Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Este într-adevăr tare trist, fiindcă pentru public te chinuieşti toată viaŃa, ca
pentru nişte copii ingraŃi, iar el habar n-are de cât de epuizant este să scrii critic, nu
promoŃional, anticipând situaŃii postmoderne precum cea cu cititoarea Coca
Dospinoiu, care doar a „ghicit“ graŃios în vreo pagină cărtăresciană sau alta,
neînŃelegând decât din an în Paştele mă-sii la ce subtilitate faci trimitere, dacă n-a
explorat niciodată întregul text.
Iar această lectură frunzărită e comună întregii Autoelite, nimeni n-a citit-o rând
cu rând, de la prima la ultima carte, pentru a constata că nu prea e nimic de
conspectat, pe când de la un Noica sau un łuŃea era memorabil totul.
* Nereuşite ale scriitorului Mircea Cărtărescu. Această probă nr. 420 este, ca la
joacele pe computer, o uşă magică prin care se trece de la o „realitate“ la alta, printrun
simplu clic oftalmologic. Cu alte cuvinte, dacă operele complete cărtăresciene or fi
pentru unii lectori orbitor invulnerabile artistic, totuşi critica ideologică le poate
diagnostica destule domenii nule, în maniera în care un consilier prezidenŃial a
spulberat multe pagini din Eminescu gazetarul, cu mit cu tot.
Astfel de nereuşite ale scriitorului Mircea Cărtărescu sunt: înŃelegerea
trunchiată a sufletului Românesc, darea cu analcid peste visul chimeric Eminescian,
voievozii ăia spectrali văzuŃi numai prin lentila postromânismului radiografiind fecala
lui Patapievici, cronica de familie mic nomenclaturistă care este TO ca epopee
fesenistă, exclusivismul însuşirii în folos propriu a postmodernismului românesc
(M.C.= le fondateur du post-modernisme roumain) expropriind pe întâiul nostru poet
ecologist Nicolae Labiş de această prioritate (cum nici lui Marin Preda nu i se
recunoaşte în parodia de Intelectual Moromete un genial personaj postmodern!), în
fine, cea mai gravă faptă de corupŃie prin ficŃiune fiind totuşi contribuŃia literară la
privatizarea SecurităŃii în RevoluŃia însăşi.
* DeclaraŃia de teritorialitate. Foarte bine, o concepŃie ca oricare alta! – îmi
spunea un eminent critic. Numai că ea trebuie să fie scoasă cu forcepsul din căpăŃâna
elitei, de către singura pârghie de care dispune poporul, adică Partidul Cadrelor
Didactice, deoarece Sentimentul lichidatorist al postromânismului nu te joci cu el, cu
grelele sale consecinŃe!
Cea mai nasoală fiind că falimentul nostru moral eliberează şi pe Intelectual de
sfânta sa datorie de a se jertfi pentru o łară irelevantă.
Da, Partidul AmărâŃilor din România o diagnostichează ferm: scopul
Intelectualului otrăvit de Sentimentul lichidatorist al postromânismului nu mai este să
lumineze poporul, ci să-i ia banii!
Şi poate că nu e vorba doar de nechezolii de speŃa I, semidocŃi din lipsă de
biblioteci, sau de cei de speŃa II, cu probleme deontologice la patriotism după acces la
rafturi occidentale, ci de mult mai mulŃi.
De aceea şi viaŃa spirituală este o continuă luptă pentru dominanŃă la nivelul
haitei sau teritorial între haite, limbajul comunicării fiind un răget tot mai elevat şi
inaccesibil gloatei, iar sensul discursurilor fiind finalitatea accesării unei feliuŃe din
pib sau din diferite alte sponsorizări.
Retrospectiv, chiar şi celebrul Apel către lichele, din monarhista zi de 30
decembrie 1989, nu mai apare azi, cum am mai zis, decât ca o intimidantă declaraŃie
de teritorialitate.
Fiindcă Sentimentul lichidatorist al postromânismului vine de la concepŃia
demitizantă că Neamul Românesc are o istorie cu radiografie de fecală şi, în
consecinŃă, nu din cauza cleptocraŃiei – emanaŃie a Nomenclaturii bolşevice cu
12