Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Standardul 26 iunie 1940 – important pentru că o Românie sub această masă
teritorială critică nu-şi mai poate îndeplini cu luare în serios Misia Culturală – căzut
cu tot cu monarhie şi cu însăşi lustraŃia, compromiŃându-se adevăraŃii liberali şi
Ńărănişti, ai lui Coposu, pe când tocmai lucizii Iliescu, Vadim şi Funar votau, pentru
istorie, contra Tratatului cu Ucraina, simultana manevră de foc critic dinspre
colaboraŃioniştii cu ocupantul sovietic sau puii de nomenclaturişti spre cine a fost
legionar sau antonescian în łară sau în exil n-a fost indusă tot de diabolicii securişti
şefi de promoŃie demascaŃi de Nichi Manolescu, – nişte vulpoi indubitabil în stare să-i
manipuleze şi pe Intelectualii civici să supraliciteze şi să apară drept promotori ai Noii
DirecŃii ideologice, adică să devină Ńapii ispăşitori pentru însăşi apariŃia
postromânismului la capătul tunelului demitizărilor!
În particular, a avut vreun efect paralizant nr 265 al Dilemei asupra Literaturii
Române încât nu ne este cunoscut nici un text literar sau chiar istoric memorabil
celebrând eroii acestei RevoluŃii? Sau îmbătrânirea artificială a tineretului e mai
veche? Nu mai vorbesc de tânăra literatură a epigonilor cărtărescieni, sexualişti sau
excremenŃialişti, că nu de la ei aşteptam acea LACRIMĂ ce Autoelita trebuia să o
verse pentru Basarabia.
Temă pentru weekende plăcute. Citească-se antologia poeziei optzeciştilor de la
Editura Vlasie de prin 1993: mai nimic supărător pentru ceauşism! Am intrat în Epoca
Mooye cu o junime disciplinată în spiritul autocenzurii şi al carierismului, uşor de
manipulat, convinsă că nu se poate face literatură de calitate decât prin compromis.
* PeroraŃie. Tot despre Fapte. Aceiaşi documentarişti mai au sfânta datorie
naŃională de a devansa întunecatul Juriu Nobel în elucidarea unor controverse de
istorie literară, care dacă nu e aşa şi opozantul martir se dovedeşte impostor ne facem
de râs, cu Autoelită cu tot fiindcă ea a achiezat la procedeul ceauşist de cosmetizare a
biografiei, şi va fi mai rău decât cu Minciuna Secolului – RevoluŃia Futută.
A stat cu capul sub cloanŃe Mircea Cărtărescu la Baricadă? I-a fost
împuşcată lui o revoluŃionară în braŃe, după ce l-a şi pupat? A fost transportat
pe Centură, la Jilava, unde l-au bătut, l-au jignit şi l-au anchetat şefii de
promoŃie? A filtrat el terorişti la metrou la Tunari? A fost el, scriitorul optzecist,
reŃinut şi torturat de Securitate până la căderi epileptice în anii Goma? A fost
cenzurat de către muncitorii tipografi de la IMGB ca-n anii Scânteii lui Brucan?
(Cf. « j'ai connu la censure dès 1980, au début de mes années universitaires. Je
me souviens de l'un de mes livres, censuré non pas pour des raisons politiques,
mais par les imprimeurs qui refusaient mon manuscrit», către Cécile Verdier.) I
s-a confiscat manuscrisul TO? (Evident turnat de vreun ofiŃer acoperit pe
probleme penticostale şi New Age, cum va fi fost inspiratorul personajului
Herman.) A ajuns în 1989, ca sindicalistul liber Vasile Paraschiv, „din nou la
închisoarea psihiatrică unde, în primăvară, injectat cu monohidrocloridă de
piperidină, aiurase zeci şi zeci de ore de noapte în faŃa planşelor Rorschach“? –
cum susŃine în O3 la p. 238 autorul perceput ca fiind scriitorul de către Suelin din
Juriul Nobel şi chiar de Coca Dospinoiu şi elevii ei cocalari.
Căci este atât de veridic rezultatul tehnicii sale de a se jelui manelist în termeni
ştiinŃifici Kitsch încât literalmente aproape că e just să stea prin empatie în memoria
noastră lângă scriitorul Paul Goma, lângă Dan Petrescu, Radu Filipescu şi Doina
Cornea, sau lângă studenŃii bătuŃi la Securitate Marius Oprea şi Sorin Adam Matei, de
nu cumva chiar în locul tuturor – lista e nesfârşită! – , din evidente motive privind
corectitudinea politică mai sănătoasă.
484