Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

* Ce şi cum. Prin scriitor voi înŃelege omul în carne, pix, spermă, pixeli,
obsesii, sarmale şi oase; prin autor voi desemna doar personajul virtual care „scrie“,
fără a fi răspunzător juridic sau moral sau patriotic ca bun Român, asupra daunelor
produse de text.
Cele trei volume ale Trilogiei Orbitor (TO) le voi nota cu O1, O2 şi O3.
ManifestaŃia din PiaŃa UniversităŃii, loc sacru din Bucureşti confiscat ba de
Băsescu, când cu Tăriceanu ambii portocalii (ca interiorul cărtărescian al ceceului în
22), când fără, ba de steliştii lui Gigi Becali, ba de te miri cine – o voi nota MPU.
Prin Mineriadă voi înŃelege doar pe-aia din 1990, care viza pesemne
corectitudinea politică de a scoate icoana ortodoxă din balconul de la Geologie şi
dublul portret Eminescu ce-o străjuia, amplă operaŃie a sistemului represiv român,
decisivă pentru protejarea intereselor Kremlinului Roşu: ea n-avea nici o raŃiune
internă după alegerile egal feseniste şi cripto-comuniste din 20 mai 1990, dar avea un
excepŃional şi bine calculat efect extern, blocându-se Unirea după model german,
extrem de probabila atunci spulberare a ruşinosului zid de pe Prut, tumultul unionist
dezlănŃuindu-se cu ocazia aniversării din 26 iunie 1990 a 50 de ani de la răpirea
Basarabiei şi ducând negreşit la succes, conducătorii de la Chişinău fiind
vremelnic mai Români decât cei de la Bucureşti, ceea ce datorită băşcăliei
postmoderniste vizavi de poezia patrioŃilor basarabeni i-a derutat şi pe Dan Iosif, şi pe
Miron Cosma, aruncându-i regretabil în tabăra opusă progresului şi propăşirii
Neamului Românesc.
Unirea prin forŃa maselor şi cu voia lui Dumnezeu, la 26 iunie 1990, după
modelul aliatului german, n-ar fi putut fi combătută de politicieni şi nici de militari,
iar datoria ce Comisia Nobel o are faŃă de pata albă unde trebuia de atâta amar de
vreme omagiată o limbă şi Literatură Română care a dat pe Mihai Eminescu, Nicolae
Iorga, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Max Blecher, Mircea Eliade, Emil Cioran,
Eugen Ionescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Paul Goma, Marin
Preda, Norman Manea, Herta Müller şi Mircea Cărtărescu şi-ar fi găsit poate o
soluŃionare în chemarea la Stockholm a curajosului apărător al identităŃii Româneşti
împotriva mankurtizării, fragilul poet, fratele nostru Grigore Vieru!
Celelalte transporturi de mineri în Capitala cea fără Bibliotecă NaŃională viabilă
au fost numai manipulări politice ale unor marşuri sindicale ale mizeriei şi ale
întunericului mental cauzat din culpă elitistă de demisia cărturarilor noştri miştocari
postmodernişti de la sămănătorismul poporanist ilustrat şi de statuile de lângă Mihai
Viteazul. Cel mult le-am putea denumi, după cantitatea de gaze toxice de luptă,
Lacrimiade.
Iar prin Autoelită înŃeleg o categorie de Intelectuali care practică un discurs
îndrăgostit de automobile performante.
* Postromânismul, ca doctrină despre catalogarea Neamului Românesc printre
speciile pe cale de dispariŃie, bun de dus la Muzeul Antipa al popoarelor şi al
literaturilor lor, un popor pentru care nu se merită pentru ca să te mai zbaŃi
Intelectualiceşte, ci doar să-i sugi pibul cât mai dă, 0,16 % pentru cultură, se va
instaura însă odată cu asasinarea mitului Eminescian, al cărui reper este jenantul
naughty document Dilema 265, din 5 martie 1998, exact 55 de ani de la trecerea în
Akasia a gândurilor bune secrete ale nemuritorului Stalin. Cifră care vădit că nu
interesa pe democraŃii convenŃionali, dar în plan extern cam crescuseră nişte speranŃe
unioniste. Se credea că cedându-le, fără vreun referendum, ucrainenilor rămaşi
perplecşi ca de-o muşcătură, în 2 iunie 1997, la colŃul de cotitură al istoriei
Intelectuale Româneşti de la Neptun, mult mai mult pământ decât speraseră, vom avea
20