Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

– Literatura modernă trebuie să se întemeieze pe cea poporană.
* CorespondenŃă privată amicală. Toate aceste poveşti, fantazii venite parcă
din Ushuaia sau din timpuri precreştine, Ńin de praxiologia aşezării zilelor vieŃii
încolonate după un ideal foarte înalt. Pragmatismul otrăvit de azi, carierismul cinic de
haită maidaneză, exclude aşa cale spirituală: viaŃa în postromânism e un obiect de
consum. Un clit de pizze, care uneori Ńi se pare că se împuŃinează alarmant
soteriologic şi te preocupă atunci Mântuirea, cum zice Zanne, că la bătrâneŃe s-a
călugărit motanul. Mă şi mir că încă nu s-a făcut blasfemie de către megaintelectuali
de „iubita lui Bălcescu“, de halucinantele scrisori prin care paşoptistul cu probabil
cele mai multe sculpturi după a lui Eminescu de maculat urgent cu capital potenŃial
mai degrabă extremist maghiar decât extremist rusesc sau ucrainean, consolează pe
Alecsandri, care nu e mai puŃin un fraier, cu ce acelaşi Stăpân şi-o ales, România, de
pierderea steluŃei Elena Negri, frumoasă îngerelă cu albe aripioare, prin (citez după
Manolescu):
– Este mare şi frumoasă ideea ta d-a căuta a-Ńi încălzi inima, trudită şi îngheŃată
de suferinŃele intime, la vatra naŃională. NenorociŃi sunt acei ce concentrează toată
puterea lor d-a iubi într-o dragoste intimă asupra unui obiect rar de găsit, iute trecător
şi peritoriu. Şi ce e mai mare pentru om decât Ńara sa? Să nu ne mai trudim dar, iubite
Basile, a alerga după fericirea intimă, o nălucire ce tu nu vei mai putea găsi, ce eu n-
am găsit niciodată şi pe care e multă vreme de când n-o mai caut. Să întoarcem ceea
ce ne-a rămas din dragostea noastră, s-o întoarcem către Ńară. România va fi iubita
noastră.
MenŃionez pentru Liceanul Neascultător că nu e vorba aice decât de
corespondenŃă privată amicală, în cheie idealistă, e drept, Eminesciană, nice de
Epistolar, nice de Jurnal proiectate cinic pe public Ńintă în scopul comercializării, şi că
tocmai această Iubită a lui Bălcescu e descrisă ca o albie de porci în O3, pentru uz
extern via ICR, în capitolul RevoluŃia română, o fată de zece metri înălŃime care
începe la p 225 şi merita cenzurat de Humanitas sau măcar regretat cu lacrimi de
reptilion de Autoelită.
* Neamul meu cel Românesc cuprinde printre Marii Români, pe lângă Carol
Davila, Constantin Daniel Rosenthal şi Alexandru Flechtenmater, pe Regina Maria, pe
mama rusoaică din Ploieşti a lui Nichita Stănescu şi, textualiceşte, pe mama
bulgăroaică din Tântava şi din Rodopi a lui Mircişor, fascinant pentru orice Intelectual
fiind că aici, în RO, totul este de făcut sau de refăcut, nu din inferioritatea rasei ci din
pricina vitregiilor istorice, încât nu e departe momentul în care din cleptocraŃie se va
desprinde o burghezie de merit nebună, nebună, nebună, ce va importa iarăşi din Ńările
civilizate nenumăraŃi Intelectuali valoroşi, inclusiv prinŃi, care se vor împlini
profesional pe aceste meleaguri deschise către cel mai armonios cosmopolitism în
scopul cum am zice marxist al creşterii profitabile a ratei plusvalorii capitalului
investit.
* A auzit poporul de ei? Geniul înaripat al postromânismului tot dondăne bine
remunerat, ca într-o slujbă de blestem, Neamului Românesc sfârşitul, în lumina de
plumb bacovian şi terorist intelectualiceşte a infatuării că această Autoelită este şi
ultima, drept pentru care înŃelept e să o preamărim, să o limbuim.
Întrebarea e aceeaşi ca la 11 decembrie 2000, când megaintelectualii, cu
influenŃă electorală de 0,1%, l-au totuşi validat pe Ion Iliescu, al terorismului şi al
405