Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

ajungându-se asimptotic la un consens între înşişi şefii de promoŃie. De aceea şi
critica cu floricele din TO ar fi fost perfect acceptabilă spre publicare chiar şi înainte
de Revo, pentru 90% din O3, desigur cu aprobarea DirecŃiei a 7-a Literatură, compusă
din specialişti în simularea desfiinŃării cenzurii, oricum l-ai citi, Manuscrisul de care
au îngrijit armate întregi de Ştiutori, nepunând nicăieri gravele probleme de
memorabilitate ducătoare la strangulare sau asfixiere, din trilogia lui Marin Preda,
poate cel mai iubit dintre scriitorii pământeni, de către nescriitori.
* A fi iniŃiat în amor la 24 de ani, a începe viaŃa sexuală, futalitate, cu o
securistă, e o întâmplare a fiinŃei tale tot atât de miraculoasă pe acest pământ precât a
te acupla cu o extraterestră care foloseşte drept gazdă personal didactic neemancipat.
După o asemenea tocană de destin nu mai poŃi fi căscăundul de dinainte: devii
atent la toate, viclean ca un vulpoi păŃit şi capeŃi aerul acela de inocenŃă întruchipată
cu care a cucerit masele şi orfanul partidului, dl Ion Iliescu, a cărui intervievare într-o
celebră carte de către Volodea Tismăneanu a condus la consensul general al
condamnării generale a comunismului de către preşedintele Băsescu, de i s-a rezervat
un rol mulŃumitor şi lui Vadim, iar RevoluŃia Împuşcată, cea mai importantă realizare
a Neamului Românesc de după 1918, a primit doar 1% din text.
Coroborând bestsellerul De ce iubim femeile, din care PetruŃa şi încă patru
ficŃiuni sunt perfect ecranizabile, cu biografia karmică a celui mai bine vândut scriitor
al nostru, constatăm că devenirea ca bărbat la 24 de ani pică prin 1980-1981, când
începe şi startul său fulminant spre condiŃia de alergător de cursă lungă, debutul
editorial cu placheta Faruri, vitrine, fotografii la Cartea Românească, atrăgând
consacrarea totală, adică Premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1980, anul în care ni l-au
luat pe Marin Preda, cel mai mare prozator contemporan, cel nedepăşit până acum în
profunzimea des-FiinŃării literare a bolşevismului sau în inventarea de titluri
memorabile critic, cum ar fi şi Imposibila întoarcere, care prin postmodernizare a
devenit Imposibila lustraŃie.
* Imposibila lustraŃie. La începutul anului Eminescian 1989 un ofiŃer activ de
securitate, cetim în România literară din 8 ianuarie 2003 că ar fi declarat unor colegi
de liceu, ca ai mei şi ai tăi, nişte chestii de o clarviziune compatibilă cu pasajele
vizionare Herman a cap chilug ale Orbitorului: „securitatea e singura instituŃie
capabilă să scoată Ńara din marasmul în care a adus-o partidul din care fără onoare
faceŃi parte amândoi. Spre deosebire de PCR, compus din oportunişti şi condus de un
dement şi de o impostoare, securitatea are cadre bine pregătite, numai şefi de
promoŃie, şi e gata să preia puterea: întâi pe cea politică, apoi pe cea economică. Şi să
termine o dată cu ideologia comunistă şi cu nomenclaturiştii care profită de pe urma
ei“.
Chiar dacă nu se neagă popularitatea revoltelor, rolul activ în RevoluŃie al
instituŃiei care decidea şi încă mai decide, poate, în vreo megavilă conspirativă cu
livingul cât Librăria Kretzulescu, cine să facă mare carieră internă sau externă în
cultură şi în diplomaŃie la noi, este puternic subliniat de eminentul critic Nicolae
Manolescu: „La mitingul din 21 decembrie din PiaŃa Palatului, au existat agenŃi de
securitate infiltraŃi în mulŃime care au pus, cum se spune, paie pe foc. În anumite
instituŃii cei care, pe 22 decembrie, i-au împins pe salariaŃi să meargă în PiaŃa
Palatului au fost tot securişti.“
Iar această descriere a RevoluŃiei drept farsă securistă este însuşită ca pe o
preŃioasă direcŃie şi de romanul O3, înscriindu-se în istoria literară cât de aliniată
517