Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Îl vedem pe Mircea, „unul dintre scriitorii cei mai prolifici ai literaturii
romane“, în ipostaza lamaistă din al cincilea bardo, aceea de geniu înaripat, mai întâi
la cenaclul lui Nichi, surclasându-şi colegii poeŃi, după care merge cu mandala la al
lui Crohu, surclasându-şi în aceeaşi manieră musonică de astă dată colegii prozatori,
în fine, surclasându-i şi pe unii, şi pe alŃii la un loc simultan şi asimptotic, puŃin ca în
finalurile pornofilmelor reuşite, printr-o dezarmantă proză lirică de inspiraŃie
dionisiacă Eminesciană, Visul/Nostalgia. După care Epocă de Aur ceauşist vine
RevoluŃia prin care tineretul idealist a recuperat decalajul adulŃilor faŃă de Budapesta,
Praga şi Gdansk, iar Mircişor profită şi ne rebalcanizează: „o lovitură de teatru a
scriitorului, pentru că Levantul nu este doar poezie, ci şi teatru“.
Devine limpede că: „alergătorul sprintează şi este clar că avem de-a face cu un
campion“. Apoi vin, în acest sprint fără sfârşit, halucinant, cărŃile publicate la
Humanitas până în 2005, ale căror titluri le am şi le ai, cu anul de apariŃie a
traducerilor, sub chiar coperta O3. ConsecinŃa este mai mult decât la Gabi Szabo în
sens giratoriu, este ca la tovarăşul naŃional-comunist Nicolae Ceauşescu pe piscuri:
„scriitorul nu mai are nevoie să întoarcă privirea pentru a-şi da seama că a rămas de
mult de unul singur în această cursă şi că singurul adversar adevărat nu a fost
niciodată altul decât el“.
* Mai postmodern decât postmodernismul românesc. Conştient că voi termina
în şapte ani Trilogia obligatorie Kitsch orbitor şi geniu înaripat: Nobel-ul
Românului Cărtărescu de Camelian PropinaŃiu, mazilul din Codrii Bâcului, circa
1500 de pagini mai postmoderne decât postmodernismul cărtărescian, dragu nu mi-i
deloc să descopăr în Cărtărescu sechelele bolşevismului: atomizarea societăŃii
(cronica unei singure familii, şi aia de nomenclaturist, cel mult în vizite cu alta –
fatalitate! – de securist); grandomania faraonică (inventarea unui Sens pentru Casa
Poporului: maternitate pentru Herman, decor Surprize-Surprize la reîntregirea familiei
cu gemeni de tip chiejnean, lansare de carte cu invitarea personajelor, a vipurilor
consacrate în bronz şi a tuturor bucureştenilor, facerea Bulevardului Victoria
Socialismului locuibil, ale cărui apartamente tot mai scumpe măresc şi preŃul fostul
dictator); rezistenŃa prin culturism (arătarea muşchilor prin scrierea unui monstruos
manuscris ilizibil pentru popor, adică de circulaŃie strict universitară); ateismul abject
al sextazului ca mântuire dovedind că ura faŃă de preot a tatălui bolşevic l-a format
ireversibil pe copil.
* Şi ungurii, mânca-Ńi-aş! Faptul că elita n-a avut strategii de Luminare a
Poporului, se vede nu numai în incompetenŃa de a nu fi azi în stare a glosa TO, care
bagă-n spărieŃi profele de bac în guberniile europene unde nu mai sunt decât chioşcuri
în loc de librării, ci şi în paginile de secŃiune prin zvonistica din creierii gloatei de ieri,
atât în cele sugerând că RevoluŃia Împuşcată a pornit de la exagerarea cifrelor morŃilor
Timişoarei, cât şi în cele de protest la reflectarea occidentală, rasistă, gutu-vă-n
morghen, că n-a fost revuluŃie: „Şi-acum vine toŃi nemernicii ăştia să ne spună că nu e
revoluŃie în România?“ Cu această ocazie, autorul dovedeşte că a copilări în bloc
de securişti înseamnă a învăŃa meserie.
Etalând o eleganŃă propagandistică neatinsă vreodată de bietul Ion Iliescu sau
de minotaurul de Popescu-Dumnezeu sau de Silviu Brucan, Leonte Răutu şi Iosif
Chişinevschi, semănând mai degrabă evazionismului mafiot spilcuit asistat de cei mai
pricepuŃi avocaŃi, vedem pe neştiutoarea Suelin dusă de nas prin elasticitatea
discursului tradus cum că şi ungurii, în contextul noii secesiuni a Ardealului post-
Kosovo, au pătimit în Războiul Sfânt deportări organizate de Români, Mareşalul
356