Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Geniul – o nefericire!
Eu nu cred că există vreun motiv ca un scriitor să fie mândru că este scriitor. El
trebuie să vorbească de la nivelul omului obişnuit, cu cea mai iliesciană modestie,
poate chiar una băsesciană, care să te înduioşeze până la lacrimi.
Din nefericire, voi GeneraŃia Pupici nu aparŃineŃi unui popor care să merite să-Ńi
propui idealuri, voi începeŃi reflecŃia totdeauna cu interogaŃia ce mi-a dat mie Ńara
asta, ca să-i dau şi eu ei? Şi dacă norii deşi se duc şi vă veŃi plimba pe la ConstanŃa
Căpitanului, pe lângă Cazino, amintiŃi-vă că postmodernismul nu recunoaşte geniul,
care e un concept romantic ca naŃiunea, poporul, iar cartea aceasta datorează
atmosferei de după Woodstock nu celei de după Pavilionul Canceroşilor: este o carte
într-un fel New Age; gândire ancestrală şi modernă Timpuri Noi: istoria religiilor, dar
nu a lui Mircea Eliade; mistică, dar nu răvăşită de Cioran, gândire sapienŃială din toate
epocile, dar care s-a născut după 1968, pe strada SapienŃei! Aşa că să aveŃi poftă!
CârnaŃi de Pleşcoi, sarmale neîncălzite, Coca Cola, amintiŃi-vă de demolatorul Răzvan
Rădulescu, de valul de demitizări al modernităŃii, de microunde, de cadavrul din
debara, şi când raza farului mătură Cazinoul, se-aşază roua peste dig, ascundeŃi pe
Eminescu!
* O replică abia voalată. La care reflecŃiuni – contrare imperativului trăirii
clipei – la mare, pe litoral, la Balcic, privind gânditor la cactuşii Reginei Maria,
Kotofei Ivanovici îi lămuri Cocăi Dospinoiu că, de fapt, tipul de discurs cărtărescian
trebuie că este o replică abia voalată la al unui teolog acuzat de nuanŃe slavofile,
format totuşi, pare-se, la Arad, Mihail Dohot, care pe site-ul Moldova Noastră
mărturisea polemic că:
„Este de mirare faptul cum, civilizaŃia occidentală şi în mare parte cea
europeană – modelul multor politicieni şi aşa zisei elite culturale naŃionale – a reuşit
să se distanŃeze, atât de mult, de idealurile creştine tradiŃionale.“ (Cf. studiul
„Trăieşte-Ńi clipa" – un memento mori în stil New Age, 22 martie 2006)
Sau că, în Epoca Mooye a galaxiei Marconi-Gates, pe acelaşi site:
„Cea mai mare influenŃă asupra tineretului azi îl are mass-media. Având această
armă, mass-media este sprijinită şi folosită exclusiv pentru un profit mai mare de
unele centre obscure ale societăŃii. Dovadă, la cele spuse mai înainte, este faptul că
idealul tânărului de azi este omul bogat în detrimentul celui cultivat – adevărata
valoare. Nimeni din acei investitori nu doreşte o creştere calitativă cum ar fi, de pildă,
a învăŃământului, culturii sau ştiinŃei. BineînŃeles, există şi excepŃii, nu toŃi pot să se
integreze în noile „caste” sociale. Aceste excepŃii din nefericire nu pot avea nici o
influenŃă asupra celora care formează masa critică a noilor elite post-sovietice“. (Cf.
studiul Este pasibilă Republica Moldova de o revoltă a tinerilor?, 12 aprilie 2006)
* În Bucureştiul ce a cucerit pe loc demnitate mondială, pe lângă OscarmulŃumirile
Kitsch, constatăm imagini percutante: cuvintele-s puŃine, pentru că
scriitorul nu mai are pe stoc, le-a folosit mai toate pervaziv în scris; n-a mai invitat
critici, din „umanismul“ de a nu-i sili să citească pe nerăsuflate o asemenea carte
lungă grea (în realitate, promoterii, lectori pe diagonală, ar fi stricat sărbătoarea
lustruindu-se pe ei, într-un limbaj filolo de-ar ar fi speriat fanele, cele atrase cu orizont
de aşteptare nu continuarea la O1+O2, ci la De ce iubim femeile!); impresionantul
Kitsch Iov al comparării facerii cărŃii cu creşterea de la sine a fătului în burtică, pe
când mămica se ocupă cu diverse, poate şi cu cetitul sub cerul veiozei; excepŃionale
imagini didactice despre parteneriatul scriitor-cumpărător, ca între doi gameŃi egali
metafizic, privind mângâietorul act de consum al textului: „eu am scris doar o
129