Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

sexualist între Epoca Mooye şi Epoca Wash ca un testicul de heruvim yoghin scăpat
între mandală şi mandorlă: „oamenii sunt, la polul animal al fiinŃei, neuronii unui
creier disipat în locuri şi epoci eteroclite sau, la polul vegetal, spermatozoizii unei
Diaspore celeste“ (O3, 550)
* Şi ca să nu mai fie atât de absurd, confortul acestei călătorii care-i viaŃa
muritorului, iraŃionalul se rezolvă la nivelul cel mai înalt al gândirii – cugetarea
universitarului român – în felul următor: se consideră că mai există nişte dimensiuni
decât cele patru einsteiniene (înainte, la dreapta, sus, durata), măcar încă una, anume
informaŃia, adică Memoria, adică sub-incertitudinea.
Cu alte cuvinte, fapta ta de eroism întru lauda omului ca specie, de a nu fi cedat
abjecŃiei, martori fiind însă numai torŃionarii bolşevismului sau nazismului, rămâne
înscrisă în Akasia, în această memorie din a 5-a dimensiune, unde se conservă şi
cărŃile celor care n-au colaborat şi pace cu bolşevismul, nici pupincurindu-l, nici
neînjurându-l!
* Meciul s-a terminat. Iată de ce Orbitorul lui Mircea Cărtărescu este clasificat
de România literară drept cel mai bun roman românesc din ultimele cinci decenii, chit
că nu se cuprind în paginile lui, generoase cu nomenclaturiştii şi securiştii, scrise în
Libertatea de după Cel mai iubit dintre pământeni, nici evocarea minelor de plumb ale
lui Petrini, nici Canalul MorŃii, despre care megaediturile n-au comandat cărŃi
ultimilor supravieŃuitori sau tineretului idealist, nici şaraşka Reeducării de la Piteşti,
unde călăul łurcanu se exersa în ce anume i-ar face după răpirea din Vest lui Mircea
Eliade, şi nici trendul spre spălăcirea identităŃii Neamului Românesc, în folosul
cosmopolitismului globalizant, care împinge un apeduct sprijinit pe fractali, de la
Izvorul Minunilor până la Bloomington în Indiana, orăşelul universitar leopoldin
închinat de irlandezii americani compatriotului Joyce, de unde Matei Călinescu
priveşte nostalgic spre Ńara unui om mare, patrie unui Ianus multifrons şi inspectoarei
Coca Dospinoiu, care, muşcată matinal de maidanezii Inspectoratului, de ciorapi,
precum într-un cadru din romanul Muşcătura, primul din Trilogia Oligointelectuală,
în loc să se exprime şi ea despre eminentul critic Mircea Mihăieş c-ar fi „scutieru' lu'
Manolescu“, după ce tocmai îi dăduse Scutul lui Perseu. Nicolae Manolescu între
oglinzi paralele la cocalarii ei să-i aducă referat, a gemut c-ar fi... pitbullul lui
Manolescu, ceea ce bănăŃeanul de la România literară şi ICR, deşi a speriat oierii
minŃii din DRO, n-are cruzimea de lup de stepă cu care un Ştefan Borbély l-a ras în 22
pe marele disident de la Iaşi Dan Petrescu, de Sfintele Paşti, în 2001, cam la 10 ani de
la împuşcarea Culianului, imediat după ce Autoelita l-a adus prin voturile ei de
obsidian uranic – uitându-se cu jind la puterea Lichelei de lut de a se organiza şi de a
transforma lichelismul în regula a lumii şi sistem – pe Ion Iliescu la Cotroceni, fără a
începe procedurile de declarare a falimentului şi de informare a tineretului idealist că
meciul s-a terminat, trofeul rămânând la şefii de promoŃie.
* În ce priveşte Diaspora Română (DRO), prin ea se înŃeleg nu numai cetăŃenii
de buze române, ci şi alte etnii legate de spaŃiul carpato-pontic-danubian niciodată
levantin ci doar poartă spre Levant, adică spre Rodopi. A valorifica DRO înseamnă a
exploata la greu, prin ICR (care trebuie să şi importe!) şi alte instituŃii, infrastructura
Intelectuală a altora, în folosul îndeplinirii Misiei noastre Culturale, indiferent dacă
cei care au părăsit vremelnic RO sunt saşi, evrei, aromâni, ruşi, polonezi, armeni,
greci, bulgari, ucraineni, ruşi, rromi, secui...
62