Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

graficianul Ştefan Iacobescu ce locuia pe aproape, Parcul Plumbuita, cel bine îngrijit,
prevăzut şi cu ceas muzical afişat roşu electronic în cub negru pe nişte stâlpi de inox,
intonând in când în când Hora Unirii şi Limba Noastră. Acolo se afla, dincolo de o
somptuoasă poartă cu vulturi pe stâlpi, o bijuterie arhitectonică: Palatul Ghica-Tei, în
stil neoclasic italian, cu paraclis de neobişnuit plan circular, amintindu-mi repede
indian mişcătoarea roată a vieŃii şi intrarea recent demolatei morgi Minovici, şi –
oglindită cu mâhnire în lac – Sfânta Mănăstire Plumbuita, unde s-au tipărit primele
cărŃi bucureştene şi unde plănuia Mareşalul Dezrobitor să facă Panteonul Eroilor
Războiului Sfânt în contra bolşevismului dărâmător de biserici, mănăstire cu istorie
zbuciumată, începând de la ctitorirea de către voievodul Petru cel Tânăr, fiul lui
Mircea Ciobanul şi al Doamnei Chiajna, apriga fiică a lui Petru Rareş, precursoarea
lui Mihai Viteazul în ambiŃia înstăpânirii peste toate provinciile Neamului Românesc.
După care, blocurile încetau cu desăvârşire, se intra într-un cartier patriarhal, cu
toponimie Ńinând de vechii negustori, Grizeanu sau Glugojanu, iar pe dreapta, după ce
ghiceai mlaştinile nesănătoase dar pitoreşti ale Fundenilor Doamnei, se ajungea la
câmpurile experimentale ale ameliorării şi protecŃiei plantelor de s-au rădicat ulterior
hipermarket pe ele în paguba spirituală a poporului vegetal.
* O concesie fesenismului este în orice caz ura sinceră şi matură, imeghebistminerească,
manelară, a copilului de muncitor şi muncitoare faŃă de copilul de
Intelectual, chiar dacă în mod obiectiv acesta satisface mai bine cerinŃele şcolare,
cum e în O2 abjectul pasaj cu domnişoara Pena Cornelia, premianta clasei (şi
pamfletarul Adrian Păunescu îl face pe un cunoscut analist într-o foaie obscură Penis
Curcanul), fata unei profesoare de franceză şi a unui violonist sensibil, care atuncea
când puiul de fesenist chici Mircea a dat de exemplu de mari prieteni pe Daniela şi
AşchiuŃă, Ńinând de cultura de massă, ea a răspuns clasic „Oreste şi Pilade“. Fiind
extrem de interesant să observi cum se negociază imaginea Celui mai bine vândut
scriitor român dinspre Intelectualitatea atitudinară spre fesenismul biruitor, care şi-a
impus până la urmă Autoelitei, prin forŃa banului şi a tirajelor, prin inteligenŃa
lichelelor lui, nu numai estetica ci şi etica originală, care permite confuzia dintre
democraŃie şi pluralism.
* Prea fericit, cu atâta succes, Cărtărescu în RO nu poate fi. Forfecat, culmea,
tocmai de înŃelesul vulgar al succesului într-o Ńară incultă, Ńinută în beznă, cu lampa
lui Ilici întreruptă, de bolşevici: „nu numai in lumea culturala sunt un nimeni, ci şi
între neamuri, vecini, cunoştinŃe de tot felul. «Eşti singurul din generaŃia ta care nu s-a
realizat», mi-a spus nu de mult, spre ruşinea mea, o rudă foarte apropiată, căreia n-am
putut să-i aduc drept contraargument nici vila, nici maşina, nici funcŃie şi mai ales nici
pe coana JoiŃica...“
De unde şi sictirul de cercul strâmt dintr-un interviu de iarnă mocirloasă (18
decembrie 2007):
ZEIT online: Wie sehen Sie Ihr Land jetzt?
Cărtărescu: Lou Reed hat ein Album gemacht über Andy Warhol. In einem Lied
heißt es: „Es gibt nur eine gute Sache an Kleinstädten: Du weißt, dass du irgendwann
raus musst.“ Das ist auch das Gute an Rumänien. Neuerdings spiele ich Flucht auf
dem Computer. Ich bereite mich vor auf meine eigene.
ZEIT online: Wohin wollen Sie?
Cărtărescu: Überall außerhalb dieser Welt, wie Baudelaire sagte.
83