Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Cultural Român, ceea ce l-ar pune pe Mircea într-un statut ontodinamic compatibil cu
al lui Horia-Roman.
* De ce pentru Literatură şi nu pentru Fizică? Am pierdut, deşi beneficiem în
RO de peisaje de vis cu o puzderie de potenŃiale megacase de creaŃie perfect
naŃionalizabile, numeroase premii Nobel şi riscăm să mai pierdem tocmai pentru că
am mai pierdut, intrând astfel, ca şi NaŃionala fotbalului nostru incalificabil, într-unul
din acele cercuri vicioase ale psihologiei de maidanez cotonogit, din care nu te mai
scoate decât o ocupaŃie străină, dacă s-a ajuns până acolo, după indecentul număr
antiEminescian Dilema 265, cu postromânismul, la aberaŃia că dacă joacă o echipă
bucureşteană, atunci suporterii celorlalte cluburi din Capitală Ńin ORBITOR cu
adversara Străină în cupele europene la fotbal Kitsch, s-o elimine din competiŃie nu
altceva!
Alergăm, alergăm acum breugelian orbitor – insignifianŃa vieŃii intelectuale
reieşind din Prăbuşirea lui Icar –, alergăm ca nebunii Evului Mediu, alergăm după
Nobelul pentru Literatură, şi uităm că firesc ar fi fost să avem deja unul, pentru Fizică,
dacă am fi fost în stare să valorificăm şi să exploatăm, printr-o Infrastructură
Intelectuală adecvată a Cercetării şi prin Emanciparea Cadrelor Didactice, creiere de
excepŃie, precum ale fizicienilor noştri mai cunoscuŃi de la Măgurele: Gabriel
Andreescu, Vlad Zografi, Grădin Bogdan, Andrei DorobanŃu şi Horia-Roman
Patapievici!
Cărora, cu un desăvârşit pedagog, cu un profesor de matematică în stare a-Ńi da
şi doi de zece în aceeaşi zi, dacă problemele erau suficient de grele, aşa cum am
cunoscut eu prin 1966 pe regretatul Tudor Mihăilă de la Titu Târg, poate că şi Mircea
Cărtărescu ar fi apucat calea ştiinŃelor exacte, a uneia pluridisciplinare ca biofizica,
aşa cum şi rezultă din pertinenŃa descripŃiei spaŃiului său literar pe baza unei
prodigioase enciclopedii de termeni savanŃi, updataŃi fără excepŃie la nivelul cel mai
înalt al cuceririlor ştiinŃifice şi tehnice contemporane despre Biosee şi Univers, ceea
ce îi face pe cei mai eminenŃi critici simpli promoteri complexaŃi sau complecşi
glosatori.
* Clivagiul providenŃial. Oricât am declara noi ca vulpile în călduri Kitsch că
nu ne pasă, Nobelul românesc este motivant, cel puŃin tot atât cât dac-am lua
Campionatul European de Fotbal în anul bisect 2008. Căci nu numai ca imagine
externă ne-ar ajuta astfel de Breaking News, ci şi ca imagine despre noi înşine, adică
pe plan spiritual, efectiv afectiv, unde mutaŃiile şi clivagiile anticipate sunt colosale.
La o sută de zile de la decernarea Nobelului Românesc, indiferent cine va fi
Românul, cum intuitiv simte difuz şi Mircea însuşi abordând ca Judecată de Apoi
finalul apoteotic al O3, inexorabil şi providenŃial se va iniŃializa apocaliptic Fisiunea
Monopolului Ideologic şi Ierarhizator al Autoelitei, apărând postapoplectic un nou
centru de prestigiu, adică disociindu-se de o parte Laureatul, care-o fi el, de Restul
muritorilor instituŃionalizaŃi şi penetrându-se prin această unică poartă a tunelului
dintre gropile de potenŃial românesc, într-o viaŃă Intelectuală normală, uniform
distribuită teritorial, cum de bine de rău avem deja în viaŃa noastră politică, ceea ce va
atrage rând pe rând împlinirea tuturor dezideratelor pentru care am aderat noi la UE.
548