Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

terorizată de ideea că medalia agrară va bloca Ńevile de canalizare urmând represalii
securistice pare de-a dreptul săracă cu duhul, ceea ce iarăşi Proust n-ar fi riscat.
* Despre inutilitatea promoterilor. Bulă, cel mai important personaj
postmodern împuşcat la RevoluŃie, cică viola şi el o feministă, care striga ajutor!.
Nedumerit, el a oftat şi i-a zis că taci fă că pot şi singur!
Aidoma e şi cu cei ce au vanitatea că pot ajuta la creşterea popularităŃii unor
texte care o au în ele însele, popularitatea, în chiar ADN-ul generic, prin adresarea din
proiect către cei ce se simt tineri, adică toŃi, şi către tineret cu petrecerile lui implicând
culturile dintre pop şi manea, cu neliniştile şi cu blogurile lui, cu ura bine întreŃinută
faŃă de şcoală şi de carte şi de profe; mai ales deserviŃi prompt în obsesiile noastre
sexuale, că toŃi avem creierul scăldat în hormoni, cu gogoriŃa extazului lubric
integrator în absolut prin penetrare, cu doza onanică administrată savant în derularea
textului, exact pe ritmul combaterii plictiselii cititorului leneş.
În publicistică, admirăm dublarea demersului, de pildă inapetenŃa junimii pentru
zăbava cu cetitul cărŃilor este constatată cu regret, dar ca fiind o fatalitate! Şi nu o
catastrofă. În fond, important pentru cărŃi este ca ele să se vândă, chiar dacă nu sunt şi
citite! Şi la urma urmei, mai nici un atitudinar nu şi-a periclitat averea, poziŃia socială,
nici măcar relaŃiile politice sau de presă, pentru vreun ideal.
* Pagina 420, pagina 420! chicoti Serenus Zeitblom. Nu mai fi şi tu aşa naiv!
Cititorul nu ajunge vreodată la pagina 420, iar criticul citeşte pe diagonală, mai ales
promoterul, pentru că oricum e plătit pentru a semna enunŃuri precise.
Şi scriitorul ştie toate acestea, de aceea îşi califică textul drept ilizibil.
Restul sunt culise, unde totuşi pagina 420 devine extrem de importantă, şi e
periculos să le scormoneşti pentru că pe baza unor astfel de pagini se obŃin, îmi
închipui eu, acele decizii ale investitorilor strategici în cariera internaŃională, de care
un Eminescu azi, geniu natural nu simulant, n-ar avea parte niciodată, fiind perceput
ca un obstacol împotriva uniformizării globale.
* Discursurile promoterilor se aseamănă, chiar când cartea e tradusă în Ńări
diferite. E detonat acelaşi tsunami de clişee, de epitete publicitare şi comparaŃii cu
autori de prestigiu, cum ar fi Pynchon, poate pentru că le livrează însuşi autorul, la
solicitarea agentului literar.
Criticul apare abia începând de la pagina 420.
* NesiguranŃa opŃiunilor, cu derapaje spre prostul gust, este mai frecventă la
Intelectualii de primă generaŃie, pentru că unde vinzi chici nu există regulă ci
educaŃie, adică în singurătatea creaŃiei, pe drumuri neexplorate prin definiŃie, deoarece
tu le trasezi, unde nu te poate ajuta nimeni, ca în agonia însăşi, nici un algoritm nu te
poate lămuri dacă e bine sau nu să încastrezi la extaz, de pildă, cuvântul levantin, de
probabilă origine bulgară sau cumană, „lindic“, într-un peisaj italian sublim (Che cosa
è questo, amore?), pe romanticul lac Como – Dio, como ti amo/ Dio, come ti amo/
Non è possibile – O Dio, o Dio, o Dio,/ chi m’ha tolto a me stesso,/ Ch’a me fusse
più presso/ O più di me potessi che poss’ io? / O Dio, o Dio, o Dio.
* Categoricul imperativ al Mântuirii. TO se compune exemplar, de la simplu la
complex şi simultan, dintr-un logico-filozofic roman doric, un drăgălaş roman ionic şi
un superb roman corintic, O3, care conŃine cele mai mari doze de mit, simbol, livresc,
sex sapienŃial, vis, artificiu, ezoteric, omizi, cireşe, amurg, spermii, supercorzi şi
251