Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

mineriadelor, ocrotitorul nomenclaturii, justificând cu piele de iepure în spinare
investiŃiile Occidentului dezinformat în combaterea lui Vadim: a auzit poporul de ei?
Chiar! Se va grăbi Neamul Românesc cel bimilenar să piară doar la simpla
bunavestire că anumite popoare, părăsite de toŃi intelectualii lor, sunt absorbite în
vidanja BH a globalizării?
* Desigur, nu poŃi nimici miturile din scripturile Române dacă nu te iei şi de
Biserica NaŃională, prescurtată în derâdere BOR, de parcă te-ai răcori cu bere
ucraineană Desant la CernăuŃi sau Hotin printre catedrale cu bulbi noi abia înstelaŃi
ale altora, grohăind însă de a ta ca de Catedrala Mânuirii Neamului!
Pentru orice creştin, execuŃia soŃilor Ceauşescu de Sfântul Crăciun a fost şi este
o blasfemie, cel mai criticat de popor pentru această decizie, pe lăudăroşenie, fiind în
epocă bătrânul profet cincizecist de la Scânteia stalinistă, Silviu Brucan, care deşi
omniprezent în RevoluŃie, a rămas perceput ca stalinist inchizitor sanguinar al
adevăraŃilor liberalo-Ńărănişti, în perspectiva Mineriadei recomandând fripturi în
sânge greviştilor foamei, curios fiind că lipsind din O3 scena cea mai semnificativă a
confiscării RevoluŃiei, episodul cu un disident marxist bătrân tupeist bruscând la
TVR o opozantă antibolşevică, amăgită că tocmai stă cu capul sub gloanŃe teroriste,
doamna Doina Cornea, suntem orbiŃi de naratorul din O3 prin omisiune că nici usturoi
n-a mâncat, nefiind identificabil vreun râs macabru ca de proteză maternă pe zidul roz
printre interjecŃiile violatorilor fetei adormite-n ceceu.
Cel mai frumos, cel mai curat moment al RevoluŃiei Împuşcate a fost căderea
omătului peste păcatele noastre şi peste bălŃile de sânge, în timp ce pe ecrane
apăruseră icoanele ortodoxe şi-n difuzoare se auzeau dumnezeieştile colinde
Româneşti Regale ale Madrigalului, iar lumânările pâlpâiau în toate oraşele martire pe
când eroii urcau la Cer. MulŃi contemporani, adevăr grăiesc că abia atunci numai au
simŃit gustul LibertăŃii, în bezna teroristă, desluşind în semiîntunericul tv semne bune
că Dumnezeu şi-a întors faŃa spre Români.
Greu de înŃeles de ce Mircea Cărtărescu le confiscă creştinilor, nu numai
ortodocşi şi nu numai Români, întreagă bucuria acestui preŃios suvenir al vieŃii lor,
vestea că de Crăciun ne-am luat raŃia de Libertate, deoarece un tineret idealist a
acceptat jertfa – Vom muri şi vom fi liberi! – anunŃarea execuŃiei soŃilor Ceauşescu
redând-o artistic într-o manieră execrabilă, sub-jdanovistă, care maculează tocmai una
din componentele viabile ale identităŃii Neamului Românesc, colindul, imaginând
pentru piaŃa de carte euroatlantică, accesată prin ICR şi pe banii contribuabilului
amărât Român ortodox cu pensie de la colectiv, „un grup de popi cu bărboaie pân-la
pământ şi cu enorme cruci de abanos la gât, care-ncepură să cânte, acompaniaŃi discret
de un acordeonist tuciuriu, şlagărul zilei: «O, ce veste minunată/La Târgovişte searată:/Cei
doi sceleraŃi/Au fost împuşcaŃi/De-un pluton de îîîîîîîngeeeeeri...» Milioane
de locuitori ai oraşului, care nu-şi mai dezlipeau ochii din ecran, murmurau şi ei
minunatul colind, simŃindu-se înălŃaŃi şi purificaŃi.“ (O3, 460)
* Uitata consternare de după stalinistul proces de la Târgovişte – un mare fals
istoric, al romancierului? Amintita lărgire cinică a publicului cultivat, în stil De ce
iubim femeile? – de poŃi aduce şi fanii lui Ceauşescu la standul editurii noastre, cu atât
mai bine, banii şi statisticile n-au miros! Poate doar literaŃii care, mizând trendy pe
Gorbaciov, amânaseră pupincurirea cuplului prezidenŃial, să fi exultat cumva prin
bucătăriile lor cu familia, că ei fură mai şmecheri alegând cealaltă cale, anume de a
întrupa Realizări, cum ar fi că şi la noi în RSR avem textualism şi postmodernism în
406