Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

străluceşte soarele în termopanele blocurilor turn de pe înaltul şi mai ieftinul mal
bulgar.
* Graba strică treaba. Gaudeamusul anului centenar Mircea Eliade 2007, când
se plinesc 90 de ani de la 18 iunie 1917, dată la care Alexei Mateevici, la Congresul
ÎnvăŃătorilor, a citit imnul Limba noastră, continuă să ne bucure sub albastra cupolă
cu învăŃăturile sale. Trece îngândurat un cititor. Zgribulit. Televedeta Mihaela
Rădulescu vinde permanent din lucrurile ei simple, publicul televizionar
împreunându-se zâmbitor iliescano-băsescian cu publicul de noptieră la această ediŃie
de consens. Mie, la o mie de picioare deasupra calotei, la standul de vis al editurii
mele acoperite de ninsori elveŃiene, lângă restaurantul de la nivelul cel mai excentric,
ca Atotştiutor Cititor Unic, mi se tot deschide mereu şi mereu exemplarul din O3 la p.
420, precum un fluture de carton dreptunghiular dezvăluind prin depărtarea aripilor
păroase ca ale lui Eminescu o rană prelungă, însiropată gasteropodal, confirmând că
toate ies acum la iveală, ca excrementele, vorba dlui Patapievici.
Pagină nefastă, unde sub precauŃiunea că vorbeşte în 22 decembrie 1989 Omulcu-două-mame,
aflăm despre Ştefan Vodă al Moldovei, abia ieşit la un sondaj
televizat a fi Cel Mai Mare Român, cum că-şi denigra adversarii, îi hulea, şi mai era şi
un mare violator, adică prostii, că puteai să-i strici imaginea altfel, legându-te de
Matrioşkă, de aripa kaghebistă a SecurităŃii, dezvoltând ficŃional mărturia că
Muşatinul ăsta înjura groaznic ruseşte! Sau întrebând insinuant că de ce şi-a măritat
fata tocmai la Moscova! (Fiindcă avea picioare lungi de balerină! bombăne DomniŃa
Chiajna, dată lui Mircea Ciobanul, către sora sa Ruxandra, dată Lăpuşneanului.)
Certă este, aşadar, o nervozitate păgubitoare la Mircea, legată probabil de
sfârşitul bursei la Stuttgart, în loc de alte picanterii – batjocorirea cu orice preŃ a
Eroului Necunoscut, atribuind kafkian lui Ion Iliescu un discurs naŃionalist de care nu
e capabil, cum nu sunt nici puii occidentalizaŃi ai acelor mici nomenclaturişti fanatici,
cei mai periculoşi cu putinŃă, care chiar au crezut în marxism, nesuportând deviaŃii sau
întinări, şi în plus, bazinul electoral moldovenesc al fesenismului nu permitea
demitizarea lui Ştefan cel Mare ca violator, tată biblic unei seminŃii degenerate, a
moldovenilor pitici, peltici şi degrabă vărsători de sânge nevinovat.
* Cum nu trebuie înŃeleasă această carte imprescriptibilă, Kitsch orbitor şi
geniu înaripat: Nobel-ul românului Cărtărescu. Sunt şi eu un fractal delabrat în
mişcare browniană prin inconcevabilul Univers, aşa că empatia mea pentru Mircea mă
doare rău, fiindcă nu se poate pentru un Intelectual postmodern mai rău Răul decât să
scrii o carte grea ca O3 şi să constaŃi că doar un singur cititor, însuşi Cititorul cu c
mare, numai ăla, spre care converge seria Ştiutorilor, a ajuns până la infama pagină
420!
Te cuprinde monoton ceva din melancolia ecleziastă a unuia care a fost rege la
Ierusalim şi totul s-a dovedit risipire de timp, fluviu, mare şi suflet, vânare de vânt,
zădărnicie.
Zac cu ochii în gol, cu gândul măsor cât încă mai pustiu va fi peisajul nostru
Intelectual când Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, T. O. Bobe, Horia-Roman
Patapievici, Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu ar împinge postromânismul până la
capăt şi ar înceta a mai scrie în versuri, sfărâmându-şi fiecare organele.
Şi mi se arată, rânjind de pe toate monitoarele culinare ale Stăpânului său,
chipul viclean al uzurpatorului ros lăuntric de invidie meschină şi chiar ură Jean
Lăturiş, viitorul director ICR, poate şi coacŃionar la Humanitas.
Pentru care şmenar n-aş vrea să lucrez cu nici un chip.
14