Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

„Am asistat la defilarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, întorşi de la Alba
Iulia, care a avut loc pe Kiseleff“ începe o descriere postmodernă de Cortegiu Regal,
după o Încoronare a unui vis milenar, Neagu Djuvara, temerarul „aventurier“ african
promovat de Humanitas, şi te aştepŃi să relateze cât de hollywoodian de frumoasă era
Regina Maria chiar şi/mai ales în octombrie 1922. Aş! Miştocarul memorialist de
mentalitate nobilă răzvrătită, din pătura superpusă cumană, anticipează sau chiar
inspiră ori avizează, printr-un caz Freud de om cu şobolani brusc impotenŃi,
batjocorirea Cortegiului Istoric Regal din O2 şi chiar a RevoluŃiei Împuşcate din O3:
„Îmi aduc aminte cât de speriat am fost să văd o alegorie a Victoriei, o fată aproape
dezbrăcată, acoperită cu văluri.“
Mai încolo, după o musafiră, care-n poză are ceva din îndârjirea mamei lui
Mircişor de după coada la tacâmuri, dezbaterea demonstrează că exclusivismul
naŃionalist al Românilor (prezentat drept consens general) ar justifica bolşevizarea
interbelică a minoritarilor: „comunismul devine, practic, singura soluŃie, dacă nu eşti
etnic Român.“ (În alte două halucinante intervenŃii din 22 aflasem tot în primăvara lui
2001 că Lucian Blaga a avut succes cu Poemele luminii tocmai pe bază de apartenenŃă
etnică, de parcă ar fi scris vreun rutean sau vreun găgăuz mai bine despre lumina din
spaŃiul mioritic şi a fost oropsit!)
* Clivaje, ai? Nimic din veselia televizionară cu care ne-a obişnuit Stelian
Tănase pe boaba noastră de piper! În primul rând, el e sceptic că rasa ar fi bună de să
faci mezelclas din dânsa-ntr-însa: „Din cei 28% elemente alogene, acest procent
tindea către 50% în zonele urbane din provinciile care s-au reunit. Pe de altă parte,
elitele profesionale erau în majoritate alogene. Din această cauză, îmbrăŃişez ideea că
dispariŃia acestor 50%, în ultimii 70 de ani, este un dezastru pentru România.“
Cum e greu de susŃinut că le-au alungat Românii pe aceste elemente alogene şi
nu s-au zbătut ele să emigreze spre mai bine, ne mulŃumim cu următoarea justificare a
părăsirii corăbiei: „Avem de a face cu un eşec pe tot parcursul Istoriei Româneşti de
după 1918. Cred că Unirea nu a fost bine asimilată nici până azi. Statul Român este
încă fragil. InstituŃiile lui, în toate încercările la care au fost expuse, au capotat în toate
ocaziile de după 1918.“ Este un elogiu indirect adus Noului Stăpân de după 1989,
făuritor tălâmb de łară Nouă, consolator, firesc şi pe care, sătul de omagii Intelectuale
către diferiŃi stăpâni, nici nu l-aş fi amintit dacă sub titlul Mici elite fără reală
susŃinere politică în spate nu s-ar exprima jignitor, pentru mine ca scriitor român
contemporan şi pentru familia mea de luptători naŃionali, uimirea că România nu s-a
descompus deja, ca Cehoslovacia sau Iugoslavia:
„Clivajele care au traversat (şi mai traversează încă) România au una din
cauzele nerezolvării lor în faptul că unirea provinciilor a venit printr-un noroc istoric,
că travaliul de decenii nu a fost în sensul unui demers mai larg sau al populaŃiilor, ci a
fost mai mult demersul unor mici elite politice care manevrau în scop electoral, dar
care nu aveau în spatele lor o reală susŃinere politică. Acest lucru se poate vedea azi
citind memoriile şi jurnalele oamenilor politici, presa de atunci. Se va vedea cât de
izolaŃi erau ei cu aceste discursuri, cum se inflamau de obicei în campaniile electorale
sau în diferite campanii de presă. (Vezi campania privind Liga Culturală, despre care
se ştie bine ce ascundea, ce fonduri se manipulau şi ce obiective foarte personale
aveau, în spatele ambalajului patriotic şi al unificării.)“
* Şi nu se pot împiedica. Eminescu ştia foarte bine de ce, tactic, Luminarea
Poporului decide totul, în clivajele deznaŃionalizării practicate de experŃii habsburgici
122