Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

deporta pe Eminescu un secol în urmă sub învinuirea că n-a scris ca Baudelaire şi
Rimbaud, când noi abia de sloboziserăm rromii din sclavia BOR!
* Originea nomenclaturistă. Cadriştii nu greşeau prea mult în interesul suprem
stalinist, cu trimiterile lor dupe referinŃe la orijinea clientului reacŃionar aflat în lucru.
Aşa cum un pui de legionar priveşte cu durere la fruntariile patriei sale sfâşiate de
megieşi, aşa şi odrasla bolşevicului fanatic, care a crezut în mulgătoarele stahanoviste
şi în noua revoluŃie agrară inventează instantaneu acel „cum se interpretează“, care a
permis Scânteii lui Brucan, nimicirea clasei Intelectuale a României Regale. Nimeni
până la Mircea Cărtărescu, în teza de doctorat cu profesorul Paul Cornea, n-a explicat
pe Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu şi pe ceilalŃi
postlabişieni uriaşi lirici, prin raportul marxist-leninist-stalinist dintre baza
economică, industrializarea, cu pivotul ei industria constructoare de maşini de război
şi mutaŃiile ideologice din suprastructură:
– Explozia metaforică şi lirică a generaŃiei '60 a apărut criticilor vremii drept
un miracol, dar ea nu era decât un pandant al „miracolului românesc“ al industrializării
forŃate.
Nimeni nu aştepta un salt mortal direct la opoziŃia deschisă, de la tinerii şi
inspiraŃii scriitori postlabişieni şi neoEminescieni, sufletul acelor ani tânjea după
resurecŃia lirismului.
Şi ea a venit, receptată tocmai ca opoziŃie la fiarele industrializării forŃate.
Pe când de la optzecişti – expresia literară a politicii ceauşiste de autodotare
prin pastişare fie şi miştocară a produselor occidentale –, dimpotrivă, orologiul
gorbaciovist bătea să reluăm mişcarea Goma, pe care a şi încercat-o Viorel Padina.
Dar colegii lui au preferat băşcălia quasimanelistă şi rezistenŃa prin cultură, tocmai
datorită originii nomenclaturiste a nomenclaturii nomenclaturismului lunedistdesantist,
boustrophedon catoptromant crepuscular ce pritoceşte-n scolopendră până la
ajustare viaŃa noastră spirituală, prevestind şi chiar antedisculpând Epoca de Aur de
după Marele Cutremur Catastrofal.
* ExerciŃiu de marketizare. În strategia pe înnobelare, să se studieze
oportunitatea de a se augmenta popularitatea globală a Canditatului nostru Nobel cel
mai bine plasat, prin evaluarea repercursiunilor ce le-ar avea dacă am merge pe
conjectura cu modificarea denumirii ICR, după modelul goethean şi al Institutului
Cervantes, dacă achiezează şi dl Patapievici, în „Institutul Cărtărescu România“,
păstrând sigla.
* Trendurile încrucişate în X. Decalajul moral dintre băsescianul Cărtărescu şi
ceauşistul Păunescu se diminuează văzând cu ochii datorită trendurilor încrucişate în
X, avansul Lepidopterei postromânismului mai stând agăŃat doar în scriitura
alambicată filologic, cum e şvepsul superior socatei.
Pe diagonala ascendentă a X-ului, Adrian Păunescu trebuie lăudat deoarece a
avut şi înainte de RevoluŃie multe iniŃiative pozitive, iar după, încă şi mai numeroase,
printre care grija de Basarabia cea cu care Autoelita nu prea vrea să ne Ńinem de
neamuri şi, desigur, efortul de a reabilita mitul Eminescian.
Pe diagonala descendentă, Cărtărescu s-a pişat (folosim o noŃiune înnobilată de
Horia-Roman, dar ar fi putut s-o înnobileze, tot cu origini nordice, dar polonoevreieşti,
şi imaginarul tată gazetar agrarian Costel Goangă), adică a luat la urină
miturile unioniste, Eminescu, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, arătând pe alocuri
dispreŃ şi pentru basarabenii sau moldovenii înşişi – pitici, peltici şi degrabă vărsători
348