Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Uniunii Scriitorilor, să te pomeneşti că e proclamat „cel mai important scriitor de
Limbă Română postbelică“ alde sexualistul Jean Lăturiş sau vreun altul dintre bărbaŃii
de la Bucureşti, monstruosul municipiu învăluit în mister şi întuneric, participanŃi la
asasinarea Mitului Eminescian şi premiaŃi de botoşăneni, sau vreuna dintre femeile de
la Cluj-Napoca angajate în aceeaşi deconstrucŃie demitizantă a autorului Scrisorii a V-
a, Dalila, rezultatul final fiind că, din mila Domnului, tot Biserica Ortodoxă Română
câştigă, pentru reînvierea ritualului cel mai înduioşător al Neamului Românesc
Sanctificarea Poetului NaŃional devenind de la 5 martie 1998 spre infinire, o
necesitate europeană obiectivă – pentru recitatori, pentru cititori, pentru bibliotecari şi
librari, ca şi întru a se tămădui sufleteşte şi întrema spiritual Literatura noastră, ajunsă
eminamente viagrară, datorită consumului prematur de „substanŃa energetică P“,
genune spirituală care, spre deosebire de economia de piaŃă, a rămas nefuncŃională de
la 13-15 iunie încoace, ceea ce nu exclude preorgasmic P, în funcŃie de interesele
şefilor de promoŃie, nici primejdia P ca uzurpatorul Lăturiş să vocifereze, aruncându-i
cărŃile pe rug, că Cărtărescu e principalul vinovat, ca şi la RevoluŃia Futută prin
analogie, cum am mai zis.
* Noi să ne Ńinem de neamuri unii cu alŃii. De la 1 ianuarie 2007, odată cu
diluarea RO în UE, Neamul Românesc nu mai este decât o minoritate sud-est
europeană ca oricare alta, compusă din cei ce se simt şi eventual se declară Români de
la Nistru pân' la Tisa şi de la Toronto pân' la Sydney. Dimpreună cu alte minorităŃi,
fiecare cu interesele ei, Neamul Românesc are mai întâi datoria sacră de a face din RO
o regiune atractivă, cu un standard de viaŃă, democraŃie, toleranŃă şi educaŃie
cosmopolită consonant cu normele UE, iar mai apoi de a-şi aduce obolul la achitarea
arieratelor Misiei Culturale, adică, oriunde ne-a azvârlit pe mapamond zarul ursitei,
noi să ne Ńinem de neamuri unii cu alŃii şi să ne exprimăm în universal ca Români,
recuperând cu timpul cam cât au făcut deja fraŃii noştri de gintă latină, italieni,
francezi sau spanioli, care acum pot să şi piară ca fluturii după depunerea ouşoarelor,
decât care noi nu suntem mai prejos din fire, din aripile geniului şi din encefal, doar
ce c-am avut o istorie vitregă, fiind sub vremi şi, din nefericire, il passato è tutto,
l’avvenire è niente, il tempo non ha un altro senso.
* De la tineretul idealist paşoptist batjocorit copios de Mircea Cărtărescu în
Levantul şi, pentru cine mai avea dubii, prin violarea-n ceceu a simbolului boieresc,
RevoluŃia Română cea pictată de idealistul idealiştilor – acel generos până la nonegoism
Rosenthal ce merită monument la Giurgiu-Russe lângă Eminescu, printre eroii
IndependenŃei –, de la această generaŃie, zic, până la precursorul revoltat, deputatul
european boier Dinicu Golescu, nu e decât o viaŃă de câine. Şi să nu uităm că plecăm
din bârlogul cu două ieşiri al românului cu somn agitat de groaza zapciului fanariot şi
a invadatorului turc, rus sau austro-ungar!
De aceea, un bun Român de azi socoteşte că Neamul Românesc e o parte a
poporului Român sau a naŃiunii Române sau ce naiba o fi, cuprinzând pe acei cetăŃeni
de strânsură care nu sunt unguri, germani, rromi, ucraineni, evrei, turci, cartaginezi,
turci, polonezi, arabi, hittiŃi, chinezi, kosovari sau japonezi. De fapt, o dată cu
prăbuşirea bolşevismului a căzut naŃiunea socialistă ca închisoare a popoarelor.
Români, maghiari, germani, rromi, ruşi, evrei, ruteni, sârbi, turci, tătari, greci,
arabi, chinezi, laponi, italieni şi alte naŃionalităŃi acŃionează ca un tot unitar în UE şi în
globalizare, fiecare cu destinul său. Nimeni nu mai e constrâns a-şi potrivi ceasul
spiritualităŃii după Casa Poporului de la Bucureşti sau după futelniŃa aia de C.C.
17