Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

de evrei de la aceşti Români a reprezentat pentru Intelectualul Mircea Cărtărescu un
şoc traumatic la nivel de Weltanschauung nu mult diferit de transformarea psihică a
sensibilului cărturar Georges Bataille (Les Larmes d'Éros, 1961) după impactul cu o
tortura chinezească lingchi, a tranşării de viu a condamnatului în cât mai multe, vreo
sută de foiŃe:
„Multă vreme am crezut în mitul poporului român, bun, înŃelept şi tolerant,
neînclinat spre excese, spre soluŃii radicale. N-am dus războaie de cucerire, n-am
făcut, de-a lungul istoriei, decât sa ne apărăm «sărăcia şi nevoile, şi neamul». Chiar
am crezut că, până şi în timpul dictaturilor de extremă dreaptă, noi am refuzat să
trimitem evreii în lagărele de concentrare şi i-am tratat mai bine decât alte popoare.
Din păcate, şi acest mit trebuie sa cadă. În ultimul timp, au apărut cărŃi care dezvăluie,
spre frustrarea, nefericirea şi jena noastră, dimensiunile nebănuite ale antisemitismului
românesc. Judecata faimoasă a Hannei Arendt, din cartea despre procesul lui
Eichmann, «românii au fost cel mai antisemit popor din Europa», afirmaŃia ei ca până
şi naziştii germani erau indignaŃi de sălbăticia măsurilor luate de români împotriva
evreilor încep să nu ni se mai pară atât de nedrepte.“
* Pedeapsa maximă. Ca Românii să ajungă să aspire la acea democraŃie la care
visa Brucan pe când Iliescu desfiinŃa fără referendum pedeapsa cu moartea,
consternant în context, semn că mai avea terorişti în captivitate sau în libertate, ei ar fi
trebuit, aşadar, ca în două decenii să îşi asume nu un totalitarism, ci două, şi anume ca
provenite din ei înşişi, de la ADN. Acest editorial mobilizator la a ne curăŃa în adânc
de ultimele reziduuri de antisemitism, O vină istorică (Jurnalul naŃional, 5 iulie
2005), a fost mult reprodus în lume, contribuind la popularitatea candidatului Nobel
Mircea Cărtărescu, inclusiv în România, unde succesul extern devine hotărâtor pentru
cel intern, orice scriitor tradus fiind tratat de promoteri ca definitiv validat şi privit de
critici cu cel mai greu respect, deoarece ei nu mai au încredere în metodele lor,
pulverizate de teroarea egalitarismului comercial postmodernist. De observat, tocmai
de aceea, că cititoarea sa euroatlantică, Suelin, care ştie totul despre Holocaust şi mai
nimic despre Gulag (decât poreclirea aşa pe net a bazelor americane din Cuba!), cum
cuvântul Transnistria nici măcar nu este folosit în rechizitoriu, va reŃine din adevărul
rostit pe jumătate, de un literat neglijent nu de un istoric profesionist, informaŃia de
context că Românii i-au trimis pe absolut toŃi evreii lor în lagărele de concentrare –
adică la Auschwitz! – inclusiv pe cei din Ardealul stăpânit prin dictatul lui Hitler de
Ungaria, aşa că e obturat adevărul istoric că a supravieŃuit aici, în România Regală,
dincoace de Prut, cea mai mare comunitate evreiască salvată din întreg spaŃiul
controlat de nazism!
Sunt obiecŃii banalizate deja, e o neglijenŃă a multora, care putea fi trecută cu
vederea la un fost poet, dar a propaga, cu fireşti aplauze în spaŃiul cultural german,
vorba Hannei Arendt, care n-a locuit prea mult printre noi europenii, că „românii au
fost cel mai antisemit popor din Europa“, este deja echivalent cu a cere, precum sub
ocupaŃia sovietică secretara generală a Uniunii Femeilor Democrate Române,
longeviva tovarăşă Alexandrina Sidorovici, pentru politicienii României Regale,
pedeapsa maximă!
* Însuşi Chir Auctorele e rasist. De notat, apropo de unde dai şi unde crapă, că
un coleg universitar tot bucureştean şi tot filolog, profesorul Ion Coja, acuzat adesea
de negaŃionism, a emis ipoteza că articolul O vină istorică nici măcar n-ar fi fost scris
de Mircea, şi l-a provocat cavalereşte la duel („Da, îl provoc la duel pe Mircea
Cărtărescu, căci textul său m-a jignit profund în onoarea mea de valah!“), bănuială ce
541