Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

lichidarea lui Nicolae Labiş, întâiul nostru poet postmodern cu veritabilă conştiinŃă
verde, ecologistă, în contra baronilor de vânătoare.
* După cum şi noi ne întrebăm ce anume a aflat Mircea Cărtărescu accesând
prin metodele sale anamnezice şi vizionar-onirice Marele Hol şi computerele Culianu
ale Marii Biblioteci a Akasiei, ce ştie el deja despre Mântuire şi încă nu ne consideră
suficient de pregătiŃi, sufleteşte şi Intelectual, ca să ne spună verde în faŃă, Româneşte,
ce şi cum, mai suntem în cărŃi, noi bucureştenii, sau povestea s-a terminat, viitorul
fiind pe Podul de Fluturi al conurbaŃiei Giurgiu-Russe, luminat de zgârie-norii zonei
libere.
Pariem însă că Mircea nu se crede locuit de zeu, fiind un scriitor modest în
aspiraŃii, fără facondă la morgă, fără fasoane, părăsind costumul şi cravata, limbajul
academic sclerozat, cum şi rezultă din declaraŃia de continuitate, precedând
derivabilitatea integrală a funcŃiei de scriitor: „Eu cel de azi îl înglobez pe mine cel de
ieri, care-l cuprinde pe cel de-alaltăieri şi tot astfel îndărăt, încât nu sunt decât un şir
imens de păpuşi ruseşti înmormântate una-ntr-alta, fiecare gravidă cu cea dinaintea ei,
dar născându-se totuşi din ea, emanând din ea ca o aură“ (O1, 234)
În acest şir de păpuşi sovietice, nu se găseşte nici un punct de discontinuitate a
emanaŃiei când să se fi instalat vreo instanŃă străină. De altfel, nici n-ar fi permis
Căgăbăul, ale cărui relatări din Akasia despre The International Writers Program,
Iowa City, U.S.A nu menŃionează vreo inflexiune a graficului inspiraŃiei la scriitorii
din Galia, GaliŃia şi Galileia monitorizaŃi de reptilioni ca oameni recenŃi, precum
Culianu, după stagiul său, hm, tot olandez.
* În O3, la p 402 cât vorbeşte statuilor Leninul PieŃii Scânteii, iată ce se
întâmplă cu inconştientul autorului: el se minerizează! el aduce mulŃumiri domnului
Iliescu! Pedepsind literar Altarul Golanilor când defilează statuile:
„PiaŃa se zgudui de urale. Balconul de la Facultatea de Geologie căzu într-o
rână şi ciubucăriile de pe bătrâna faŃadă se desprinseră şi se sparseră-n Ńăndări pe
asfalt...“
Este o tactică a cozilor ceauşiste, viclenia de a înota împingând în cei din spate
cu ascuŃişul coatelor.
Iar ce e de reŃinut aici este că vigilenŃa ideologică nu trebuie să apună niciodată.
Ce n-ar da venerabilul domn Cărtărescu să fie uitată această MPU la care a
întors dosul, în profitul politic al Omului-cu-două-mame! oftează câte un Golan
cărunt, expirat, neobservând că macularea simbolului adoptării bucureştene a
Punctului 8 este totuşi eficientă.
Desacralizarea celebrului balcon, adevărat altar cu icoană spurcată, provenită de
la BOR deci mirosind a borâtură, şi cu două poze Eminesciene iconare, e un fel de a
contraargumenta că dar ce, vorbitorii de seară de acolo au reuşit să aplice voinŃa
RevoluŃiei de la Timişoara şi să pornească LustraŃia? Aş! Mai bine stăteau acasă-n
texistenŃa lor şi scriau vreo istorie (bulgară) pe apă!
* Atingerile la distanŃă. Nu exclud ca sensibilul artist de orientare antiEminescu
şi pro-Caragiale, ca toŃi opteziciştii postmodernişti, Mircea Cărtărescu, să se fi amărât
în solitudinea de la Castel, pomenindu-se definit, tocmai el şi exact când scria O3, de
justiŃiarul civic Valerian Stan, drept „vocea Intelectualului naŃionale“, în New York
Magazin, 9 august 2006, măcar mutarea de la Jurnalul naŃional la Evenimentul zilei
76