Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

26. Sarcinile care îi revin lui Mircea însuşi
* Cosmetizarea biografiei. Ce n-are românul
Mircea faŃă de turcul Orhan Pamuk, n-are destulă
disidenŃă, observabilă ca oglindă purtată de-a lungul
carosabilului, nici măcar ca discurs autopromoŃional,
deficit care poate deveni o sarcină ce revine viitorului
său bestseller, dar în 3O plombele de rezistenŃă civică
rămân prea moi şi prea fulgurante ca să poată răni
memorabil la punctul G al generozităŃii conştiinŃa
fanilor.
Cu îndrăzneala-i catilinară bine probată,
candidatul român la nobelizare cel mai bine plasat e de
dorit să dezvolte în viitorul bestseller de după O3, de-o
fi sau de n-o fi un al patrulea la TO, acest pasaj din O2,
prin care – e un extraordinar roman al disidenŃei tragice
arhivat aici – cu meseria sa de a fantaza productiv deja
i-a depăşit în credibilitate pe uitaŃii Şalamov, Ioanid, Goma, Bacu, Ursu şi SoljeniŃîn:
„Avea să mi se răpească manuscrisul, aveam să cred că miezul vieŃii mele era distrus.
Herman avea să zacă în puşcărie, ridicat a doua zi din postul lui de paznic de noapte,
dus la secŃie şi anchetat pentru «subminarea lucrărilor la Casa Poporului», garsoniera
lui percheziŃionată, tabloul ridicat şi dus într-o furgonetă, manuscrisul meu împachetat
cu grijă şi trimis la cine ştie ce direcŃie a SecurităŃii... Am aflat toate astea mult mai
târziu. Nici după o săptămână, când nu l-am găsit pe Herman acasă, nu m-am alarmat
prea tare: putea fi plecat pe la rude, sau cine ştie unde. După încă o săptămână am fost
şi eu arestat. Nu mi-a venit să cred. Încă nu credeam când stăteam pe bancheta maşinii
miliŃiei şi priveam printre zăbrele lumea bucureşteană, ruinată, cenuşie, distrusă,
feŃele posomorite pe lângă care treceam, Daciile cu tabla strâmbă pe care le
depăşeam... ViaŃa mea era-n altă parte, culorile mele erau altele. Totul era aici cenuşiu
sub înduioşătorul, primăvăraticul cer albastru.“
De altfel, există şi unele extrapolări fractalice în acest sens, al unui meta-
Orbitor matrioşkă, iar inventatorul texistenŃei se Ńine de cuvânt şi de marginea
futelniŃei existenŃiale tragice, cu cele mai incitante promisiuni diaristice:
„Au fost apoi interogatoriul, criza mea epileptică (de care nu vreau să-mi aduc
aminte), spitalul psihiatric. Testul Rorschach, Hermann Rorschach, fluturii, fluturii,
fluturii, fluturii ― fluturii eterni ai minŃii mele. Nu vreau să-mi amintesc acum.“
* Rushdie şi Cărtărescu. Spionajul intereditorial va fi turnat gaz peste această
explozie publicitară estivală Humanitas. Pentru că alte versete decât ale Orbitorului ar
fi trebuit să fie Evenimentul editorial al anului 2007: versetele celuilalt candidat
îndreptăŃit la Premiul Nobel, euroatlanticul Salmon Rushdie, tradus de mereu mai
strălucitoarea editură ieşeană Polirom, dar cum nu încap două săbii în aceeaşi teacă s-
a ales ca timp sacru al lansării Sărbătorile de Iarnă, nefiind exclus să se pice
întâmplător dar satanic tocmai pe prima zi a Bairamului, din reacŃiile religiei
mahomedane, căreia se vor adăuga şi, previzibil, fundamentaliştii BOR ca şi diferiŃi
talibani ai extremismului, rezultând o frumuşică promovare gratuită, ca dovadă de ce-
536