Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

coborât Orbitorul în stradă, pierzându-şi nobila mamă cândva Eminesciană şi
mulŃumindu-se c-un robot casnic parcat în stradă la cozi, menŃinându-şi ca target,
vasăzică, publicul fesenist şi chiar manelar, cum îi rămăsese maptexul reglat de la De
ce iubim femeile:
„Mama se impregnase de bătrâneŃe şi delăsare. Maria se prefăcuse în Marioara,
cum o strigau tata şi toate rubedeniile, în femeia care are grijă de toŃi şi niciodată de
ea însăşi, în exilata, în detronata, în amnezica Marioara. Pune-te masă, scoală-te masă.
Porneşte-i pe toŃi dimineaŃa la treburile lor. Spală-i, calcă-i, fă-le de mâncare. Adună
lucrurile de prin casă. Mătură, du gunoiul, fă cumpărăturile. CurăŃă cartofii, spală
vasele. Zi de zi, iar şi iar, până la Paşti, până la Crăciun, până la capătul vieŃii. Fără un
«mulŃumesc» de la nimeni, decât cu mulŃumirea că îi Ńine pe toŃi în rândul lumii, că nu
curg zdrenŃele de pe ei, că au o ciorbă acolo pe masă.“ (O3, 20-21)
– Ce naiba continuă Mircea aici? m-am întrebat uluit. Orbitor. Corpul sau De
ce iubim femeile?
– Aripa dreaptă nu se mai adresează unui cititor „iniŃiat“, îmi confirmă atunci
ca într-un vis numai Bianca BurŃa-Cernat, ci vine în întâmpinarea publicului best
seller-ului De ce iubim femeile.
– Şi cum se poate concilia atâta mizerie, ca a poporului, cu cronica de familie
de mic nomenclaturist gazetar agricol la Steagul Roşu, deci cu portbagajul plin,
locuind în bloc de securişti, pe care nu-şi permitea caloriferistul sau administratorul
să-i trimită nespălaŃi în misiune?
* Şlagăre. Să facem pe ăia sincerii, convingător punând texistenŃa la bătaie,
bazându-ne pe efectul de sinceritate ca acolo unde scriitoru-şi demontează şi reconstruieşte
la început de travestire obiectele de toaletă şi mădularele violaceualbastre:
adevărul e că orice părinŃi, nobili fără păr pe piept sau români hirsuŃi de-ai
Glanetaşului, şi-ar dori să le iasă copilul scriitor, dacă el ar avea să aibă gloria unui
Păunescu din Epoca Cea sau a lui Cărtărescu din Epoca Moo şi dacă ar livra dovezi de
iubire filială macră, compatibile cu şlagărele „Repetabila povară“ şi „Orbitor“.
* Imitând ce făcea tăticu. Cea mai mare deziluzie a parcurgerii Proiectului
Orbitor este că în final, deşi Ńi se garantează Mântuirea prin însuşi faptul de a fi larvă,
nu Ńi se dă răspuns la întrebarea amară Gorki cum am ajuns scriitor, mai ales că
dezinvoltura cu care Mircea se mişcă în spaŃiul cunoaşterii ştiinŃifice îl aşază mai
degrabă lângă fizicienii enigmatici, sociologul Gabriel Andreescu, dramaturgul Vlad
Zografi, realizatorul InterferenŃelor Andrei DorobanŃu şi directorul ICR Horia-Roman
Patapievici, decât printre scriitorii sexualişti de ideologie postromânistă. Încerci să
deduci, dar te doare capul a bairam psihedelic, ca al unui Herman fertilizat în samadhi
cu sperma astrală a femeii păianjen Soile.
Pesemne nu e bine să-Ńi pui astfel de întrebări despre viitorul Nobel Român,
deşi asemenea clarificare lăuntrică a fost să fie cândva, în paradigma Papini-Istrati.
Acum, putem doar presupune forensic, doar dispunem, nu? de genomul uman şi
de structurile antropologice ale imaginarului. Era fascinant ca o proteză zburătoare
fluturele mamei, pe Ştefan cel Mare, dar obiceiul de a scrie va fi venit lui Mircişor
imitând ce făcea tăticu! Şi cum reportajele din agricultură miroseau ca paporniŃele şi
ilicele din tramvaiul 21 la PiaŃa Obor, ca să nu clachezi şi să nu te ducă la policlinica
din Nada Florilor, altă sublimare nu aveai decât să parodiezi pe Virgiliu, care înainte
de a ajunge pe mâna medicilor şi a lui Broch, nemurise conservatorismul roman de tip
Eminescian în celebrele şi inimitabilele Georgice.
68