Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Nu caracterizarea caracterelor prin aceste lungimi m-a impresionat profund cât
– în fond logică – plierea textului ca un manşon asupra autorului devenit unul din
actanŃii naraŃiunii, comportându-se ca un membru activ:
„My penis was three inches long and five inches in diameter. Its diameter
was a world’s record as far as I knew...“
Dintr-o dată textul observăm că are un derapaj, de la real către fabulos şi poate
spre oniric şi halucinatoriu, solipsismul cărtărescian restrângându-se şi el la cât se
întinde filozofic pielea.
Ştiam câte ceva despre puritanismul american opresiv şi am înŃeles imediat că
era prea devreme la 1973, când abia apărea Arhipelagul Gulag, să vorbeşti sexualist
cititoarelor tale despre propriul tău penis, fie el şi deformat manierist, să îl descrii pe
larg şi în lung, cu toate structurile sale, atât diacronic cât şi sincronic! Dar
potenŃialitatea acestei figuri retorice m-a siderat, şi atunci, şi în ziulica de azi, când
după o nedreaptă afundare a ei în subteranele inconştientului pedofil, mi-a revenit în
conştiinŃă, moşită de pătăraniile lui Mircişor, şi mi-am reamintit de ce literatură lipsită
de griji îşi permit alŃii, unde postmodernistul pică pe postindustrial nu pe preagricol,
iar Intelectualitatea obeză nu are de acordat asistenŃă tehnică Ńărănimii şi clasei
muncitoare contra burgheziei roşii nomenclaturiste, ceea ce mi-au confirmat şi
prietenii mei de peste Atlantic.
* Imaginea lui Eminescu la noi a picat în noroiul stradal din cauza calităŃii
proaste a criticilor şi istoricilor literari, a filologiei şi filozofiei în general, a
învăŃământului superior în oligopedagogia noastră lipsită de biblioteci occidentalizate
la zi, postromânismul fiind o înŃelegere fetişistă a postmodernismului euroatlantic, o
autonimicire a valorilor istorice şi culturale, o mankurtizare excentrică şi gratuită din
proprie iniŃiativă, necerută de vreun Stăpân, o criză identitară artificială şi ridicolă
cum numai primii noştri activişti rurali scârbeau pe desantaŃii cincizecişti de pe
tancuri, atunci când înŃelegeau ei, cetind Scânteia lui Brucan, să-şi demonstreze
Ńipător, deci cu instinct autopublicitar, fidelitatea faŃă de pahrtid, denunŃându-şi
morozovic părinŃii drept chiaburi care mai şi uneltesc aŃâŃând la un nou război.
Nu avem în prezent nici o personalitate care să reprezinte măcar o câtime de
15% din clasicul Regal George Călinescu. În plus, promoterul e mai important în
Epoca Mooye decât exegetul, deoarece numai el şi pamfletarul pot spera a fi bine
plătiŃi sau ospătaŃi sau voiajaŃi. De aceea, apariŃia unui Maiorescu azi, când se permite
tembeliziunilor orice, şi a unei critici de direcŃie, orientând canonic literatura în
interesul Neamului Românesc, n-ar conveni în primul rând scriitorilor înşişi, ale căror
venituri ar fi mult mai mari dacă viaŃa noastră spirituală ar fi dirijată dintr-o casă
conspirativă care doar ce şi-a schimbat Stăpânul şi satelitul prin care comunică cu
baza.
Proba preeminenŃei interesului autopublicitar după 2 iunie 1997 faŃă de funcŃia
civică, şi chiar faŃă de funcŃia de ecarisaj Intelectual în oligopedagogia noastră a
Autoelitei s-a văzut orbitor şi s-a consemnat de către observatorii culturali, peste zece
ani, la sondajul final Zece Mari Români, când din incultură, aceşti bine plătiŃi
universitari ai noştri n-au protestat nici unul când, la teveu, la maximă audienŃă, a fost
înscenată muşcătura cu internarea abuzivă la psihiatrie, din motive politice, a lui
Eminescu, şeful de promoŃie coordonator fiind expus oprobiului public ca călău al
ocupantului habsburg. Cine? Care şef de catedră? Tocmai criticul Titu Maiorescu cel
invocat de amatorii criteriului estetic!
239