Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

imposibila lustraŃie, încălcându-se, deşi se acceptă-n demitizări că istoria nu se poate
certifica, Principiul rechizitoriului plauzibil : Securitatea, umblată prin capitalism, e la
Mircea Cărtărescu mai nemulŃumită de ceauşism decât însăşi Gloata, aşa că instituŃia
creier represiunii e descrisă ca implicată cu armata şi partidul în complotul kaghebist
din parcuri, cititorul străin deducând că acest complot era de largă notorietate,
participând în fond, prin omisiune de denunŃ, la el până şi familia lui Mircişor:
„Cică şefii noştri sunt deja în contact cu câŃiva oameni din partid, din ăia mai rău
văzuŃi, mai oameni ai ruşilor. Cică se văd prin parcuri şi discută: dom' le, ce-i de
făcut? Cum scăpăm de nebun? Cum salvăm socialismul? Cică sunt în treaba asta şi
nişte generali de armată. ÎnŃelegi?“ (O3, 291)
ÎnŃelegem. ÎnŃelegem că iarăşi povestea cu parcurile este antedatată, doar că
Volodea sau Petrică se exprima parcă nu de „nebun“ ci de „Dementu“! EsenŃial fiind
pe drumul Reprimării Bolşevismului a combate orice abatere de la Luminarea
Poporului. Căci dacă bagi din motive de lărgirea compoziŃiei sociale a publicului
cultivat şopârla securistului de omenie şi a activistului care a crezut când o lăudat
colectivizarea cu sula-n coastă, atunci ai creat instantaneu confuzie în comportamentul
electoral al maselor.
Cât despre aparatul de represiune Partid, Armată, Securitate, MiliŃie,
Procuratură, Arhive, Cenzură, Literatură, Propagandă trebuie înŃeles şi reŃinut odată
pentru totdeauna Principiul rechizitoriului plauzibil că nu tu, supravieŃuitor
kerigmatic, ai obligaŃia să aduci probele că Labiş sau Preda sau Ursu sau Esenin au
fost asasinaŃi, nici să moderezi cifrele genocidului bolşevic, ci ăia care au ferecat sau
au măgărit arhivele trebuie să berevoiască să clarifice situaŃia.
* Neliniştea semantică. Ipoteză manolesciană, asta cu securiştii – locomotiva
postmodernă a RevoluŃiei, greu de luat în serios, Mircea! Mai bine băgai una că
RevoluŃia a fost condusă din BCU de nişte universitari, din frumoasa, Regala lor Sală,
imposibil de reconstituit odată evaporat duhul cărturarilor foarte Români din ea. Sau,
consecvent, măcar mutai futelniŃa paşoptistă din ceceu la DirecŃia a V-a rescriind
răsturnat şi amplificat proza Irina! Fiindcă e logică doar explicaŃia asta: tocmai pentru
că nu avea ca adversar vreo grupare disidentă influentă şi capabilă a face guvernul,
Iliescu vine de la Editura Tehnică la Televiziune pentru un sărut fatal şi Frontul se
organizează din mers, asociindu-şi două forŃe: Armata care a tras la Timişoara şi la
Bucureşti şi-n alte părŃi, plus un mare număr, sărit din probabilităŃi, de rusofoni, de
intelectuali şi funcŃionari trecuŃi pe la Moscova, numai de foştii deŃinuŃi politici şi,
vai, tocmai de securiştii notorii ferindu-se, ba chiar trimiŃându-i vreme de trei luni să
se privatizeze sub protecŃie militară şi să se lase de naŃional-comunismul incomparabil
mai puŃin productiv decât postromânismul!
Neliniştea semantică ce cuprinde orice zi de inflexiune istorică – să nu uităm
niciodată şi să ne mândrim ca intelectuali – s-a bine ostoit prin însuşirea de către noul
regim a expresiei „Frontul Salvării NaŃionale“, propuse încă din vară de un specialist,
filologul Melian.
În fond, nu acest provizorat a fost rău, nici nu se putea salt de la totalitarism
direct la democraŃie, ci mentalitatea bolşevică, inexplicabilă la un intelectual inginer
de ape, fluid, flexibil în gândire, ca Iliescu, de a salva cadrele şi a deŃine puterea pe
viaŃă, interpretând optimist informaŃiile de la Moscova că dogmaticii pregătesc
debarcarea lui Gorbaciov şi întoarcerea la normalitatea marxistă a ziguratului cu
secere şi ciocan!
520