg sau poate că nu s-au scris niciodată din motive de discreŃie, pe care numai
bărbaŃii ficşi le cunosc.
* Ah, acel sufocant 24 mai 2002! Când Mircea Cărtărescu a lansat la Bookarest
Corpul şi a primit premiul ASPRO totuşi pentru Jurnal, având cinismul de a chema
un basarabean, pe delicatul erudit Vitalie Ciobanu, desigur fără a-l avertiza pe acest
onest membru GDS şi corespondent al Europei Libere că validează în folos
transnistrean porcăria de a mânji cu chinoroz voievozii paradei istorice Regale. Iar
92