Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Fabrica de activişti Jdanov, redactor la varianta română pentru revista lui Stalin
Problemele păcii şi socialismului.
* Laudă liberalului Nicolae Manolescu. Ceea ce, impunând pe Volodea în
fruntea Comisiei Tismăneanu, vrea să spună Mircea, dar nu pridideşte din cauza
esteticii postmoderniste, pentru care a optat cu o inconştienŃă inexplicabilă la un
romancier aşa de calculat, este că totalitarismul bolşevic din România a fost de o
eficienŃă de lansaj cosmic.
Această megaperformanŃă înseamnă că sub Dej au fost lichidaŃi sau reeducaŃi
mai toŃi politicienii de calitate Regală identificabili şi, pe bază de dosar, urmaşii lor au
fost împiedicaŃi să le continue activitatea şi să realizeze măcar Luminarea Poporului.
Dar nici sub Cea, după extinderea Romlagului la întreaga Ńară – când România s-a
ocupat singură, cum ne exprima Paul Goma, nu s-a renunŃat la această politică de
asasinare a viitorului. Urmărirea potenŃialilor politicieni Regali prin sistemul
turnătoriei şi prin metode specifice a continuat cu aceeaşi asiduitate. Aşa că după
RevoluŃia Futută-n ceceu, chiar dacă au reapărut partidele istorice, ca mânătărcile
după tempestă, ele erau doar nişte fantome, nişte siluete de tir, fiind de presupus că
majoritatea bătrânilor influenŃi vor fi fost obligaŃi să aleagă, la eliberarea din temniŃe,
între turnătorie şi cimitir.
După cum se ştie, formele fără fond aduse de tineretul idealist de la 1848, au
fost umplute ulterior, dinspre satul Românesc spre oraş, de intelectualitatea de calitate
Regală, fiind transformate printr-o muncă necurmată în prestigioase instituŃii
europene, care au funcŃionat perfect.
Megaintelectualii români au ratat însă facerea Monarhiei Bipartide, ca şi
Luminarea Poporului sau Recuperarea Basarabiei.
Ei nu s-au înscris nici la Ńărănişti şi nici măcar la liberali, ei au preferat să alerge
pe tuşă în chiloŃei negri, făcând pe arbitrii, cu excepŃia dlui Nicolae Manolescu, pe
care însă tinerii optzecişti nu l-au urmat în bloc, rămânând şi în ziua de azi datori
Clasei Muncitoare, pentru asistenŃa neacordată ei atât înainte de elicopterizarea
Ceauşeştilor cât şi mai îndeosebi după.
* De prisos să mai spunem că mai există şi alte păreri, dar nu e rău să cităm, ca
alt tip de discurs, cum se exprimă anticipat sceptic, în studiul său Lolek, Bolek şi
„elitele“, publicat la 3 mai 2006 în New York Magazin, dl Valerian Stan:
– Tocmai l-am văzut la televizor pe Vladimir Tismăneanu, alesul lui Băsescu în
fruntea Comisiei prezidenŃiale de analiză a dictaturii comuniste, într-un dialog cu Ion
Cristoiu – fostul său tovarăş de convingeri comuniste, în presa trecutului regim. Fiu al
tatălui său (un stalinist sinistru), dar şi un privilegiat al regimului pe care este
presupus a-l „analiza“, Tismăneanu a explicat senin că alegerea sa este să se
vorbească nu despre un „proces al comunismului“ ci despre „decomunizare“, şi nu
despre „regimul comunist criminal“, ci despre „regimul comunist ilegitim“.
Important praxiologic e că ideea de a descrie savuros luxul de care au beneficiat
cei doi şefi de promoŃie nesecurişti din eşalonul 3 chiar a intimidat adversarii, adică
puii de deŃinuŃi politici, până la paralizarea capacităŃii de întoarcere la argument şi
Comisia s-a făcut corespunzător prevederilor iniŃiale, acordându-se însă în Raport o
pondere de doar 1% pentru RevoluŃia Futută, în paguba imaginii euroatlantice a
Neamului Românesc, privat de o mare pagină de eroism derulat în cea mai placidă
postmodernitate.
110