Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Emanciparea Cadrelor Didactice ca pe o curea de transmisie pentru Luminarea
Poporului.
A nu avea o mare şi strălucită literatură, cum era înainte, măcar ceea ce a
prilejuit Regal interbelic a dlui Nicolae Manolescu faimoasa antologie Poezia română
modernă de la G. Bacovia la Emil Botta (1968), scoasă de miliŃia lui Titus Popovici
din librării, este singura neîmplinire care mai umbreşte aceste realizări solare, dar
încetarea bătăliei civice şi a risipirii energiilor la colŃul de cotitură din 2 iunie 1997,
ce-a urmat fiind discurs autopublicitar, şi înlocuirea desăvârşită la 11 iulie 2007 a
Mitului Eminescian, care era o problemă, cu Mitul Candidatului Nobel cel mai bine
plasat, ne asigură într-o lume nesigură că totuşi ne vom îndeplini Misia Culturală în
spaŃiul carpato-pontic-danubian, cel galiŃian şi niciodată levantin, depăşind inclusiv
prin ratrapagiu şi prin amnistie financiară toate adversităŃile obsedantei tranziŃii a
Epocii Mooye.
* Serviciile care nu dorm niciodată. O3, partea cea mai antiromânească a TO,
scrisă în neagra străinătate, fără documentare serioasă pentru RevoluŃia Împuşcată,
nici cât a lui Marin Preda pentru Delirul, este un text foarte mediatizat şi chiar dacă –
la recomandarea autorului – e citit prin frunzărire, prin randomizarea paginii lecturate
cotidian, reacŃiile publicului cititor trebuie să presupunem, dat fiind că încă în acest
secol ar putea şoma benzinăriile, că sunt analizate cu cea mai mare seriozitate de către
Serviciile care nu dorm niciodată.
Lehamitea noastră, ticăloşia şi incompetenŃa unor critici, lipsa de reacŃie a
patrioŃilor la nenumăratele poziŃii caracterizabile ca incorecte Româneşte, ar putea da
unora iluzia greşită că Neamul Românesc e ca o colivă care nu explodează.
Aceasta este adevărata explicaŃie pentru disconfortul de a-mi fi răpit din timpul
meu de prozator Român contemporan pentru ca să adnotez cel mai important roman
postbelic şi deci al tuturor timpurilor şi anotimpurilor.
Nici prin gând nu mi-a dat să-l învăŃ pe Mircea să scrie mai creativ şi mai ales
nu mi-am propus să-i demolez Mitul, cum a comis-o el cu al lui Eminescu.
În primul rând, că pentru a reuşi castrarea unui Poet NaŃional, trebuie să te
bazezi pe o haită numeroasă. Care, la rândul ei condiŃie nu se poate respecta arghezian
decât atunci când prin autoreflexie Autoelita ajunge să-şi recunoască un şir de greşeli
cu caracter autofecal, cum ar fi contradicŃia dintre succesele personale, inclusiv ca
Intelectuali instituŃionalizaŃi, şi lipsa de progrese în chestiuni vitale identitar, cum ar fi
Recuperarea Basarabiei, Monarhia bipartidă, occidentalizarea Bibliotecii NaŃionale,
reprimarea bolşevismului sau Luminarea Poporului în scopul îndeplinirii Misiei
Culturale.
În al doilea rând, că nu vreau să deschid calea uzurpatorului Lăturiş, care nu
poate fi decât un sexualist teribilist, gata de falsă notorietate pe bază de macularea
simbolurilor Româneşti, existând şi imprecizie spre ce Stăpân se orientează.
Mai clar încă: nu mi-am propus nici să-l trimit la lectură pe Mircea sau la
drumeŃie să priceapă ceva dintr-un miracol istoric, Poporul Român.
Tot ce mi-am propus, a fost să dau această reacŃie pe sute de pagini grele, ca
mic tratat de Românologie pentru uzul Serviciilor care nu dorm niciodată.
* Valoarea maestrului Cărtărescu. Lustruindu-şi cu migală argheziană kitschul,
Mircea l-a făcut tot atât de orbitor, orbitor, orbitor precât cel produs la standarde
latino-americane de Ernesto Sábato, Gabriel José de la Concordia García Márquez,
Jorge Luis Borges, Érico Lopes Veríssimo sau Mario Vargas Llosa. Împotriva
maestrului Cărtărescu nu se pot iniŃia decât exerciŃii de contestare. Mircea merită,
315