Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

să nu priceapă că nu e bine să mai ai Patrie, decât una fotbalistică, şi că ai fi rău văzut
de megaintelectuali să te pronunŃi ca Oratorul Stradal de mai sus.
Scopul achiezării Autoelitei la politica CleptocraŃiei de perpetuă amânare a
Emancipării Cadrelor Didactice, este vasăzică nu numai a nu se confrunta cu tineretul
idealist concurent inclusiv pe piaŃa de carte şi manuale, ci şi a nu se mai forma la
outputul din Arhipelagul Şcolar caractere incomode, ci doar o forŃă de muncă
disciplinată, amorfă, cu mentalitate de slugă, pentru a se supune esplotării omului de
către om, în folosul Stăpânului intern şi extern de la care toate fântânele izvorăsc şi
cură.
* A nega rolul vitregiilor istorice în tâmpirea popoarelor e rasism sadea,
pentru că altminteri – e şi logic! – susŃii că handicapul unora vine de la ADN, mânca-
Ńi-aş telomeraza şi familia!
E inconcevabil de pervaziv Candidatul nostru Nobel cel mai bine plasat în
asemenea bizare luări de poziŃii, neobservând nici măcar că însăşi premisa
întemeietoare a paragrafului cel mai trist din O3, că n-a fost revoluŃie, e idioată.
Cum să nu fi fost RevoluŃie?
Păi dacă n-ar fi fost RevoluŃie, exceptând a face cum Adrian Păunescu şi Aurel
Dragoş Munteanu lobby pentru Nobelul altuia, mai împuşca el, Mircea, în 1990, ca
obscur prof de Limba Română la Şcoala 41 Voluntari sau la Şcoala 42 Colentina,
bursa din cadrul The International Writers Program, Iowa City, U.S.A?
Dacă nu intra în luptă Clasa Muncitoare, mai accesa el, ca prof gimnazial,
tocmai învăŃământul superior?
Mai putea el ajunge la punctul terminus de să facă acum recent bilanŃ că since
1990 I' ve spent half my life abroad?
Mai putea beneficia el de o mediatizare exacerbată-n superlative polimerizabile,
pe care până şi Elena Ceauşescu le-ar fi invidiat, acoperindu-şi roşind poşeta cu
geanta?
* În concluzie, analog cum o pilă din glonŃ de oŃel vidia abate acul busolei, aşa
şi ideile Trilogiei Orbitor păcătuiesc faŃă de Neamul Românesc cu o deviaŃie de
ansamblu care nu ne încântă soteriologic deloc, pentru că toŃi care tace se vor duce
unde va fi trimis şi sufletul lui Mircea, după înfricoşata Judecată, în zona Maha a
Paradisului, al lui tot la o şcoală gimnazială, anume ca şef al Comisiei pentru
asigurarea şi evaluarea CalităŃii serviciilor educative postmoderne, să tot scrie la
hârtii, ca la monstruosul Manuscris, chit că s-a implementat între timp şi TIC-ul.
Pentru că ia nu ia, în viitorii 7 ani Nobelul – cât mai pot garanta pentru el
anumiŃi bătrâni influenŃi – Fluturele postmodernismului riscă să ajungă, prin
prognoză, peste un veac, într-o situaŃie mai demnă de milă decât a altui mare talent, de
la Brăila, nu Mihail Sebastian, care e în vogă, ci uitatul mare spovedit şi învins Panait
Istrati, care în pofida protocronismului ideilor sale de condamnare a bolşevismului,
azi el nu accede la programele de bac nici la Limba Română, nici la limba franceză în
care a publicat esenŃial, întreŃinându-se ca fotograf sub palmierii promenadei de la
Nisa, iar exegeza beethoveniană a protectorului său Romain Rolland nu s-a republicat
nici până în ziulica de azi în RO. Şi mai zicem că suntem melomani, nu cârnaŃi de
Pleşcoi sau Băicoi!
Poate că Mircea Cărtărescu a greşit, ca şi Sadoveanu, detectând cu inteligenŃa
sa nativă aproape concomitent cu fluturaşii conŃinând Apelul către lichele al dlui
Liiceanu cine este Noul Stăpân de după înălŃarea la cer cu elicopterul a Ceauşeştilor şi
ce vrea Înfricoşata lui Supraputere.
495