Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Dacă cel mai bun produs al volierei de scriitori dejiste a fost întâiul nostru poet
postmodern, Nicolae Labiş, în schimb pepiniera filologică de scriitori şi crescătoria de
critici literari de la Universitate se pot lăuda azi că cel mai bun produs al lor din
Epoca Cea, scriitorul român Mircea Cărtărescu, este conform promoterilor cel mai
bine clasat vreodată român în cursa pentru nobelizare.
De unde reiese cât de fertil este a te preocupa de formarea cadrelor, aminte
luând la Misia Noastră Culturală în Europa şi Civilizatorie în Răsărit.
Iată de ce Autoelita la putere trebuie să ia în considerare importanŃa investiŃiei
în Infrastructura Intelectuală, adică să înŃeleagă că totul e să ai librării şi biblioteci, pe
bază de proiecte nerambursabile, fiindcă talente se nasc la noi duium.
* Librăriile, câte sunt, se adresează publicului bogat, nu cititorului de
performanŃă, căutător de texte insipide! Iar biblioteci nu-s pentru Partidul AmărâŃilor,
să ducă pensionarul o viaŃă demnă.
SituaŃia intelectualului e mai rea decât în România Regală. Înainte de a se apuca
de politicieni, Autoelita trebuia să se ocupe de propria ei reproducere, adică de
Infrastructura Intelectuală, de care beneficiind şi Filantropul Mizericordios, nu numai
Liceanul Neascultător sau Profesorul Ştiecarte, am avea acum chiar în RO, nu numai
în DRO, un tineret idealista, a cărui venire se apropie totuşi vertiginos şi implacabil ca
Marele Cutremur Catastrofal anticipat statistic.
* Praxiologic, ceea ce are de învăŃat mai folositor tânărul scriitor român de la
Mircea Cărtărescu este nu atât cum să scrie, pentru că noi avem chiar pentru cine n-
are nimic de spus o valoroasă şcoală filologică de literatură, în locul celei bolşevice
din Kiseleff 10, ci pe ce căi să-şi promoveze cu succes imaginea în Occident, strategie
indirectă care i-ar asigura şi în łară, instantaneu, imunitatea, validarea şi vânzările.
Ipoteza de lucru este că întotdeauna poŃi să-Ńi cosmetizezi zdravăn CV-ul,
apropiindu-l de clişeele de mult aprobate privind scriitorul de valoare din Est, şi
aceasta pentru că cititorul euroatlantic, chiar profesionist fiind, nu va sta să se
documenteze despre amărâta istorie RO – nici nu va avea unde chiar la Bucureşti – şi
va lua drept absolut exacte informaŃiile din manuscrisul tradus, confundând cea mai
josnică istorie cu cea mai înaltă ficŃiune postmodernă! De aceea, amărâtul nu va afla
mai nimic din 3O despre opozanŃii noştri eroici la bolşevism, de Mişcarea NaŃională
de RezistenŃă, de studenŃii generaŃiei Labiş, de minerii lui Costică Dobre, Ńăranii
necolectivizabili, sindicatele libere anterioare SolidarităŃii, cutremurătorul Paul Goma,
Doina Cornea, Dan Petrescu, Radu Filipescu, László Tıkés, Gheorghe Ursu, Vasile
Paraschiv sau Liviu Babeş, dar va lua foarte în serios inovaŃia din O2, prin care
Mircea Cărtărescu începe a include în încâlcita urzeală a Textului firul orbitor al
discursului autopromoŃional.
* Suntem informaŃi astfel că neverosimilul Ştiutor Herman, care dăruindu-se
prea mult gândirii sapienŃiale va dobândi un fel de uter în căpăŃână, cerut în spiritul
autodotărilor din Ceaushima de silogismul simetric că dacă emisferele cerebrale la
homosap pot fi ca testiculele, atunci din motive de corectitudine politică ele pot fi şi
ovare cu tot ce anexe şi anexite mai trebuie, ei bine, acest vagabond halucinat, ajuns
paznic kafkian de şantier la Casa Poporului, ar fi fost luat la Securitate pentru...
sabotaj, temă de fapt dejistă, epuizată de Marin Preda, mai degrabă fiind însă legendă
acoperind prezentarea la raport a marşrutizatului, în garsonieră găsindu-i-se un
manuscris de la vecini, adică Manuscrisul lui Mircişor, încredinŃat cu atâta naivitate,
96