Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

without success, to the status of blasphemy. Nothing is scandalous enough to be
memorable.
Ai zice, aşadar, că Mircea Cărtărescu este un evreu fanatizat întru răzbunare,
altminteri raŃională după Abator, trenurile morŃii şi Transnistria, iar Norman Manea –
un român tranzacŃional.
* O altă mare speranŃă ar fi bănăŃeanca Herta Müller, sprijinită de Richard
Wagner, directorul celebrei Literaturhaus din Berlin. Lucidul roman Der Fuchs war
damals schon der Jäger a fost ecranizat la noi sub titlul Vulpe-vânător de Stere Gulea
– Oana Pellea, profesoară, arătându-ne anticipat cu un deceniu, încă din 1993, cum e
cu Imposibila lustraŃie şi cu România Ńară autoocupată, stăpânită pe vecie de securişti
şi de urmaşii urmaşilor acestora, fapt împlinit la care Autoelita a început să se
adapteze poate chiar înainte de colŃul de cotitură din 2 iunie 1997.
Herta Müller primeşte anual câte un premiu important, se pariază Nobel pe ea şi
revine adesea în România. A colaborat cu autori români sau i-a recomandat cât se
poate de generos pentru activităŃi puse sub egida Academiei Schloss Solitude, chiar
dacă unii dintre s-au răumarcat la asasinarea Mitului Eminescian.
* Niciodată Literatura Română nu a avut, într-un mod absolut nemeritat, dată
fiind precaritatea ignară a Infrastructurii Intelectuale, o poziŃie internaŃională atât de
bună ca în ziulica de azi!
Nicicând n-am beneficiat de şansa, tot atât neverosimilă dar reală, precât cu
NATO şi cu UE, de a ne însuşi nu un Premiu Nobel, ci trei!!!
Faptul că bănăŃeanca Herta Müller este nemŃoaică, Norman Manea este evreu
iar Mircea Cărtărescu închină mamei Badislave o epopee bulgară şi îşi „înnobilează“
tatăl făcându-l din bănăŃean get-beget polono-evreu, şi colac peste pupăză ridicându-i
statuie de nomenclaturist feciorelnic care a crezut în marxism, nu are nici o
importanŃă pentru cine vrea să rămână un bun Român şi îşi aduce obolul la AcŃiunea
Perpendiculară, care ne priveşte pe toŃi.
* Este bun român, membru al comunităŃii planetare a Neamului Românesc, din
RO şi DRO, cel ce se preocupă de Idealizarea Misiei Culturale, recunoaşte pe
Eminescu drept Poet NaŃional, are nostalgia României Regale Întregite şi ascultă de
Crăciun colindele Madrigalului, iar pe plan spiritual militează, de la Nistru pân' la
Tisa şi de la Toronto pân' la Sidney, pentru înnobelarea Literaturii Române cel mai
târziu până în 2012, la Centenarul pomenirii lui Caragiale.
* Şicanarea perpetuă, condiŃie a creativităŃii. Nu poŃi să nu plângi cu trei
rânduri de lacrimi, când citeşti în De ce iubim femeile, la cum îl făceau tebecist ofticos
colegii de şcoală primară pe Mircişor (dar l-a salvat de preventoriu mica vrăjitoare
bruneŃică PetruŃa), şi să nu te cutremuri până la autoscopie, impresionat de efectul de
sinceritate ce rezultă din ce remuşcări creştineşti a avut autorul că şi-a chinuit mama şi
sora, sau că a abandonat sub nişte Dacii cu tabla ruginită o pisicuŃă albă, pe care
Românul verde ar fi rupt-o-n două dacă i-a deteriorat cărŃile împrumutate de la British
Council.
Pitoresc da, nu însă şi melancolic, deci fără metabolism exotic, ca şi Caragiale,
Mircea este un sensibilist şi, în consecinŃă, nesuferind insuccesul, nepreŃuirea la un
standard de unanimitate din RO, dacă ar avea moştenirea Mumuloaiei, e de crezut că
s-ar instala, cu aceeaşi seninătate răzbunătoare, în civilizaŃia berlineză frecventând
concerte din muzică de Beethoven, în cea vieneză călăuzind vreo Veronică Micle
551