Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Sebastian pare depăşit la criteriul cea mai bună carte publicată la Humanitas după
RevoluŃie.
Întrebarea este cât se va feri editura de cărŃi mai bune, adică mai Româneşti, în
ambiŃia de a amplifica acest record, care ne consolează în Akasia pentru Tezaurul
României Regale înghiŃit de Moscova.
* Costel Goangă-Csartarowski, bănăŃeanul. Cine a trăit mai mult în Occident
decât în RO partea cea mai grea din Mooye Age, adică TranziŃia, ştie foarte bine că
mulŃi oameni de bine sunt marxişti şi au o viziune criptorasistă despre faptul că fără
îngâmfatul de Karl Marx n-am fi avut nici Gulagul şi poate nici Holocaustul, ei
apreciind că eşecul concentraŃionar al proiectului vine de acolo că a fost implementat
pe popoare nepotrivite pentru idealuri mari.
Un astfel de public nu poate fi decât extrem de sensibil la cazurile de activişti
care au luat doctrina în serios, au profitat de ea cu Volgă neagră la scară şi apoi au fost
dezamăgiŃi, ajungând să-şi arunce medaliile la closet şi să-şi ardă carnetul de partid la
revoluŃie de la aragaz.
Costel Goangă-Csartarowski, bănăŃeanul itebist neajuns din motive medicale
securist, cele de conştiinŃă necontând, dar făcut ziarist la Academia Jdanov
Gheorghiu, instituŃie care va furniza o cantitate respectabilă de atitudinari după Aia
din Decembrie, politoloage ce se exprimă cu „domnul Brucan“ chiar după moartea
analistului ProTV, este personajul cel mai important din TO, epitomizând atât
publicul cool cultivat cât şi publicul mai modest fesenist, rare fiind persoanele care să
nu fi fost mişcate de componenta de idealitate a totalitarismului, ca şi de unele
facilităŃi ale facultăŃilor sale.
* Momentul Arghezi al sihăstririi noastre este depăşit în ce priveşte nostalgia
paradisului în acest mult mediatizat pasaj al crainicului postmodernist, la care rămân
perplecşi, sideraŃi, toŃi amatorii de filozofie conversaŃională, ca la Bellagio speculând
în piscină, între metafizică şi lindic:
„Suntem omizi şi vom deveni fluturi, iată întreaga noastră poveste, tot sensul
nostru în lume, într-o singură imagine providenŃială, pe care-o poate înŃelege oricine,
cu mintea, cu inima sau cu labirintul său visceral. Suntem fiinŃe cu metamorfoză, deja
construite pentru Mântuire. Ştim că mâine soarele va răsări, şi asta-nseamnă că ni s-au
deschis deja, înmugurite timid, organele de simŃ pentru viitor, căci altfel cum am
îndrăzni să credem asta? Când frunza migdalului se frăgezeşte, înŃelegem că
primăvara-i aproape. Când vedem un nor la apus, ne spunem «Mâine va ploua». Sunt
primele mărci ale naturii noastre vizionare. Vom fi întregi doar când vom vedea
viitorul la fel de limpede ca trecutul şi când vom înŃelege că ele sunt una, când, în
fiecare clipă, ne vom înălŃa deasupra realităŃii fâlfâind maiestuos din cele două aripi,
la fel de pline de nervuri şi imagini aprinse: trecutul şi viitorul. Atunci vom fi ceea ce
am fost întotdeauna, Vestitori, Văzători şi Martori ai minunii ce nu se arată în lume, ai
miracolului, doar, ca lumea există... Atunci vom Ńine-ntre degete universul nostru
inflaŃionar ca pe-un clopoŃel auriu, al cărui sunet dulce îl vom sorbi uneori, cu
nesfârşită nostalgie: cling!“
* Nu ne impresionează doar frumuseŃea răpitoare a Limbii Române, creaŃie
inalienabilă a Neamului Românesc al lui Petre łuŃea şi a lui Dumnezeu, ci şi înnoirea
paradigmei, noua viziune a Mântuirii, bazată pe cele mai noi cunoştinŃe ale ştiinŃei şi
tehnicii contemporane, traduse şi la Humanitas, cum ar fi detectarea dumnezeirii cu
pieptul sau cu viscerele, ideea kafkiană de metamorfoză, hermeneutica meteorologică,
283