Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

PCR de pe lângă Universitatea Bucureşti, nutrea-n secret „o slăbiciune pentru bărbatul
frumos ca un actor de la Hollywood ce conducea Cenaclul Lunii“.
Mda, filolo, poveste veche, indecenŃa senilă după ce faci cincizeci de ani! Şi
Călinescu lăuda în faŃă chipul de Ceahlău al lui Sadoveanu! Prin extrapolare
asimptotică în lumină transfinită a narativei, deducem însă că cel mai atractiv personaj
feminin din TO, prinŃesa iubirii Ester, nu este exclus ca, în scenariile sale erotice cu
placidul şi neexcitantul Ńărănoi colonel Stănilă, să se fi folosit de portretul
hollywoodian al Intelectualului, recitând adecvat situaŃiei celebrele traduceri din
poezia de dragoste a lumii ale Mariei Banuş, a căror ne-reeditare-n populara colecŃie
de carte cândva ieftină BPT, măcar după desfiinŃarea modului de a iubi al lui
Eminescu, adânceşte caracterul dobitocesc al Epocii Mooye, neavând începătorii în
ale dragostei curate ce să pună pe masă, pardon! – pe noptieră.
* Unde este acum Stăpânul? Care este cel mai emoŃionant ceas al RevoluŃiei
Împuşcate?
Când elicopterizându-se Ceauşescu, iar ruşii chemaŃi în 23 decembrie 1989 prin
Radio Bucureşti, chiar cu aprobarea Occidentului, vai, ei nu mai veneau, nu mai
veneau să ne scape de terorişti!
Pentru Intelectual, pentru fiinŃa incapabilă să se întreŃină sau să se apere
singură, pentru cărturarul cu ambiŃii peste condiŃia profesorului cinstit, de nivel
gimnazial la Şcoalele gemene 41 sau 42, cel mult liceal când ele ar fi fuzionat
superior, dar tot preuniversitar, ca un junghi i s-a răsucit, din creier, care e spaŃiul,
până-n sex, care e timpul, o întrebare tulburătoare existenŃial la stomac, care e
cauzalitatea, adâncă cam cât dispreŃul Autoelitei faŃă de poporul-fecală: Unde este
acum Stăpânul?
Cu acuitatea cu care şi-o pune Mircione în O3, nu Arghezi, ci altă zdreanŃă,
numai Sadoveanu să şi-o mai fi pus în martie 1945, descoperind întâi pentru sine,
luminând apoi şi norodul: Lumina vine de la Răsărit.
Cine şi ce fel de muncă îmi poate aprecia mie aici-şa după RevoluŃie? se
întreabă heideggerian şi scriitorul român postmodern, în culmea angoasei, cât încă se
mai trage. Iar pentru precizarea direcŃiei cum, în ce poziŃie să stea busola, Dumnezeu
ajută şi fără valută: Lumina vine de la Apus!
Nici nu era greu de inversat.
Geniul înaripat al postromânismului, cum că nu mai e nimic de făcut cu această
galeră, ci doar cu Căpitanul ei, cere numa' a enunŃa limpede, scanând gândirea
românului fesenist stradal, sarcinile care îi revin atitudinarului, ce idei incorecte are de
corectat, apoi se face deviz şi în cele mai multe cazuri, inclusiv pentru a sanctifica
muşcătura maidanezilor, filantropul occidental achiezează.
* Şi sunt idei Româneşti de occidentalizat corect o groază!
În O3, la pagina 410, sub subŃirelul pretext c-ar ridiculiza teza c-a fost
RevoluŃie, fiindcă n-a fost decât Lovitură de stat la care militarii şi activiştii nu i-au
invitat şi pe esteŃi, obligându-i să se autoemane ca joc secund doar în propriul Ńarc şi
proiect, Fluturele amiral al postromânismului zice c-ar inventaria ideile de pe la cozile
frecventate de mă-sa ficŃională, idei incompatibile cu ideologia Stăpânului celui Nou
– ca orice ideologie, însuşită imediat de puii de nomenclaturişti, care se-nvârtesc şi de
elegante recomandări de la Autoelită, aproape necunoscându-se vipuri dintre urmaşii
eroilor Neamului Românesc sau măcar unii de să fi avut rude chinuite-n Romlag.
Ironia postmodernă romantică fiind vitriolantă încă din start, pentru că oratorul
stradal nu-l face bou de bizon, adică boustrophedon, pe zâmbăreŃul noul ocupant
493