Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

12. Autoritatea lui Mircea Cărtărescu, candidatul Nobel
* Autoritatea dlui Mircea Cărtărescu a devenit orbitoare. Şi, cum cariera sa
românească este din ce în ce mai mult un palid ecou al celei euroatlantice, bazate pe
câteva Ńări cu literaturi funcŃionale, aşa lansările dumisale cu îmbulzeală apocaliptică,
de la Librăria Kretzulescu, arată pitorescul uman, precum ar figura Toulouse-Lautrec
Schilodul populaŃia de la concertele eveniment din RO ale sopranei Angela
Gheorghiu, care de asemenea e celebră. Nu i se poate întâmpla lui Mircea să treacă
publicul pe lângă poza sa fără să-l recunoască, aşa cum GeneraŃia Pupici i-a făcut-o
lui Labiş în noiembrie 2006, nerecunoscându-i portretul la standul Edago. Ba chiar
nişte pensionari s-au uitat chiorâş, prepuielnic, să nu fie cumva Căpitanul!
Epopeea metatextual-parodică Orbitor a răvăşit canoanele, unitatea de măsură,
termenii de comparaŃie sau admiraŃie. Acum, nume sonore de universitari, ca
Liiceanu, Andrei Pleşu, Oişteanu, Mungiu-Pippidi, Djuvara, Boia, George Voicu sau
Manolescu pot desemna, pentru unii fani, doar personalităŃi stimabile, mari activişti şi
ambasadori culturali, uriaşi fiecare în domeniul său de activitate, mari profesori, dar
creatori cam fără operă, dacă e să compari obligaŃiile de catedră cu CreaŃia mereu
inovativă, de dimensiuni faraonice, a lui Mircea, singura validată occidental. Te apucă
şi ameŃeala sau mila de aceşti cărturari amabili, risipiŃi balcanic în nimicuri mondene,
sau administrative pe la treburile dinafară, cum odinioară alŃi levantini iluştri, Mateiu
Caragiale, conu Alecu Paleologu sau uitatul Petre łuŃea!
Chiar erudiŃia directorului ICR, Horia-Roman Patapievici, este pusă de TO în
corzi, supercorzi şi blocaj standard, ducându-l spre o imagine de cinovnic şi de
aparatcik, ritmul traducerilor neŃinându-i pasul cu al Alergătorului de cursă lungă,
deşi eseistica sa cu papion, inaccesibilă poporului, ar trebui să se propage
internaŃional ca holograma unui fluture de formă ontodinamică, nestânjenită de
barierele de limbă şi de gradul de poluare.
* InfluenŃa d-lui Cărtărescu în RO este, s-a spus, una catalitică. Eminentul critic
Paul Cernat pare că s-a lăsat de scris proză după ce a cunoscut paradisul din
Nostalgia, dar mulŃi glosatori cred că i se datorează cumva lui Mircea cinci opere
sinecvanone ale Epocii Mooye: „Uşa interzisă“, „Despre îngeri“, „Jiquidi“, „Cruciada
Copiilor“ şi „Omul recent“. Contemporanii, indiferent de vârstă sau de poziŃia socială
în spiritualitatea Românească, la răsăritul geniului înaripat de postromânism
cărtărescian, au simŃit diferite nevoi întrolocate în aceeaşi pizmă chici, să se măsoare
cu acest etalon de super-excepŃie. Au intrat pe moşia lui memorialistică, onirică,
196