Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

pe la marile târguri de carte, pe bază de joc piramidal implicând vârfurile din
nomenclatura Intelectuală, adică bucureşteană.
Iar a treia este uşurarea muncii promoterului român sau occidental, care îşi vede
din capul locului rezolvată problema principală a oricărui critic, adică pe unde să
clasifice textul, cu ce seamănă el, după care să adauge clişeul promoŃional, cu mici
variaŃiuni, cum că Literatura Română, care a dat pe Cioran, pe Eliade, pe Ionescu şi pe
Eminescu, este cam de multişor în aşteptarea unui Nobel, iar Mircea este cel mai bine
plasat şi cel mai îndreptăŃit să-l apuce întrucât seamănă cu marii prozatori canonici ai
secolului XX pe care îi pastişează.
* Totuşi, nu prea îndrăzneşte nimeni să observe că în O3, Ultimul Mare
Prozator Postmodern euroatlantic se înalŃă atât de sus pe plan spiritual încât îşi
permite să exploreze nivelul icaric de unde s-a prăbuşit Sărmanul Dionis, ajungând a
re-scrie şi a parodia însăşi Biblia, spre marele necaz al tuturor creştinilor, Sfânta
Cruce fiind cea mai mare absenŃă din apocalipsul bucureştean când se termină cu o
lansare în sus Cartea CărŃilor cărtăresciene, pe esplanada de la Casa Poporului,
reamenajată infinit mai gigantic pe bază de metempsihoză, termopan şi cristal liberal,
de arhitectul Führerului, Herr Albert Speer.
* AsculŃi prelungul, necontenitul văitat cărtărescian centrat pe un manelar
pauper sum, insultător pentru rentabilitatea Humanitas, şi te lasă visător sintagma
hysterical realism prin care James Wood cataloghează pe Thomas Pynchon şi pe
Salman Rushdie, sau măcar pui printre „Ştiutori“ pe amărâtul de Maxim Gorki,
doctrinarul amar al realismului bolşevic.
Copilăria, La stăpâni, UniversităŃile mele, Mama... – un precursor cărtărescian
de bază, precum Marin Preda din Ana RoşculeŃ, neamintit de micii noştri exegeŃi, deşi
fluviu-romanul ViaŃa lui Klim Samghin, scris nu în ceŃurile Rusiei ci la Sorrento, nu e
mai puŃin consistent decât viaŃa Homosapului fără însuşiri vienez, fluviuroman
sovietic marxist rescris în 3O de Alergătorul de cursă lungă, medaliat atât pentru
poezie de Nichi, cât şi pentru proză de Crohu, mai degrabă în Travesti, ca un
concentrat, motivul singurătăŃii, al înstrăinării în aşa-zisa „colectivitate fericită“ fiind
destul de frecvent, cum observa Plamen Totev, şi în literatura fraŃilor noştri de peste
Dunav, posibili candidaŃi Nobel din conurbaŃia Giurgiu-Russe, capitală în ordinea
Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad, pe măsură ce Bucureştiul se va pustii de tot,
încă de pe vremea primarului cărtărescian Băsescu el devenind impropriu pentru
poezie, fără temple ale cărŃii, fără cafenele ale luziilor, fără boemă şi mai ales fără
centru, poate şi pentru a zăpăci drumul întoarcerii lui Mircea Eliade în anul
Centenarului 2007.
* Parodierea miraculosului latino-american. L-au mai încercat şi alŃii! Toată
proza Epocii Cea este scrisă cu ochii pe ce se întâmpla literar dincolo de Cortină, în
Occidentul de la sud de Cuba. De ce reuşeşte atât de bine Cărtărescu în a scrie O3
aproape ca Gabriel José de la Concordia García Márquez Toamna Patriarhului şi pe
ici, pe colo cum Sábato, Borges, Llosa, Veríssimo sau Coelho?
Deoarece el a învăŃat să înveŃe literatură de la un contemporan al lui Nietzsche,
cu destin asemănător, de la însuşi Mihai Eminescu, Poetul nostru NaŃional!
Între mediocra scriitură din Visul-Nostalgia, fără nădejde la Nobel nici cât
provinciala Bunavestire a antibucureşteanului Nicolae Breban, şi orbitorul O1 stau doi
avortoni viguroşi care nu seamănă cu nimic, nici în literatura noastră, nici în cea
austriacă: Levantul şi Visul chimeric, adică maculatorul de exerciŃii de pastişe după
214