Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

* De unde şi concluzia finală a acestui Raport, cu recomandarea către şeful
executivului că soluŃia pragmatică pentru diminuarea deficitului nostru de expertiză în
practicile sexuale şi, mai ales, în Infrastructura erotică, ale cărei carenŃe sar în ochii
oricui vizitează un apartament ceauşist recondiŃionat numai cu gresie şi termopan în
Epoca Mooye, lipsind mobilierul, documentaŃia, simbolistica şi ustensilele occidentale
sau asiatice, Ńine evident de iniŃiativa particulară în realizarea de proiecte fezabile,
practic de înfiinŃarea de fundaŃii care să le implementeze corect, poate şi pe bază de
fonduri comunitare, un rol determinant avându-l monitorizarea predării educaŃiei
sexuale postmoderne în învăŃământul preuniversitar şi formarea de formatori prin
cursuri finanŃate de la bugetul central şi de autoritatea locală.
* „Fabuloasa scenă de sex a «strămoşului» Witold Csartarowski cu evreica
Miriam, poate cea mai impresionantă scenă de sex din întreaga noastră literatură“,
cum se exprimă un promoter, mă pune ca Ştiutor într-o excitantă încurcătură. PuŃinul
ambitus tehnic arătat de nobilul polonez, şi de Mircea însuşi, dovedesc o
condamnabilă neglijenŃă în documentare, cum a fost şi cu RevoluŃia Futută. A se
compara măcar cu mărturia unei profesioniste până şi despre un Intelectual foarte
ocupat, ca Hitler, preşedintele Partidului NaŃional-Socialist al Muncitorilor din
Germania, uitându-se ea cu nostalgie şi jind spre pian: „Ştii, umbla numai pe clapele
negre…“
* Chiciul ca vid dialectic. Apropo de sexul bine făcut, adică metafizico-isihast,
filozofii şi teologii noştri, nepracticând Luminarea Poporului prin Biblioteca
NaŃională, şi nici măcar tratarisind Partidul Cadrelor Didactice ca pe o curea de
transmisie între reflecŃia Autoelitei asupra Patericului şi tropismele Gloatei, se simt ca
nişte paraşute-n vid dialectic la paradoxuri precum „poetul e precedat şi format de
forma fără vorbe a poemelor sale, Dumnezeu însuşi se naşte din miezul creaŃiei lui ca
s-o poată crea“ (O1, 328).
* Cetind cu respect Pourquoi nous aimons les femmes, să învăŃăm din grija lui
Mircea de a acoperi toate segmentele de public feminin, cu deosebire după 11
septembrie 2001 atragerea în reŃeaua de librării Humanitas nu numai a publicului
cultivat ci şi a celui fesenist, momit cu tehnici madrigaliste demne de Monsù
Desiderio, dar care ne amintesc şi de susŃinătoarele lui Petre Roman, din guvernul
căruia făcea parte, în plin progres al teoriei supercorzilor, şi Andrei Pleşu: „îmi plac
mult de tot femeile mature, cele ce par mereu atât de grave, de intangibile, atât de
încrustate în tiparele propriei vieŃi şi care totuşi, când se hotărăsc să se elibereze de
ele, devin cele mai dulci şi mai senzuale iubite cu putinŃă.“ Aici Mircea
impresionându-ne tocmai prin coloratura afectivă narodnicistă, ne îndeamnă la o mai
profundă aplecare spre durerile poporului, cum o descoperim exemplar la precursori
ai postmodernismului ca Şalom Alehem, umorist galiŃian de o duioşie inegalabilă în
prozele realiste, aproape româneşti, din Catastrofa care nu a mai avut loc.
* Dacă, să zicem, 70 000 consumatori au cumpărat în 2007 bestsellerul
Mihaelei Rădulescu şi numai 25 000 pe-al lui Mircea, atunci sunt în łară cel puŃin 45
000 de biblioteci particulare, şcolare, parohiale sau de stat care nu cuprind ambele
cărŃi. Şi e păcat! Anul lor 2007 le va fi un an sărac, fiindcă nu le au pe amândouă. Şi
să nu uităm că picantul O3 conŃine şi o componentă Why do we love children?,
adresându-se, pe larg şi cu cele mai perverse efecte de sinceritate, exigenŃelor
185