Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

pivotul ei Securitatea –, ci de-aia, pentru că suntem un popor de hoŃi, producem zi de
zi, ceas de ceas şi în proporŃii de masă, corupŃie şi corupŃi, prezentul fiind în mod
necesar o diaree abstrasă din amintitul trecut de kkt!.
* Iar un viitor mai bun nu mai contează pentru morŃii RevoluŃiei Împuşcate,
având în vedere profunzimea metafizică a ireversibilităŃii preromantice a timpului, aşa
cum observa în De umbris idearum şi martirul Giordano Bruno, că „Il passato è tutto,
l’avvenire è niente, il tempo non ha un altro senso“.
* Şi chiar succesul! Totuşi, regula morală a oricărui început este: mai întâi,
trebuie respectat la Mircea Cărtărescu efortul literar al unei vieŃi. Şi chiar succesul!
De care trebuie să se bucure orice artist român, ba e chiar dator, pentru că în caz de
nobelizare a acestui geniu înaripat de postromânismul deja al Epocii Wash, i-ar creşte
şi lui acŃiunile, ca şi speranŃa în confirmarea canonică a Occidentului!
Abia apoi începi să fii cârcotaş, să-l critici pe cel mai bine vândut autor român
din toate timpurile, pentru Basarabia, pentru Revo, pentru Kitsch, şi să te sondezi
lăuntric dacă ai rezista cât el, să fii suspectat şi bârfit prin cafenele şi berării de
observatorii naŃional-comunişti aproape securişti, de pildă cum că n-ai fi – recrutat
încă din 1990 în Iowa City de CIA, în 1977 de Mossad la Cochirleni şi în 1968 în
preventoriu la Voila, la 12 ani, de Căgăbău – decât un banal agent de influenŃă, om
de litere bucureştean care, semnând texte gata făcute, este supramediatizat ca să
maculeze în favoarea globalismului aducător de marfă SUA cu euri miturile naŃionale
şi ca să-şi asume în numele a 20-30 de milioane de Români vini istorice faŃă de evrei,
rromi, unguri, bulgari, ruşi, aromâni şi alte popoare, fiind invitat în consecinŃă, pă
peste tot, să-şi lanseze împuŃita lui de elucubraŃie sexualistă Ciorditor, scriitor de
femei care nici n-a răspuns la provocarea la duel aruncată-n obraz de un universitar,
tot filolog!
Pavăza unui avertisment al Cărtărescului cum că cel mai tare m-ar întrista o
lectură pasivă, fie împotrivire permanentă, fie acceptare totală, ideal fiind un melanj
de plinuri şi de goluri, nefiind invidiată de nimeni!
* A venit homosapul, adică un maŃ plin de fecale între un creier şi-un sex,
cumpărând îngerul de gips la supermarketul de lângă Biserica Sebastian şi apoi a venit
Ştiutorul la cinema Lira, invitându-mă la un restaurant pakistanez cu tango, şi am avut
revelaŃia că poziŃia mea, contorsionat chakras cu chakras de durere unionistă, este
total incorectă, manifestând eu primitivism prin citirea unui text literar ca pe un
manifest politic argentinian, deoarece postmodernismul nu vinde idei, nici cărŃi, ci un
fel de obiecte imaginare borgesiene, senzuale, iresponsabile, deoarece „textul şi realul
se contopesc, se afirmă şi se neagă alternativ, descriind până la urmă o entitate
translucidă, indeterminată, pe care am numit-o cândva texistenŃă şi care corespunde
stării a treia, pisicii lui Heisenberg, obiectelor imposibile ale lui Escher – recte
obiectului postmodern.“
* De unde şi concluzia în spaŃiul pentatonic că noi nu numai că am avut
postmodernism fără modernitate, dar lichidarea premedidată, cu scenariu recepŃionat
de la pătura superpusă, a Mitului Eminescian, este complet prematură: lăsând
cleptocraŃia să se preocupe de capul ei de Totul, uite că noi nu am mai înfăptuit
unitatea naŃională, ci tot dăm înapoi ca racul spre America Dunăreană, cu capitală în
conurbaŃia Giurgiu-Russe, unde se poate fotografia şi Podul de Fluturi dacă
13