Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Mihai Rădulescu, Adriana Georgescu, Grigore Dumitrescu, Viorel GheorghiŃă, Ion
Pantazi, Octavian Voinea, Ion Antohe, Constantin Cesianu, Marcel Petrişor, Aurelian
Sergiu Marinescu, Costin Merişca, Cicerone IoniŃoiu, Zahu Pană, Analele Sighetului,
Arhivele Totalitarismului, mai ales Irina Nicolau, din atâta teroare mic
nomenclaturistă spre ceva esenŃial orbitor ca Sahasrara, ilustrând tocmai imposibila
lustraŃie, adică de ce p... mea s-o mai faci când Ńie Ńi-au priit relaŃiile cu caracatiŃa:
„Norocu' nostru a fost tot săracu' Ionel, ca şi cu covoarele, atunci, în Floreasca.
El a umblat cu intervenŃii pe la şefii lui (că şi securiştii sunt oameni, bea şi ei câte-o
cafeluŃă naturală, mai fumează câte-un Kent, mai citeşte «Cel mai iubit dintre
pământeni»..., de', cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale...), pe la psihiatrie,
pe unde te-a dus pe tine. łi-a dat înapoi şi foile-alea, că nu vroiai să ieşi de la nebuni,
o Ńineai gaia-maŃu: foile şi foile! Când, mă trezesc într-o zi că vine Ionel cu un pachet
mare, legat cu sfoară: «Uite manuscrisu', Marioară ».“ (O3, 31)
Nu ştii ce să admiri mai mult: modul cum cel mai tradus romancier român
exportă frumoasei Suelin portretul robot al securistului de omenie, creionat cu
autenticitate absolută de mama sa mioritică dar antiEminesciană, sau performanŃa că
în acelaşi paragraf se sugerează nu numai că cel mai mare prozator român postbelic,
Marin Preda, era preferatul securiştilor (de ce să-l mai traducă în pakistaneză secŃia
doamnei Catrinel Pleşu de la ICR?), ci şi inofensivitatea romanului antibolşevic «Cel
mai iubit dintre pământeni», pentru care, dimpreună cu «Delirul» s-a plătit totuşi cu o
viaŃă de mare om în casa de creaŃie de la Mogoşoaia, în acel 1980 când Ştiutorii
tocmai hotărâseră a-l debuta sexual de urgenŃă, futalitate, cu o securistă mirosind a
tocană pe tânărul scriitor abia scăpat ficŃional din azilul psihiatric şi gata să se întoarcă
înapoi la tratamentul fabulatoriu, dacă i s-ar fi spus că, după RevoluŃie, nici măcar
jurnalul asasinatului Gheorghe Ursu, care se bucura de un lobby excepŃional, nu a
putut fi recuperat de familie din ghearele şefilor de promoŃie!
* Intruzia realului în spaŃiul ficŃional. Dimpreună cu buna capacitate de
relaŃionare, stranii sunt memoria foarte precisă a figurilor şi a ce se vorbeşte pe la
cozi, dar mai presus de orice sfaturile date omeneşte cu lacrimi în ochi de această
Mamă ficŃională fiului ei Mircişor. Ele par tipice casnicelor bine informate,
nemembre de partid, colaboratoare de nădejde ale SecurităŃii în lungile blocuri
Banalitatea Răului spre binele copilaşilor şi al familiei, cum îmi confirmă amicii mei
securişti cu vechime, punându-i eu lui Pintea Viteazul în faŃă textul, fără a-l preveni
asupra provenienŃei ca extracte dintr-o capodoperă nemuritoare a acestor secvenŃe
flagrante de influenŃare pozitivă:
– Tu, Mircea, să nu vorbeşti cu alŃii despre chestiile astea. Nici cu prietenii cei
mai buni. Nu ştii cine se duce şi spune. Ăştia ştiu tot şi abia aşteaptă să te prindă cu
ceva. (O3, 30)
– A, l-am văzut şi pe Caramitru, actoru’... Şi-acum e miting mare în PiaŃa
Palatului, credeam că eşti şi tu acolo. Mamă, să nu te bagi, că nu ştii ce se-alege din
asta. Mai bine stai tu în casă, că se vede foarte bine şi de la televizor“... (O3, 253)
Dincolo de texistenŃă, avizul dat de aceşti experŃi către Mircea, care se-nŃelege
că mai are mult de scris în deplină serenitate, păstrându-şi prietenii şi dormind liniştit,
este să nu se intereseze, completând vreodată cerere la CNSAS, nici de dosarul său,
nici de al părinŃilor, dacă intruzia realului în spaŃiul ficŃional presimte sau visează că e
cam groasă.
* Demitizările iniŃiate de dl Lucian Boia în Istorie au triumfat, iar după ce
Eminescu va fi scos din şcoli, din grădina Ateneului, ba poate şi din mormânt spre a fi
513