Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

* Tricoul fără Eminescu. Există însă şi altă explicaŃie, mai tristă. InerŃia
publicului şi riscul comercial de a-i contraria memoria, când estetica postmodernă nu
are ceva de spus ci un produs de creat şi de vândut. Marele Goethe a avut un tricou
roşu-galben-negru, care a trecut din scriitor în scriitor ajungând la Herman Hesse şi
apoi la lupul de stepă, de la care l-a moştenit Ştefan Borbèly, călăul pamfletar pitbull
care ar mai putea fi adus la 22 pentru execuŃii urâte, cum i-a tras-o în răspăr şi
neînfricatului disident Dan Petrescu. Pe pieptul acestui străvechi tricou scrie
„Castalia“, iar pe omoplaŃi (locul Eminescian al aripilor) se atrage serios atenŃia că
Publicul e ca femeile: nu e bine să-i spui decât ceea ce vrea să audă!
Prin urmare, O3 nu vrea să contrarieze imaginea de la Timişoara preluată cu
buzele-i prehensile, rumegată şi mistuită de imaginarul occidental, femeia cu
pruncul, ulterior simbol iconic antitotalitar mondial, căzut exact pe orizontul de
aşteptare al criptorasismului occidental, ca reflectând o anume subumanitate a
Românilor şi a triburilor din Est, din GaliŃia Mare în genere, care şi-au meritat în fond
bolşevismul ăla, construit aberant pornind totuşi de la un marxism perfect!
* Reforma nu venea de Sus ca la alŃii. Europa Liberă, ai! Îmi amintesc reiterat
de înjurăturile colorate ce Emil Hurezeanu primea de prin blocuri, din apartamente cu
Ńuică fiartă (matchbox flats), pentru profesionalismul şi probitatea intelectuală că în
timp ce un comentator vorbea la microfon de vreo zece morŃi, să zicem, el completa
că din surse independente n-au fost confirmaŃi decât patru!
Nu, nu prin exagerarea numărului morŃilor şi a cruzimilor au fost scoşi Românii
în stradă, la RevoluŃie! Ci prin persistenŃa semnalului ACUM ORI NICIODATĂ!!!
Ar fi ieşit Neamul nostru Românesc alături de ceilalŃi cetăŃeni enervaŃi în contra
totalitarismului marxist şi în augustul minerilor din augustul anului Goma 1977, dar
relatările au venit abia în toamnă! S-ar fi ridicat oraşele noastre şi în 15 noiembrie
1987 odată cu braşovenii, dar vestea cea bună a venit odată cu cea rea, a restabilirii
deja a atomizării populaŃiei, plus victoria în alegeri a Frontului ceauşist!
Ceea ce aşteptam toŃi era Semnalul, cum să facem să fim mai mulŃi decât
poate aresta sau ucide sistemul de represiune compus din partid, armată,
securitate, miliŃie, gărzi patriotice, jurişti şi ideologi – despre care SE ŞTIA că va
trage!
Nu, nimeni nu se aştepta ca aparatul de represiune totalitar să nu fie activat până
la masacre, din moment ce reforma nu venea de sus în jos, de la partid, ca la unguri,
cehi, polonezi şi chiar la sovietici. De altfel, Congresul XIV anunŃase măsuri de un
neostalinism postmodern, iar ambiŃiile asiatice ale Ceauşescului era a imita în Europa
Tien Anmenul din iunie 1989.
Cât despre programul acestei RevoluŃii Împuşcate, unica lichidând fără
intervenŃie militară externă un regim totalitar, în condiŃii de cenzură fără samizdat,
era foarte simplu, atât, repet: să fie şi la noi ca la vecinii noştri de lagăr al păcii şi
socialismului!
* Este o mare inexactitate şi deschiderea largă a gurilor! Că s-ar fi vorbit aşa
deschis. Poate provocatorii! Ca suspectul Herman.
În realitate, masacrul de la Timişoara a mărit atomizarea societăŃii.
NecunoscuŃii şi chiar prietenii se priveau bănuitor şi vorbeau cu mare prudenŃă,
pe când străzile erau patrulate de capre cu trei iezi simbolizând sistemul de represiune
al partidului: securitatea plus armata, miliŃia şi gărzile patriotice, acestea din urmă,
476