Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Evident, cel mai profund ne-a civilizat crisalida prin firul narativ onirichalucinatoriu
al TO, bazele teoretice ale sărmanului visător Dionis fiind astăzi
depăşite, deşi aspiraŃiile spre aceleaşi performanŃe privind jocul de-a spaŃiu-timpul
rămân, ba chiar se diversifică, desigur, într-un Parnas concurenŃial, animatoarea TV
Mihaela Rădulescu având în sincronia Epocii Mooye aspiraŃii spre o idealitate
similară cu a lui Mircişor când notează că „PoŃi să visezi cu ochii deschişi şi să iubeşti
cu ochii închişi“, într-un singur oximoron arahnologic fiind tatuat întreg traseul
cărtărescian de la pre-nostalgicul paradisiac volum Visul la bestsellerul madrigal De
ce iubim femeile, totul explicându-se prin preferinŃele selecte ale autoarei când citeşte,
cum ar fi Don Quijote, sud-americanii (Llosa, Marquez şi Isabel Allende), ruşii mei şi
mulŃi autori români (Liiceanu, Cărtărescu, Agopian, Pleşu, Eliade...), ceea ce şi
explică atitudinea de mare intelectuală de toată stima când a avut curajul revoluŃionar
singular de a da cuvânt Mariei-France Ionesco, cu indignare venită să apere memoria
tatălui în cotita RO.
* Indubitabil, stilul epopeii metatextual-parodice Orbitor corespunde stilului
noilor noastre vremi, aşa cum le-a descris Marin Preda în eseul Era Ticăloşilor, care
poate să fi fost divulgarea locului manuscrisului însuşi mobilul crimei din anul ales să
înceapă optzecismul, 1980.
De aceea, este vrednic de damnare cine nu-i admiră autorului uriaşele
construcŃii onirice, maternitatea cu giganŃi pentru Herman, ce fac din Casa Poporului
un moft din chirpici, prostul gust al indecenŃei introspective şi descriptive de inscripŃii
şi enunŃuri obscene, la urma urmei fireşti într-o şcoală pentru puii de om, precum şi
procedee insolite, cum ar fi bulgarizarea şi apoi polono-evreizarea discursului mitic al
megaromanului, pe când istoria Neamului Românesc se prigoneşte, şi mai ales să
învăŃăm să fim şmecheri, observând sideraŃi cum se creează o biografie de rezistent
prin poezie, de disident, de opozant, de amărât, de persecutat, de erou martir al
RevoluŃiei futate din prima seară în futelniŃa ceceului.
* BotniŃele postromânismului. Marin Preda, ajungând cenzor tânăr al lui
Zaharia Stancu, fără să-l mai întrebe tai?, i-a forfecat scena botniŃelor din DesculŃ, cu
menŃiunea că ce, suntem popor de idioŃi?
Proza şi mai ales publicistica Fluturelui postmodernismului românesc este plină
de „botniŃe“, la o lectură atentă găsindu-se cu nemiluita exagerări interesând Institutul
pentru Semnalarea şi Monitorizarea Antiromânismului (ISMAR), fondat virtual de
Camelian PropinaŃiu, puŃin înainte de sihăstrire, ghicind în noiembrie 2007, la
Gaudeamus, intenŃia unor neofascişti de a devasta lăcaşul romanic din Gallese
reconstituit de marele artist antibolşevic Camilian Demetrescu, cum au şi cutezat în
ianuarie 1979, marxistele Brigate Rosse, pedepsind în siajul Paul Goma „trădarea“
lagărului fericirii.
De exemplu, fermecat de stilul său perfect filologiceşte, nu observi la pagina
215 din O3 exagerarea următoare:
„UnităŃile militare lucrau cu pierderi planificate: în fiecare an mureau, şi la
M.A.N., şi la M.A.I., în jur de zece soldaŃi la fiecare unitate, fie că se sinucideau în
gardă, când aveau în încărcător cartuşe de război, fie că primeau un glonŃ între umeri,
ca din întâmplare, la tragerile de noapte, sau erau, mai rar, ce-i drept, împuşcaŃi de
nişte brute de ofiŃeri.“
Dacă înmulŃeşti cu 10 numărul unităŃilor nu e exclus să obŃii mai mulŃi morŃi
decât s-au jertfit pentru Reîntregirea Neamului în Războiul Sfânt.
102