Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

• A pus de mămăligă, Jurnalul NaŃional, 13 iulie 2004
• Etatizarea lui Eminescu, Jurnalul NaŃional, 18 ianuarie 2005
• O vină istorică, Jurnalul NaŃional, 5 iulie 2005
• Falimentul nostru moral, Evenimentul zilei, 2 noiembrie 2007
• łiganii, o problemă românească, Evenimentul zilei, 9 noiembrie 2007
* E admisibil să scrii marrrfă! cum ar fi Pixelii, Enciclopedia zmeilor, Travesti
sau Perché amiamo le donne, dar cu precauŃia să avertizezi cititorul onest luându-Ńi un
heteronim transparent pentru astfel de opere minore, cum ar fi Lulu Căldărescu.
* Eminentul critic cu nume dureros de Eminescian, Angelo Mitchievici, format
de Mircea la Cenaclul Litere, dă pe fundalul unui şlagăr al Margaretei Pâslaru, la
adresa
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=3948&nr=2007-08-17
aprecieri încărcate de melancolie la condiŃia de Michelangelo bătrân dominându-şi
Epoca Mooye, în care s-a instalat în ultimii ani Fluturele postmodernismului
românesc, sub titulatura Singurătatea alergătorului de cursă lungă, rezultând că
aleargă singur pe pistă, din lipsă de concurenŃă iară nu ca talibanii Ńărănişti care n-au
luat cunoştinŃă din Manifestul Imposibila lustraŃie că lupta antibolşevică a încetat
când cu muşcătura din 2 iunie 2007!
Ideea de bază fiind că:
„Încercările lui Cărtărescu de a se disocia de generaŃia ‘80 au dat rezultate,
astăzi Cărtărescu nu apare ca un produs al unei generaŃii, nici măcar ca un vârf de
lance al ei, ci ca un univers autonom răsărit în mijlocul ei, în continuă expansiune,
sfârşind prin a se separa şi a o îngloba ca pe o ramificaŃie a propriului univers, unde,
pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, stă Scriitorul-Marele Arhitect.“
E mai grav decât atât. Trebuie teoretizată, cum a şi întrevăzut Mircea însuşi,
încetarea existenŃei postmodernismului în State la 11 septembrie 2001, deci, automat
şi în RO (the age of postmodernism ended with the attacks of September 11), în
această viziune, Candidatul Nobel cel mai bine plasat putând fi livrat acum şi ca
singurul autentic postmodernist român, sexualiştii degeneraŃi din postromânism
trebuind să-şi ia alt nume, fracturismul nefiind chiar aşa de rău, deşi parcă mai
generativ ar suna fractalism.
* Dealtfel, literatura Epocii Gates împinge oricum criticul încremenit în
proiectul clasic pe o pantă sinucigaşă: când scriitorul Ńi se plimbă prin mai multe
literaturi şi discursuri ştiinŃifice sau para-ştiinŃifice, nu neapărat ca bursier, ci pur şi
simplu navigând wireless pe internet într-un dormitor bătrânesc de la Sângiorz-Băi.
S-a cam terminat atunci cu formula ceea sintetizatoare prin care clasificai
vietatea-text supusă examinării-condamnării şi te spălai pe mânuŃe!
Deja despre epopeea metatextual-parodică Orbitor teamă îmi este că atâta
vreme cât, fie prin voluntariat studenŃesc, fie prin înfiinŃarea unui institut (cum e
Institutul Hegel, de exemplu) nu avem pagină cu pagină ghidul de lectură, precum
există pentru Divina Comedie explicaŃii de subsol, sau cum are Pynchon pe web
glosar tranşant cu asta e adevărat, asta nu e, mai nimic serios nu se poate afirma
despre firul sex-spiritual de tip Fragmentarium al capodoperei cărtăresciene.
Căci până şi referirea la New Age este irelevantă!
Care New Age, Mircea?
Precum Cominternul şi-a pierdut unitatea de monolit spărgându-se în
comunismele naŃionale fireşti, mai bine adaptate condiŃiilor concrete în care se lăfăia
256