Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

CondiŃia hotărâtoare pentru orice lirism serios este să te simŃi cu suflet mare, să
ai un suflet în care vorbesc mai mulŃi, eventual un neam întreg, cum au avut Eminescu
şi chiar Goga sau Vieru, de nu şi Păunescu.
Cine nu începe cu Ce-Ńi doresc eu Ńie, dulce Românie, nu ne va da niciodată
vreun madrigal imnic nemuritor ca Atât de fragedă, ci doar avortoni roşiatici de-ai lui
Mungiu, valoroşi pentru măsurariul filolo, greŃoşi pentru foamea noastră de lirism, ca
Poema chiuvetei.
* Garda merge înainte. La urma urmei, ce este odios în postmodernismul
românesc nu este neapărat degenerarea sa în postromânismul Epocii Mooye, căci
ideologiile reflectă firesc trendurile biologiei sociale planetare, seminŃii sau
comunităŃi care apar sau dispar, ci acea agresivitate asupra specificului naŃional care,
paradoxal, conservă după ilegalizarea Mişcării Legionare tocmai ce a fost mai rău în
ea, nu patriotismul ardent când hotarele erau ameninŃate şi desantul bolşevic opera
deja în interior, nu nostalgia paradisului cu Shahasrara lui care coboară, ci ideea
funestă de a fi un IMGB al Autoelitei care face ordine.
* Temă. Să se ia în serios mirarea chişinăuienilor printre bucureşteni că frica de
ruşi e colosal mai mare pe DâmboviŃa decât pe Bâc, să se încadreze uitarea Războiului
Sfânt la mankurtizare de bunăvoie şi să se verifice dacă nu cumva revenirea în
Basarabia la putere a bolşevismului deznaŃionalizant nu e rodul mai degrabă al
dezinteresului Patriei-mame pentru fiica ei înstrăinată, generator de vid de putere,
decât efortul Kremlinului de a investi într-o prietenă infidelă în loc de a miza pe
cercetare-dezvoltare şi pe cucerirea cosmosului.
* Aşa cum au observat criticii Mihai Iovănel şi Horia Gârbea, Paul Cernat şi
Bianca BurŃa-Cernat, prin evenimentul editorial al anului 2007 Mircea a regresat
puŃin, relativ la propriile etaloane de seriozitate deontologică privind produsul finit
livrat pieŃii.
Logic şi filologic, Orbitor 3 este o carte excepŃională, dar prea multa ei realitate
fără precedent din compoziŃia de ingrediente, cum ar fi trecătoarele dificultăŃi de
aprovizionare ceauşiste (pe care Neamul Românesc le priveşte înapoi cu veselie, cum
Ion Ghica ciuma lui Caragea) sau evenimentele de la futeşa noastră Revo, îl
degradează pe O3 din postmodernism (curent de gemeni fractalici care s-a cam
prăbuşit la 11 septembrie 2001) la condiŃia de roman antimetafizic corintic compozit,
mai degrabă modernist decât postmodernist, Ńinător adică de epoca cuprinsă între
Gorila lui Rebreanu, roman comercial cu grave derapaje, şi DesculŃ, romanul deosebit
de politic al lui Zaharia Stancu despre obsedantul deceniu al teoriei relativităŃii, care
din primăvară până-n toamnă l-a preocupat prin 1907 şi pe neseriosul de Caragiale,
ştergându-i meteoric zâmbetul de pe mustaŃa zbârlită de groază.
* Joyce, Proust, Kafka, Musil nu sunt postmoderni, sunt geniali.
Dovada: postmodernii dlui Cărtărescu nu-i egalează niciodată, par stupizi, mai
ales neserioşi, par a scrie pe laptop prin redacŃiile tembeliziunilor şi ale presei de
capital dubios, sunt oameni ca mine şi ca tine, chiar dacă-şi atârnă papion molatic ca
fluturele somnoros.
Ei nu au scris pentru succes, pentru tiraj, pentru premieri promoŃionale, pentru
un client care nu citeşte, nici pentru Vechiul sau Noul Stăpân.
264