Propinatiu - Kitsch orbitor si geniu inaripat. Nobel-ul românului Cartarescu

Eu însă ştiam. Alta era misiunea mea cu acea navetă până la capătul de la
Voluntari al lumii. În toate visele, Mircea râzând el acum. Ce, vrei tu, Camelian? Să
fii scriitorul reprezentativ al Epocii Mooye? Rămâi unul dintre Cititorii mei,
întâistătătorul UCI, Unicul Cititor Integral. O, rămâi!
Destine întrolocate – plecarea lui de la Şcoala 41, atrăgând dispariŃia mea de la
Şcoala 42. Credeam că ştiu că misiunea mea de Cititor se sfârşise. Dar abia începea!
* Idealiştii şi eroii, afară! Am dinainte probe doveditoare ale acestor
grandioase eforturi, ale şcoalelor gemene 41 şi 42 din conurbaŃia Colentina-Voluntari,
bunăoară manualul Humanitas de Română de-a şaptea gimnazială începându viaŃa
de elev la şase ani, congestionat în noŃiuni de înalt nivel filolo, structurile textului, mă
rog, cum ar fi structurile narative, a disocia la cea mai fragedă vârstă între autor,
narator, critic, promoter şi personaj, a înŃelege funcŃionarea descrierii în naraŃiune,
a observa strategiile narative ale scriitorului Mircea Cărtărescu prin care dezvăluie
identitatea subscriitorului Florescu, părintele minisubscriitorului Florin, care scrie un
roman şi care tip de proză matrioşcă de inspiraŃie chinezească învaŃă copilul de mic să
nu se mai lase cuprins de reverie la lectură, pesemne ca să n-ajungă un idealist ca Don
Quijote sau ca Octavian Paler în Est, ci dimpotrivă, un promoter cinic, capabil să
laude în clişee tot ce-i bagă sub ochelari Stăpânul. Bietul copilaş postmodern e silit să
fie atent, inginereşte, ca la circ, la numai cum jonglează scriitorul cu farfuriile
textului şi cu enorma vază din caolin.
Va să zică un manual exemplar, extras la întâmplare din raftul întâi, exploatând
facilitatea că suntem animale nostalgice, abjecŃie organizată geometric.
Cu o ideologie nouă pe linie: demitizantă. Cam ca Pagina 420! Ce eroism? Ce
idealism? Cum? De ce? Nu mai avem nevoie de eroism! Şi nici nu prea mai e nici
voie. Că acum, între Kosovo şi Transnistria, nu ne mai ameninŃă nimeni sub
impenetrabila umbrelă NATO! Da, acum putem vorbi liber şi despre voievozi. Putem
spune în sfârşit adevărul, adevărul literar şi artistic al Autoelitei. Aşa că alegem ca
text reprezentativ nu Muma lui Ştefan cel Mare, nici Fata de la Cozia (care cântă
łepeşului tot a jertfire pentru łară, doar că ambiguizează: „Dacă vei iubirea-mi să o
dobândeşti, Pentru Ńară, doamne, să mori, să trăieşti!“), ci ceva profund postmodern,
anume Iapa lui Vodă, pe care o propune comisul IoniŃă, parcată peste drum, să i-o
pupe voievodul sub coadă, de nu i-a face dreptate cu nişte reconstituiri de proprietate.
Eminescu la clasa a VII-a? Un oarecare, nici nu intră în top: „Poet, prozator,
publicist, aparŃinând perioadei marilor clasici“.
Dar Caragiale? Altă viaŃă! Alt tratament: „Scriitor clasic, cel mai mare
dramaturg al Literaturii Române“, „autor al unor schiŃe memorabile şi al unor
comedii, mereu actuale prin tipurile umane surprinse“.
* łară Nouă. Nimic mai dăunător în popularizarea 3O şi a Autoelitei decât
ecoul ăsta de bâlci al deşertăciunilor, constând exclusiv din clişeele promoterilor, care
ei scriu de fapt TO, adică ce rămâne la sfârşitul lecturii, de nu cumva şi cam tot ce se
citeşte. Căci nimeni n-am ştire a se lega de pagina rasistă 420 din O3, sau măcar să o
semnaleze către SRI + SIE că face jocul antiunioniştilor, aşijderea şi cu celelalte
derapaje.
Nu că ar avea vreo importanŃă asupra destinului Neamului Românesc faptul că
la un popor de 20 000 000 suflete, 2 000 000 ar putea citi, 200 000 deŃin cărŃi, vreo 20
000 cumpără, citesc doar 2 000 sau numai 200, dar ajung cu lectura până la oribila
cloacă dreptunghiulară cel mult 20 – adică unul dintr-o mie iniŃiat misterium tremendi
cum că Ştefan cel Mare al nostru şi al basarabenilor este un sfânt de kkt, aşa că în
35