Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

jumătate, cealaltă jumătate e în mintea dumneavoastră“, de unde imediata orbire
Kitsch, manipulând gloata apropo de personalizarea produsului livrat: „nu vă ofer o
carte unică, ci pentru fiecare câte una“!
În fond, exigenŃa lui Cărtărescu faŃă de cititor este de origine lamaistă, dacă îl
luăm în serios pe Culianu: „logica din Bardo thodol nu este de a înlătura
reprezentările populare ale lumii morŃilor, ci de a le interpreta ca nefiind nimic altceva
decât stări mentale, care creează iluzii puternice. În ultimă instanŃă, tu însuŃi scrii
scenariul pentru propria-Ńi moarte şi numai de tine depinde dacă o transformi într-un
spectacol de groază fără sfârşit, într-o comedie divină sau în absolut nimic.“
Pentru segmentul de public cult, cu ochelari, adică înzestrat cu înalte
competenŃe filolo şi forensice, iată asigurarea unui bonus, despre cartea enigmă de
necitit, ca un nor, ca un pietroi, pe care doar o interpretezi, o tâlcuieşti cum alŃii văd în
broasca Ńestoasă, în cochilii, în cohlee, în tarot, în calitatea erecŃiei, în depozitele
seminale sau în pancreasul Eroului Necunoscut, de fapt având a descoperi o oglindă
şi-n ea, tatuat ca pe un creştet ras de fetiŃă, propriul tău bot meditând la specularitatea
speculii cu idei bănoase; în fine, anticiparea mârâiturilor cârtitorilor şi ale frustraŃilor,
ale demonilor de pe lumea cealaltă, a anticărtărescienilor: orice-mi doresc, fraŃi
bucureşteni, numai acceptarea/respingerea totală, nu! da, un nu hotărât lecturii pasive!
* Frumoase cuvinte, democratică hipermodestie, numai că puŃini dintre fanii
chinuiŃi de caniculă le vor fi pătruns tâlcul profund postmodern. De ce cartea e ca un
nor sau ca o piatră semnate Thomas Pynchon? Pentru că aşa e discursul
neoeuroatlantic! Un joc, o suspendare a logicii şi chiar a decenŃei, un meci întru a crea
efectul de sinceritate, adică exact cârligul ce contează în discursul democratic al unui
bestseller sau în cel electoral de-a dreptul al unui preşedinte înotând ca un rechin
pleşuv prin marea de alegători, între care distingem chipul cu nimb al lui Richard
Rorty.
Ceea ce habar n-au profele din învăŃământul preuniversitar, spre deosebire de
creatorii de literatură filolo pentru publicul filolo: anume adevărul obiectiv, adică
euroatlantic, al egalităŃii 69 a emiŃătorului cu receptorul, adevărul democraŃiei
comunicative că atunci când, ca în actul oarecum sexual didactic, dresorul dă ceva
cimpanzeului (cunoştinŃe şi abilităŃi) el nu e mai egal decât receptorul, va să zică îl
educă şi cimpanzeul Feedback pe dresorul Bachelard, anyone can teach anything to
anyone else, comportându-se ca un membru activ, exact cum se face şi sexul corect
politic, între parteneri perfect egali metafizic chakră pe chakră, precedat obligatoriu în
Epoca Mooye, a asasinării permanente a Mitului Eminescian, de un 69, toată etica
şuetei reducându-se până la urmă la keep the conversation going, anume despre
vinovăŃia ştiinŃei şi educaŃiei, a Intelectualului, pentru toate relele, Moarte
Intelectualilor!, singurele iluminări neputând veni decât de la o anume literatură
generoasă, egal tolerantă faŃă de toate ideile, inclusiv interesata confiscare de către
desantisto-lunedişti a baricadei lui Dan Iosif şi a lui Dumitru Dincă, doar în baza recompensării
narative a „aleşilor“ RevoluŃiei cu brevetul de-a se privatiza o noapte în
ea, până se va resemna înlăcrimată peste tot: aşa e viaŃa/texistenŃa!
* Mâncau poezie pe pâine. Paginile despre Cenaclul Lunii, care adică se
întrunea lunar, sunt de un înspăimântător puerilism, evocate tocmai la baricadă, unde
va curge sânge Românesc, iar morŃii noştri vor ajunge la morgă şi pe masa din
sufragerie. Aflăm nu numai versuri de băşcălie subversivă stupidă, perfect publicabile
cu voie de la şefii de promoŃie tot filologi în reviste inaccesibile gloatei, la care lume
amărâtă pătrundeau doar antiagramatismele ambiguului Adrian Păunescu, liderul
130