Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Să nu ne mirăm dacă atâta inconştienŃă, la o Autoelită care a ratat datorită
nechezolilor şi IntelectualităŃii postceauşiste incompetente Unirea cu Basarabia,
totodată revenirea la monarhie şi la democraŃia funcŃională interbelică, precum şi
reprimarea comunismului, dar cel mai şi Luminarea Poporului, va umfla artificial
rândurile unui extremism CULT şi tăios, care nu va mai putea fi luat în derâdere fără
bătaie de cap, cum a fost cu adversari atât de comozi precât megacreştinul Vadim sau
aerianul prin verticalizarea jocului cu mingea istoriei, Gigi Becali.
* Să ne rugăm, aşadar! Ca nechezol de ambele speŃe, are Mircea derapaje?
Categoric, da! Un derapaj este extinderea publicului Humanitas de la amărâŃii
urmaşi ai deŃinuŃilor politici la bogatul segment de piaŃă de origine securistă, prin
unirea ritualică a megaintelectualului cu agenta de succes Irina.
Derapaj mi se pare şi faptul că deşi excesul angelic de metaforă biologică
trimite prin Darwin, Engels, Schopenhauer, Nietzsche, spre demonii sanguinaroteozofi
Heydrich şi Himmler, de la catargele de unde spionează Bucureştiul,
atotştiutorul Mircişor n-a văzut chiar deloc, sub ozeneul Apocalipsei de circ,
Crematoriul din Tineretului, de lângă Polivalenta Nadiei, unde Partidul Comunist
Român a incinerat cu o nazistă seninătate a banalităŃii, la RevoluŃie, cadavrele
timişorenilor, fără a avea în spate măcar vreun efort doctrinar şi de exerciŃiu ritualic,
cum a fost în Reich obişnuirea cu gândul!
Sau poate că l-a văzut, dar a sublinia prea multe asemănări între bolşevism şi
nazism, hm! nu cadra cu adevăratul său public Ńintă, acela al pieŃii literare occidentale,
ceea ce ne obligă la a ne ruga pentru sufletul lui, deşi poate că mai există o strategie
de atac a suspiciunii, anume orbirea, confuzia tipică revoluŃiilor, confundarea fumului
de crematoriu uman cu fumurile de aragaz şi hârtie de la când comuniştii cinstiŃi de
omenie, ca Vater des Ich-Erzählers, vizionând pe Mircea Dinescu de la Jdanov
Gheorghiu gesticulând grăitor, şi-au dat foc la carnetele de partid, dar nu şi la valizele
cu capital.
* Privatizarea ca individualizare. La umbra inflorescenŃei neuro-anatomice a
discursului istoric al realităŃii brutale, fenomenul Fisiunii Monopolului Ideologic al
Autoelitei se poate produce, evident, de la sine, deoarece oricât le-ai da în cap la noile
valori, pe care Neamul Românesc le generează spontan cu nemiluita, concurenŃa la
coturile bune, unde sugi pibul poporului, nu se poate la un moment dat ca să nu
conducă, prin acumulări cantitative supraintegrate, la o nouă, explozivă calitate
structurală, anume la pluralism, în accepŃia lui de spargerea haitei, şi la apeluri
reciproc insultătoare prin care să se enunŃe către lichele clasica declaraŃie de
teritorialitate, viziunea şi misiunea, în jurul Intelectualului dominant al fiecărei
grupări ideologice nou apărute.
Şansa însă ca, să zicem, să se certe la cuŃite ăi să se încaiere cu săbii ninja
Pleşu cu Liiceanu şi, prin absurd, Humanitasul să se hotărască din senin să plece din
decorul stalinist de la Casa Scânteii, pentru a se stabili după o reflecŃie emoŃională pe
malul Dunării, în conurbaŃia Giugiu-Russe, cu toate cadrele, este totuşi doar o
potenŃialitate a virtualităŃii care poate sau nu poate să devină imediat şi irevocabil
efectivă, cum şi mai mică este, la limita asimptotică a inexorabilului proces de erodare
entropică şi de fisiune ideologică, probabilitatea prognozată a unei fuziuni cu vreo
tânără editură bulgară de pe Ńărmul dimpotrivă, ca un altoi bătrân pe un portaltoi tânăr
şi viguros.
Şi tocmai această incertitudine privind viitorul, derivată de la termenul că
Autoelita a expirat, dar din cauza sintagmei comerciale consumeriste „de preferinŃă
338