Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

PropinaŃiu de la Şcoala 42, consolat de pierderea tramvaiului 21 şi a maşinii109, doar
prin noua colegialitate de catalog cu fostul deŃinut politic Mihai Stere Derdena, martor
al evenimentelor labişiene din 1956.
* Receptarea critică, roz sub Zodia Fluturelui, a aventurilor familiei Cărtărescu,
este evident facilitată de efortul canalelor TV de a se adresa Familiei – celula
fractalică de bază a Neamului Românesc – cu subiecte despre familie, concret despre
anumite familii, mai deosebite, mai bogate, meritând o mediatizare, atât telenuvelar
cât şi, în ultimul timp, de-a dreptul în direct, văzându-se de popor ce-şi permite unii,
dar nu şi cum au făcut în România-fără-de-Eminescu averile respective, orice altceva
decât a intra într-o librărie sau într-un muzeu, contractul social implicit fiind că şi noi
vrem s-ajungem în cleptocraŃie, sau măcar copilaşii noştri!
Fidelitatea de videocameră a descrierilor cărtăresciene măreşte efectul
televizionar al recepŃiei TO, iar firele narative feseniste au virtuŃi cinematografice,
cum e şi cu dispariŃia lunedistului Victoraş, răpit de Coca în seara unei zile de luni, ca
să se facă legioner, şi reapariŃia sa ca desantist în finalul apocaliptic inspirat de Casa
Poporului, sigur de neînceperea urmăririi penale (NUP) cu ocazia Mântuirii, ca orice
interlop român.
Suspansul fiind amplificat prin lectura tragică, adresată mamelor, a bancului
fractalic Mark Twain cu gemenii interşanjabili, neştiindu-se dacă nu cumva Mircea e
Victoraş şi invers, desantistul o fi lunedistul.
* Cele mai bune versete din Orbitor sunt cele care par recitate Eminescian de
îngerii dlui Pleşu, gazda Dilemei 265, un fel de note muzicale spreiate zglobiu pe
portativele curcubeului şi descriind lumi mai potrivite mall-urilor sufletului nostru
decât aceasta, lumi nici onirice, nici fantastice, lumi de cuvinte agregând ceva solid şi
infinit mai dur decât granitul realităŃii – Lumea Cealaltă!
* Eminentul critic Paul Cernat greşeşte când evaluează foarte jos O3,
considerându-l o concesie pieŃii:
– Oricum, nu succesul fulminant – şi neaşteptat – cu De ce iubim femeile, o
carte fără pretenŃii, dar cinstită, emoŃionantă şi umană, a marcat compromisul său cu
„cererea pieŃii“ (ce sens ar fi avut?), ci Orbitor. Aripa dreaptă.
Şi una, şi alta.
O3 s-a dovedit, conform perfectei anticipări a autorului, o carte ilizibilă, de fapt
insuportabilă. De ce? Pentru că într-adevăr a fost cumpărată mai mult de publicul
fesenist, atras de publicitatea ca pentru pamperşi, cu aşteptări însă ca pentru proze
uşurele, ca PetruŃa sau A lovely little jewish princess.
Îmi închipui că fericita cumpărătoare a frunzărit-o şi a pus-o în raft: „păst'ăm
puntru mai tâ'ziu!“, cum zic copiii.
Altfel este inexplicabil de ce n-am avut reacŃii de să se desfiinŃeze Humanitasul
la conŃinutul de un postromânism în procente mult peste limitele admise, şi nici
dezminŃiri de la Omul-cu-două-mame sau de la Omul-fără-gât, cum că nu e adevărat,
n-au futut ei RevoluŃia Română în ordinea de pe listă şi nici măcar democratstalinistul
cu chip de ciolovek, Brucan, care da fripturi la greviştii foamei.
N-a avut cine să-i informeze!
* Nu prea este loc în Proiectul Orbitor pentru evocarea Infrastructurii
Intelectuale (universităŃi, biblioteci, cabinete şi hale de lectură, muzee, săli
polivalente, mall-uri culturale) pe care antepostmodernistul Dinicu Golescu bursier le
267